Happiness as Actuality in Nicomachean Ethics, An Overview

Sabou, Sorin. Happiness as Actuality in Nicomachean Ethics, An Overview. Eugene: Pickwick Publications, 2018.
This is a study about the meaning of happiness [εὐδαιμονία] in Aristotle’s Nicomachean Ethics (EN). This study argues that εὐδαιμονία in EN means actuality, and it has to be interpreted through the lenses of two metaphors used by Aristotle in EN 1.7 1098a21 and 10.6 1176a30: the ‘perimeter of good’ and the ‘imprint of happiness’. To explain the meaning of happiness [εὐδαιμονία] Aristotle, first has to delineate the ‘perimeter of good’ of man, and he does that with the help of two criteria: the final end [τέλος] and the function of man [ἔργον ἀνθρώπου]. These two criteria are metaphysical concepts which describe the ‘good’ as the final metaphysical aim of every person, and the best every person can be. This metaphysical teleological aim is the ‘actuality of the soul’ according with excellence. This is the ‘perimeter’ within which Aristotle inquires about the good of man [εὐδαιμονία].
These two criteria of finality and function reach their completion in the activity of contemplation [θεώρια]. This activity is the activity of the ‘highest part of us,’ the intellect, and this is the complete εὐδαιμονία. This is how εὐδαιμονία is ‘blown’ into every human life who achieves actuality, which is the actuality of the rational intellect. These metaphors of ‘perimeter’ and ‘imprint’ are political and educational metaphors. They describe what happens in the city, and how people achieve their ultimate goal, εὐδαιμονία, which is their actuality.


sabou-happiness-nicomachean-ethics
Comments

Cartea neamului lui Isus Cristos

De la Avraam la Cristos istoria mântuirii este înțeleasă în trei serii de câte paisprezece (Matei 1.1-17). Această abordare este inspirată de valoarea numerică a consoanelor numelui lui David (dwd, 4+6+4). În acest fel genealogia genezei lui Isus Cristos este prezentată în termeni regal davidici. Astfel, caracterul implicit mesianic davidic este așezat la temelia discursului. Aceste trei serii de câte 14 identifică patru momente (personaje sau evenimente) cruciale din istoria poporului lui Dumnezeu. Aici trebuie menționat faptul că toată descrierea este făcută în contextul fundamental al existenței poporului ales al lui Dumnezeu.
Read more...
Comments

The Christ event and life as a citizen

Philippians 2.5-11 is not a text about Christ as such, for the sake of Christ, but a text in which the thinking/the mindset of Christ is a model to be implemented among and in the members of the church at Philippi. If this, or a version of this hymn, was part of the early Christian worship it can be easily seen the development of thought and understanding in the first generation of Christians. Between the scenes in the Gospels and the sayings of Jesus, and a text like this about Christ there is a long way in terms of concepts, images, argument and relevance. The particularities of understanding and depiction have to receive full attention for offering a way forward in unpacking a mindset and its relevancy for others. This overall perspective of Christ's mindset/thinking has to be the main point of interpretation throughout the exposition. Read more...
Comments

Evanghelia Fiului lui Dumnezeu

Paul, rob al lui Cristos Isus, chemat apostol, pus de o parte pentru evanghelia lui Dumnezeu, pe care a promis-o mai dinainte prin profeţii lui în Scrierile Sfinte cu privire la Fiul său venit din sămânţa lui David potrivit cărnii, desemnat Fiu al lui Dumnezeu în putere potrivit Duhului sfinţeniei din învierea morţilor, Isus Cristos Domnul nostru. (Romani 1.1-4)
[2] Evanghelia lui Dumnezeu nu este un mesaj supriză, deoarece ea a fost anunţată din timp, după cum arată Sfintele Scripturi. Pavel nu face trimitere la vreun text anume în care să fi fost anunţată evanghelia, dar cel mai probabil, el s-ar referi la texte cum ar fi Is. 9.1-6; 11.1-9; Ier. 23.5; 31.31-34. Aceasta arată că lucrarea lui Dumnezeu are continuitate, „atunci“ şi „acum“: ceea ce a fost promis atunci are loc acum. Înţelesul termenului „evanghelie“ este un subiect în dezbatere. Pavel foloseşte acest termen în mod absolut; nu mai întâlnim o astfel de folosire la alţi autori antici. Acest substantiv este definit de lucrarea lui Dumnezeu în trimiterea Fiului său subliniindu-se în special lucrarea sa pământească şi înălţarea în glorie. Pentru că în VT termenul „evanghelie“ nu este folosit în context religios cu referire la „veştile bune“ ale lui Dumnezeu, este posibil ca evanghelia proclamată de Pavel să fie înţeleasă în contrast cu limbajul cultului împăratului. Acolo evenimentul major ale „zilei de naştere a zeului nostru [Cezar August] a marcat, datorită lui, începutul veştilor bune pentru întreaga lume.“ De asemenea urcarea pe tron a împăraţilor romani era un eveniment dătător de speranţă, pentru că se inaugura astfel o nouă epocă. Pentru că Pavel citează în 10.15 unul dintre textele importante cu privire la „proclamarea evangheliei“ în VT, şi anume Isaia 52.7, este posibil că acesta să fi stat la originea acestui contrast cu cultului împăratului. Astfel cei care aud evanghelia o pot înţelege prin comparaţie cu evenimentele din viaţa şi realizările împăratului Romei. Datorită felului în care este prezentat conţinutul evangheliei este posibil ca în v.3-4 Pavel să facă trimitere la o formulare care era în circulaţie în biserica primară; nu mai întilnim o astfel de descriere a conţinutului evangheliei la Pavel. Read more...
Comments

După virtute și moralitate

SABOU, Sorin. 'După virtute și moralitate.' Jurnal teologic Vol 15, Nr 2 (2016): 69-108.

Abstract în limba română
Scopul acestui material este de a analiza soluţia lui MacIntyre la problema moralităţii moderne; acest material este o evaluare critică a aristotelianismului lui MacIntyre. Teza acestui material este că etica aristoteliană a lui MacIntyre din După virtute este concepută într-un aşa fel încât nu ajunge într-un loc prea diferit de cel al partenerilor săi emotivişti pe care îi critică. Etica lui Aristotel are o temelie metafizică în care Mişcătorul Nemişcat, ca şi factorul extern principal în lumea din jurul nostru, este ţelul bun ultim al întregului univers şi al rasei umane. Dacă binele omului este înţeles doar în termenii practicii, unităţii narative, şi tradiţiei, şira spinării a eticii lui Aristotel este fracturată în aşa fel încât nu poate duce la soluţia pe care o propune MacIntyre.

Abstract in English
The purpose of this article is to analyze MacIntyre’s solution to the problem of modern morality; it is a critical evaluation of MacIntyre’s Aristotelianism. The thesis of the project is that MacIntyre’s Aristotelian ethics in After Virtue is conceived in such a way that it does not land in a very different place than that of his emotivist partners in the debate. Aristotle’s ethics has a metaphysical grounding in that the Unmoved Mover, as the external main factor in the world around us, is the ultimate good and aim of the whole universe and the human race. If the human good is understood only in terms of practice, narrative unity, and tradition, the backbone of Aristotle’s ethics is dismantled in such a way that it will not lead to the solution MacIntyre claims.


Comments

Viața și adevărata viță

Înțelegerea de sine este necesară pentru a trăi așa cum trebuie. Un creștin trebuie să se înțeleagă pe sine așa cum îi spune Isus Cristos. Un creștin este mai mult decât în cetățean cu drepturi nelimitate, ori un om care își socotește cantitatea de fericire la care poate ajunge, dacă face anumite lucruri. Un creștin se vede pe sine într-o legătură de viață și de moarte cu Isus Cristos. Un creștin se vede pe sine ca o mlădiță în adevărata viță care este Isus Cristos. Acest fapt schimbă fundamental ceea ce urmează să facă, și felul în care urmează să fie, în orice loc s-ar afla. Read more...
Comments

Pavel, Filimon și Onisim

Acești trei creștini sunt în relații complexe unul cu altul. Pavel este cel care ne descrie situația în care se află toți trei. Onisim este sclavul frigian care a fugit de la stăpânul său, Filimon din Colose. Fuga acestuia i-a pricinuit o pagubă stăpânului său. Onisim, cel mai probabil la Roma, îl întâlnește pe Pavel și devine creștin. Onisim are statutul de sclav fugar convertit la creștinism. Pavel îl trimite înapoi la stăpânul său Filimon. Cum trebuie să se raporteze un stăpân de sclavi la un sclav fugar care și el a devenit creștin? Ca la un frate. Read more...
Comments