Gândul acesta să ne însuflețească pe toți

Filipeni 3 este unul dintre textele în care Apostolul Pavel vorbește despre sine însuși și propria lui viață de credință și slujire. O face în așa fel încât își arată felul de gândire în ce privește neprihănirea și propria sa mântuire. Creștinii de la început ne-au lăsat o înțelegere clară a mântuirii și a felului în care aceasta poate fi obținută.

Mai întâi, omul are mare nevoie de mântuire. Datorită alegerilor deliberate ale oamenilor de a-l elimina pe Dumnezeu din viețile lor și de a se deda la idolatrie și imoralitate, inima omului se întunecă și ajunge în starea de a nu mai putea deosebi binele de rău. Omul ajunge să fie stăpânit de o putere rea din care trebuie să fie eliberat. Între Dumnezeu și om se produce o ruptură adâncă, și toți oamenii păcătuiesc și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu; toți sunt sub mânia și judecata lui Dumnezeu, și toți au parte de plata păcatului care este moartea.
În acest context trebuie să înțelegem ce ne spune Apostolul Pavel despre neprihănire și posibilitatea mântuirii. Care sunt consecințele lucrării păcatului în viața omului și cum poate avea parte de eliberare de acestea? Pentru că omul nu se poate elibera singur de sub puterea păcatului, Dumnezeu a acționat mântuitor și face acest lucru prin lucrarea Fiului său, iar omul poate beneficia de acest lucru prin credință.
Apostolul Pavel este aspru cu iudeii din vremea lui pe care-i numește „lucrătorii aceia răi“ (Fil. 3.2); pentru că aceștia se bazează pe propriile sale lucrări le este în cele din urmă fatal, ei având o atitudine care-l elimină pe Dumnezeu din viețile lor. Pavel denunță încrederea în realizările umane. Orice încercare de a crede că omul poate prin propriile puteri să fie acceptat de Dumnezeu este o nebunie. Orice lucru pământesc, omul la potențial maxim, cu proveniență de invidiat, cu statut aparte, cu realizări personale, nu reușește să fie acceptat de Dumnezeu. Pavel a fost într-o astfel de situație.
El a avut parte de o experiență care l-a făcut să reevalueze totul. După întâlnirea cu Cristos cel înviat pe drumul Damascului el și-a dat seama că lucrurile pe care odată le considera benefice îi aduceau de fapt distrugerea, pentru că-l orbeau de la a-și vedea propria nevoie după dreptatea lui Dumnezeu, pe care doar Dumnezeu o poate da omului. De aceea, el acum le vede pe toate avute mai înainte ca o pierdere, ca pe niște gunoaie. Read more...
Comments

Omul și neascultarea sa

Mecanismele ispitirii


După întemeierea primei familii urmează ispitirea ei. Șarpele șiret reușește să amăgească pe soția omului. Neascultarea duce la schimbare în rău. Cum a reușit șarpele lucrul acesta? Naivitate și lipsă de reacție. Întreaga narațiune portretizează divinitatea cu numele Domnul Dumnezeu. Doar în felul în care vorbește șarpele, iar apoi și femeia despre El, vedem o schimbare: de la Domnul Dumnezeu, Dumnezeu care inițiază legături de legământ cu omul, la Dumnezeu, deitate distantă. Aceasta este prima mișcare reușită a șarpelui în ispitirea lui. Cum vorbește el despre Dumnezeu așa vorbește imediat și femeia. A doua mișcare este cu privire la termenii poruncii date de Domnul Dumnezeu. Porunca nu spune că cei doi nu au voie să mănânce din toți pomii din grădină. Doar din unul singur nu au avut voie să mănânce, din pomul cunoștinței binelui și răului. Femeia încearcă să corecteze inducerea în eroare a șarpelui, dar adaugă interdicția atingerii pomului, care nu a fost dată de Domnul Dumnezeu. Astfel, ea arată că porunca primită de ei a fost înțeleasă ca fiind aspră. A treia mișcare a șarpelui este cu privire la consecințele neascultării de porunca divină. Nu veți muri! În fapt, spune șarpele, Dumnezeu v-a dat această poruncă pentru ca el să vă oprească de la ceva: să nu ajungeți ca el. Acești trei pași sunt clasici în ce privește reușita ispitirii: desfacerea comuniunii, deconstuirea poruncii, și eliminarea consecințelor rele. Pentru că femeia sfârșește prin a lua din pomul oprit, vedem că șarpele a reușit să o amăgească. Caracterul comestibil, frumos, și deschizător de orizonturi al pomului face ca amăgirea să fie deplină. Acest accent asupra rolului voinței în comiterea neascultării arată înspre elementul decisiv. Voința are putere asupra rațiunii și o duce înspre obiectul/țelul dorit.
Read more...
Comments