Adunarea creștină și trăsăturile ei

În Noul Testament oamenii care au parte de nașterea din nou, adică cei care-l primesc pe Cuvântul întrupat, au dreptul să se numească copii ai lui Dumnezeu. Ei intră în familia lui Dumnezeu și devin unii față de alți frați și surori. Acest lucru se aplică chiar și sclavilor la acea vreme; și ei sunt socotiți frați în credință. Dragostea lui Dumnezeu este factorul decisiv cu privire la faptul că cineva ajunge să fie frate și soră în credință. Aceștia au parte de mântuirea adusă de dragostea lui Dumnezeu.
Viața unui frate în credință are câteva componente importante. Frații și surorile în credință își împărtășesc între ei cunoaștere, cereri, instruire, depind unii de alții și trăiesc după standarde înalte.
Lucrarea misionară apostolică este o lucrare în care se răspândește adevărul făcut cunoscut oamenilor de către Domnul. Toți frații în credință au parte de această cunoaștere. Când apostolul Pavel trimite o epistolă unei biserici acea epistolă este citită întregii adunări, și astfel toți au parte de acea cunoaștere. Între frați nu sunt lucruri care sunt ținute ascunse în ce privește mântuirea, și în ce privește lucrarea bisericii. Frații și surorile în credință sunt înștiințați cu privire la tot ce se întâmplă între ei și cu privire la tot ce se întâmplă în legăturile cu cei de afară.
Între frații de credință se aduc cereri și se dă învățătură. Apostolul Pavel le cere fraților în credință să-și cinstească conducătorii, să-i mustre pe cei care trăiesc în neorânduială; de asemenea le cere să se țină de învățăturile primite și să nu obosească în facerea binelui. Viața în casa lui Dumnezeu are aceste așteptări de la cei din ea.
Aceștia depind unii de alții; când nu pot fi unii alături de alții ei se simt ca și cum ar fi orfani. Ajutorul reciproc, încurajarea reciprocă, dragostea frățească, și recunoștința reciprocă arată cât de adânci sunt legăturile dintre frații în credință.
Standardul de viață îl dă voia lui Dumnezeu. Voia lui Dumnezeu pentru frații și surorile în credință este sfințirea. Așa duc aceștia o viață plăcută Domnului. Ferirea de imoralitate și stăpânirea de sine îi fac să fie foarte diferiți de neamurile din jur care își trăiesc viața, adesea, în aprinderea poftelor. Dumnezeu i-a învățat pe frații în credință să se iubeacă unii pe alții și să nu fie cu vicleșug și cu nedrepate unii față de ceilalți. Față de cei din afară frații în credință trebuie să ducă o viață liniștită, să-și vadă de treburile lor, și să lucreze cu mâinile lor; ei se poartă cuviincios față de aceștia și nu au nevoie de nici unul dintre ei.
blog comments powered by Disqus