Biserica drept răspuns în postmodernitate

Introducere


În orice veac Biserica trebuie să-şi proclame mesajul. Întotdeauna a existat o tensiune (creativă) între ceea ce are de spus Biserica şi ceea ce are să-i spună lumea. Din prima zi a vieţii sale Biserica a trebuit să-şi explice evanghelia în aşa fel încât să o păstreze atât ca puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, cât şi accesibilă din punct de vedere al înţelesului; a fost de fiecare dată nevoie de o „traducere“ a mesajului în cuvintele şi noţiunile diferitelor epoci. Generaţia de acum nu este scutită de o aşa sarcină. Este datoria generaţiei noastre să ne înţelegem epoca pentru a ne ruga, organiza şi lucra potrivit cu voia lui Dumnezeu în aceste vremuri. Trebuie spus de la început că demersul apărării şi proclamării Evangheliei în veacul nostru va fi divers; este un demers care se poate extinde de la abordarea clasică (apologetica în doi paşi: existenţa lui Dumnezeu şi evidenţe istorice, Norman Geisler, R. C. Sproul), la evidenţialism (apologetică într-un singur pas: cât mai multe evidenţe recurgând la argumente filosofice şi istorice, Clark Pinnock, John W. Montgomery), la o abordare cumulativă (o grupare a evidenţelor într-un argument coerent care explică cel mai bine datele în comparaţie cu alte ipoteze, C.S. Lewis, Stephen Evans), la presupoziţionalism (adevărul creştinătăţii este prespus din start, iar Dumnezeul Bibliei nu este finalul unui argument, ci presupoziţia ca acesta să fie posibil; Conelius van Til, Gordon Clark, Francis Schaeffer).
Read more...
Comments