Pistis Christou pe meleaguri mioritice

Citesc cu interes o polemică recentă în România cu privire la sensul unei expresii pauline: pistis Christou. Lucrul bun este că această dezbatere a ajuns şi la noi, lucrul mai puţin bun este că textele acestei polemici ne ajută prea puțin la înţelegerea problemei/disputei. Deşi polemica de la noi este spumoasă nu este nici pe departe la intensitatea alteia din trecut pe aceeaşi temă. Ştim de la R. Hays cum s-au desfăşurat apostrofările la începutul anilor 1990 între J.D.G. Dunn şi teologii din America de Nord (Hays, 1991, p. 714). Dunn se întreaba mirat cum de aşa de mulţi dintre ei, care intepretează pistis Christou ca un genitiv subiectiv, sunt ca porcii în care au intrat dracii care au ieşit din îndrăcitul din Gadara şi acum năvălesc la vale şi se aruncă în mare; la care cei din America de Nord i-au răspuns prin cuvintele spuse de cei din Gadara după ce au văzut ce s-a întâmplat cu porcii lor: Pleacă de aici!
Cele două tabere sunt numeroase. Expresia pistis Christou este interpretată ca un genitiv subiectiv de către autori ca Hays, Howard, Byrne, Campbell, Cousar, Donaldson, Gaston, Gaventa, Johnson, Longenecker, Martyn, Soards, Stowers, Whiterington III, iar ca un genitiv obiectiv autori ca Dunn, Bruce, Cosgrove, Fung, Hansen, Hultgren, Westerholm. Textele esenţiale sunt cele din Rom. 3.22, 26, Gal. 3.22, 2.16, 20, Fil. 3.9, Efes. 3.12. În acestea avem expresiile pisteos Christou, pisteos Iesou Christou, (pistei tou huiou tou theou; hapax legomenon la Pavel și nu o vom analiza în acest material). Cum trebuie înțelese aceste expresii? Credinţa lui Cristos? Credinţa lui Isus Cristos? sau credinţa în Cristos?, credinţa în Isus Cristos? Cu alte cuvinte genitivul Christou este un genitiv subiectiv sau obiectiv?
Este atractiv să înţelegi expresia aceasta în mod literal ca şi credinţa lui Cristos. Argumentul taberei pentru genitiv subiectiv este construit pe temelia caracterului narativ al evangheliei pauline. Evanghelia predicată de Pavel este o naraţiune care-l descrie pe Isus a fiind trimis de Dumnezeu şi se dă pe sine la moarte pe cruce pentru a elibera omenirea din robie. Moartea sa pe cruce este în acelaşi timp un act iubitor al credincioşiei faţă de Dumnezeu şi manifestarea decisivă a credincioşiei lui Dumnezeu faţă de promisiunea legământului cu Avraam (Hays, 1991, p. 716). Când Pavel foloseşte o expresie ca pistis Christou avem ecouri ale acestei naraţiuni pentru că avem o referire la credincioşia lui Isus în ducerea la împlinire a acestei misiuni. Implicaţia acestei interpretări este că accentul teologiei pauline nu stă atât de mult asupra faptului cum ne apropiem de Dumnezeu, ci asupra faptului cum a lucrat Dumnezeu în Cristos pentru a ne izbăvi (Hays, 1991, p. 716). Tabăra care susţine genitivul obiectiv argumentează făcând trimitere la faptul că dacă ideea credincioşiei lui Cristos este atât de centrală în ce priveşte evanghelia proclamată în creştinismul de la început cum de nu apare şi în afara celor două epistole, Romani şi Galateni (Dunn, 1991, p. 734)? Apoi, nu avem o expresie echivalentă cu verb: Cristos a crezut, care să consolideze o astfel de poziţie.
Eu fac parte din tabăra celor care argumentează pentru un genitiv obiectiv: credinţa în Cristos. Datorită faptului că în toate expressile cu pistis Christou articolul hotărât lipseşte suntem îndreptaţi spre a înţelege expresia ca având un genitiv obiectiv (Dunn, 1991, p. 731). Prezenţa articolului hotărât în astfel de expresii îndreaptă interpretarea înspre genitiv subiectiv. A se vedea texte ca Iac. 2.1, Apoc. 2.13, 14.12 unde avem articol hotărât şi sensul genitivului este unul subiectiv. Singura excepţie din Noul Testament este cea din Rom. 4.16 („credinţa lui Avraam“) în care lipseşte articolul hotărât şi genitivul este subiectiv. Totuşi, de ce foloseşte apostolul Pavel o astfel de expresie: pistis Christou? Din motive retorice. Contextul din Romani 3.21-26, în care expresia dikaiosune theou („dreptatea lui Dumnezeu“) este dominantă, îndreaptă formulările înspre construcţii cu genitiv. Astfel de construcţii sunt inexacte, dar cu impact retoric (a se vedea şi expresiile orge theou, pistin tou theou, aletheia tou theou din Rom. 1.18, 3.3, 3.7). Studiile asupra acestui text arată spre construcţia profund retorică a lui. Ulterior, în scrieri în care dikaiosune theou şi alte expresii cu genitiv nu sunt teme dominante, şi Pavel vorbeşte despre credinţa oamenilor în Cristos, el foloseşte construcţii cu prepoziţiile en („în“): 1 Tim. 3.13, 2 Tim. 1.13, 3.5, şi eis („în/înspre“): Gal. 2.16 (a se vedea şi Ef. 1.15 şi Col. 2.5). Aceste construcţii sunt mai exacte: „credinţa în Cristos,“ şi „am crezut în Cristos.“
La Pavel nu avem o echivalenţă între ascultare şi credinţă, deşi cele două sunt apropiate, dar nu interschimbabile; expresia ascultarea credinţei (Rom. 1.5) nu este o expresie în care pisteos este un genitiv epexegetic. Sensul fiind mai degrabă cel că ascultarea însoţeşte credinţa. Da, spre deosebire de Adam, Cristos a ascultat, iar datorită ascultării lui îndreptăţirea păcătoşilor este posibilă (vezi contrastul dintre ei în Rom. 5.12-21), dar Pavel nu spune că Cristos a fost credincios, ci ascultător, aşa cum va spune şi în Fil. 2.8 („ascultător până la moarte“). La Pavel Cristos are proeminţă ca şi agent al răscumpărării aşa cum arată construcţiile „în Cristos,“ „prin Cristos,“ dar nu în termenii „credincioşiei lui Cristos.“ În afara expresiei pistis Christou, nu avem nici o referire clară la credinţa lui Cristos ca atare. De aceea pistis este interpretată nu ca şi act al credinţei sau ca şi conţinut al credinţei (învăţătură, crez) de către tabăra care susține genitivul subiectiv, ci ca şi „credincioşie.“ În fiecare dintre textele în care apare expresia noastră, interpretarea genitivului ca genitiv obiectiv („credinţa în Cristos“) are un sens mai clar şi responsabilizează pe om în ce priveşte răspunsul credinţei la auzirea evangheliei lui Cristos.


Surse

Hays, R. B. (1991). ΠΙΣΤΙΣ And Pauline Christology: What Is at Stake? In SBL 1991 Seminar Papers (pp. 714–29). Atlanta: Scholars Press.
Dunn, J. D. G. (1991). Once More, ΠΙΣΤΙΣ ΧΡΙΣΤΟΥ. In SBL 1991 Seminar Papers (pp. 730–44). Atlanta: Scholars Press.

Share
blog comments powered by Disqus