Observații la satanalogie

Ce putem spune despre Cel rău? Aproape nimic. Lucrurile stau așa pentru că nu putem obiectiviza puterea răului, nu o putem descrie în termeni obiectivi. Când șarpele a stat de vorbă cu Eva în Eden el nu a venit la ea ca diavol, ci ca cineva care vorbește despre Dumnezeu. Cel rău nu este un partener tangibil în comunicare. El îndeamnă gândurile celor ispitiți fără ca el să fie văzut, el se deghizează.
Minciuna rămâne acoperită pentru că adevărul este înăbușit în nedreptate. Probabil că ține de esența răului să nu se vadă pe sine; așa cum orbește mințile altora este orb și față de sine. Răutatea nu se vede pe sine, ci e într-o autojustificare permanentă. De aceea, noi putem studia răul doar parțial. Nu știm dacă e în întregime personal, sau nu. O persoană are capacitatea de a se relaționa la celălalt. În ce măsură are răul această capacitate? Știm prea puțin să putem da un răspuns. Diavolul nu se deschide spre celălalt și nici el nu este un tu să i te poți adresa pentru că nu-l vezi și nu se descoperă. Când vorbim despre puterea demonică nu avem comunicare personală, ci o stăpânire a unei puteri străine, un atac asupra personalității umane. Exorcizarea în Numele Domnului Isus Cristos este singura formă de restaurare a relației eu - tu. Noi vedem personalitatea puterii demonice numai în mod indirect. De aceea, a-l cunoaște pe Diavolul înseamnă a-i cunoaște atacurile.
Cel mai potrivit este să rămânem la simbolurile care-l descriu. El poate apărea ca un înger de lumină, poate face minuni așa cum a făcut Cristos, e șarpele cel vechi și leul care dă târcoale.
Astfel, nu putem încadra satanologia în nici o categorie de gândire. Limbajul nu ne ajută pentru că respectiva realitate este dincolo de comunicare.
blog comments powered by Disqus