Este deosebit – totul pentru noi. Într-un sens, este gratuit, în alt sens ni se cere absolut tot. Ne cere pe noi, pe fiecare. Vrea să intre, aşa cum este El descris în toată Evanghelia, vrea să intre ca Dumnezeu în viaţa mea. Aceasta spune în 1.1: „Cuvântul era Dumnezeu“. Acela, Lumina adevărată, vrea să intre în viaţa mea. Nu primeşti un prieten, nici un duşman, ci eşti întrebat dacă vrei să-L primeşti pe Dumnezeu. Să vină El şi relaţia să se desfăşoare apoi în termenii pe care îi avem în capitolul 6: „Îl mănânc şi-L beau“ – atât de apropiată este relaţia cu El. Sau, cum apare în capitolul 15, El asemănat cu o viţă şi eu cu o mlădiţă. Nu se poate imagina viaţa în afara viţei. De acolo îmi vine hrana. De acolo trăiesc. Arată experienţa ta lucrurile acestea? Sau căutăm să dovedim că putem trăi şi mai liberi față de El, şi mai degajaţi de El – mai fără El. Ar fi cea mai mare minciună, pentru că nu e adevărat, nu se poate. Evanghelia se mişcă între aceste două situaţii: El vrea să intre şi aduce toate lucrurile cu El. Vine ca oile Lui să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug. Iar pe de altă parte ni se spune: „Despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.“ Caută să stârnească în noi o judecată înţeleaptă, bună. Lucrul care ne poate împiedica de la toate acestea este dragostea noastră pentru întuneric. Acolo este problema: dragostea noastră pentru întuneric. Este o dragoste pe care trebuie s-o oprim, s-o izgonim. Altfel, lucrurile acestea pot fi numai de ochii lumii. Viaţa cu El sau naşterea din nou pot fi numai pentru o vreme, mânaţi de diferite motivaţii. La întrebarea „cât de mult iubim altceva sau pe altcineva decât pe adevărata Lumină“ doar noi, fiecare personal, putem răspunde.

Tags: Ioan, Isus