Fiul risipitor

Fiecare dintre noi avem povestiri favorite. Dintre pildele Mântuitorului cred că aceasta este printre cele mai iubite. Dintre toate pildele, peste patruzeci pe care le-a spus Mântuitorul, pe primele trei locuri, în ce mă privește, este și aceasta, pilda Fiului risipitor (Luca 15.1-2, 11-32). Celelalte, foarte aproape de sufletul meu, sunt pildele Bunului samaritean, și pilda Semănătorului. Pornind de la acest gând vreau să vedem dragostea Tatălui.
Această pildă trebuie văzută cel puțin pe două planuri. Mai întâi are legătură directă cu cei care au auzit pilda, cu păcătoșii, pe de-o parte, iar pe de altă parte cu fariseii și cu cărturarii, iar apoi pe celălalt plan, această pildă are legătură cu oricine își vine în fire, se ridică și se întoarce la Dumnezeu. La aceste două planuri vreau să ne uităm și noi, și să le explorăm cât ne pricepem mai mult. Această pildă are o audiență precisă de aceea am menționat și primele două versete de la început. Vameșii și păcătoșii se strâng să-l audă, Isus îi primește, și cineva este deranjat de acest lucru. Când auzi de o țară îndepărtată, în care ca și fiu ai fost dus, și apoi vii înapoi și ești evreu, care este perioada sau evenimentul, sau șirul de evenimente la care trebuie să te gândești? E foarte simplu, nu? Această pildă mai întâi este o pildă a ducerii în robie și a venirii din robie. Știm că acel lucru s-a întâmplat în vremea lui Nebucadnețar. El a dus o parte din copii lui Israel în Babilon, și acolo au slujit ca robi stăpânilor lor, dar s-au întors înapoi, și când au venit înapoi, dacă citim cartea Ezra și Neemia, vom vedea cum au fost primiți. Cei mai mari vrășmași nu au fost persanii care acum, prin Cir, au semnat decretul ca evreii să se întoarcă acasă. Cei mai mari dușmani au fost Sanbalat și ceilalți, care erau pe jumătate frații lor, samaritenii. De ce v-ați întors înapoi acasă? Mai întâi, Domnul Isus țintește la aceste aluzii. Această pildă arată că odată cu venirea lui Isus se poate veni de la moarte la viață, de la pierzare la relație cu Dumnezeu cu Tată. Această pilăs îl arată pe Dumnezeu primind pe păcătoși, îi arată pe cei care se socoteau neprihăniți ca fiind îmbufnați. Dar așa cum Dumnezeu cheamă pe păcătoși, tot așa îi cheamă și pe cărturari și pe farisei. În pildă unii se întorc, iar ceilalți nu vor să intre în casă.
Sunt multe lucrurile care te fascinează în această pildă. Unul dintre ele este că nu știm cum s-a terminat ziua aceea. Tatăl vine și îl cheamă la veselie pe fiul cel mare. Noi nu știm dacă fiul a intrat în casă sau nu, dar știm că tatăl l-a chemat și pe el. Deci, această pildă are un orizont deschis, lasă lucrurile în așteptare și nu știm cum se termină. Acesta este primul plan în care noi trebuie să vedem pilda: o pildă care arată lucrarea lui Dumnezeu prin trimiterea Fiului Său. Deși poporul s-a întors din robia Babilonului, ei știau că exilul încă continuă, pentru că și în vremea lui Isus erau sub stăpânire străină. Roma conducea acum peste ei. Nu era atât de rău că erau sub stăpâni, ce era rău era că stăpânii erau păgâni. A venit Fiul lui Dumnezeu să le arate că se poate ieși de sub robie cu adevărat. Stăpânul nu era Cezarul din Roma, stăpânul era păcatul.
Așa trecem la al doilea plan în care citim pilda, un plan care se aplică tuturor oamenilor. De aceea, este o legătură directă între ce scrie în Luca 15 și ce scrie în Faptele Apostolilor 15. Știți despre ce e vorba în Fapte 15? Biserica era în mare frământare. Unii dintre ei spuneau nu se poate să-i primim pe păgâni în Biserică; ce caută neamurile aici până nu-i tăiem împrejur? Iar o altă parte din Biserică spune nu, harul lui Dumnezeu și credința și pocăința sunt de ajuns ca să fie parte din poporul lui Dumnezeu. Unii se bucură că se întorc păcătoșii, alții nu se bucură. E nevoie ca Biserica să audă din nou învățătura pe care o avem în această pildă, să se deschidă ușa și spre neamuri; spre cei despre care apostolul Pavel scrie exact așa cum avem în Fapte 15 în Efeseni capitolul 2: „Voi erați morți în păcatele și în greșelile voastre, dar Dumnezeu va adus la viață în Cristos.” Apoi avem ceva ce țintește direct: „voi care erați departe, voi sunteți aduși aproape.“ Pilda fiului risipitor sau a fiului pierdut, este pilda care cuprinde cel mai pe larg lucrarea lui Isus. Este pilda care atunci când ne uităm la fiul cel mic, vedem până unde poate coborî omul. Noi nu gustăm adâncimea păcatului așa cum e descrisă în această pildă, decât dacă o vedem așa cum o vede un evreu. Este de neconceput ca un fiu al lui Avraam, un fiu pământesc al lui Avraam să ajungă rob la un păgân. Iar acel păgân să-l pună paznic la porcii lui, și punându-l paznic la porci, el fiul lui Avraam, evreul să nu mai aibă ce mânca, nici măcar ce mănâncă porcii să nu aibă. Așa scrie Cuvântul, roșcovele pe care le mâncau porcii, nici pe acelea nu i le dădea nimeni. Înjosirea și degradarea este totală. Așa descrie Mântuitorul lucrarea păcatului în viața unui om care se îndepărtează de Dumnezeu, în viața unui om care spune ca și fiul cel mic: tată, plec! Mă duc să trăiesc așa cum vreau eu cu resursele tale.
Este o diferență atât de mare de la statutul de fiu în casa tatălui, la cel de a fi pierdut. Când se uită Cristos la un astfel de fiu, El spune, la două momente de cotitură în pildă, acest fiu al meu era pierdut, dar a fost găsit, acest fiu al meu era mort, dar a înviat. Cum radiografiază Tatăl situația. Dacă adâncimea poate fi atât de întunecată, dacă degradarea poate fi atât de pronunțată, ai zice ce se mai poate face? Dacă ai fi un cărturar sau un fariseu ai spune rămâi la porci, fiecare cum își caută, fiecare spre ce se îndreaptă. La acel punct de coborâre maximă, când fiul cel mic ajunge la nadir Cuvântul spune că și-a venit în fire. El se uită în jur și vede porci, vede robie, vede o țară străină, vede foamete. Apoi spune: la toate acestea este o soluție, nu mai trebuie să gândesc cum am gândit până acum, tată dă-mi ce este al meu pentru că am plecat, eu trebuie să-mi schimb radical acel mod de gândire, și să nu spun tată am plecat, ci să spun tată vin! Fiul se ridică și se întoarce acasă. Acest băiat e un băiat al extremelor, face ce nu a făcut nimeni (își cere moștenirea înainte să-i moară tatăl), iar apoi ajunge cum poate nu au ajuns mulți, dar nu rămâne acolo. Are această sclipire în care spune: plec de aici, mă întorc înapoi acasă, mă duc înapoi la tatăl meu. El este un fiu care și-a dat seama că ceva este atât de greșit, că acasă un argat trăiește mult mai bine decât trăiește el. Mă ridic și mă întorc la tatăl meu. Această pildă, uitându-ne la fiul cel mic, ne arată până unde poate cădea omul, și ne arată că de acolo omul poate veni înapoi, se poate întoarce la Tatăl său. O pildă care arată puterea păcatului și a ispitei. Este o pildă care arată posibilitatea întoarcerii: te poți ridica de la porci și să te întorci la Dumnezeu; se poate să vii de la foamete la ospăț. Se poate! Momentul cheie este momentul hotărârii fiului cel mic. Cuvântul spune: mă voi scula și mă voi duce la tatăl meu.
Când au auzit fariseii și cărturarii un așa cuvânt au spus: Ce se întâmplă aici? Cu cât stau mai mult și ascultă pilda cu atât devin mai contrariați, pentru că totul merge împotriva lor, pentru că după ce e descris fiul cel mic în pildă urmează să fie descris tatăl. Un tată cu poziție, cu prestanță nu aleargă. Un tată al cărui fiu a tocat averea nu-l primește în felul acesta înapoi. În pildă tatăl este un personaj care ține locul lui Dumnezeu. Cristos vrea să sublinieze cât de mult iubește Tatăl pe om, chiar dacă toate resursele pe care i le-a dat le-a făcut praf, chiar dacă viața pe care a trăit-o a fost o viață de destrăbălare. Dacă fiul se întorce, Tatăl îl primește. Pocăința adevărată și profundă este atunci când fiului îi vine mintea și spune: Mă întorc la tatăl meu. Atunci tata aleagă spre el. Când își vede fiul venind de departe aleargă spre el, îl strânge în brațe și îl sărută. De neconceput. Dragostea lui Dumnezeu trece peste rebeliunea fiului, o depășește. Această pildă este o pildă dătătoare de speranță pentru că în calea tatălui, având în vedere pocăința fiului, nu mai poate sta nimic, nici un fel de convenție socială, nici un fel de părere a celorlalți. Tata aleargă spre fiul care s-a întors la el acasă. Ca să dovedească faptul că l-a primit, tatăl face patru lucruri.
Când își vede fiul venind de la porci, își vede fiul care a fost rob la poci. Primul lucru pe care-l spune este: Aduceți haina cea bună! Cine avea haina cea mai bună în casă? Tatăl. Haina cu care se îmbrăca el la evenimentele cele mai deosebite din viața familiei și a satului. Tatăl spune: Haina aceea i-o dau lui. Această poruncă arată începutul acceptării fiului în casa tatălui. Arată pas cu pas restaurarea de care se bucură cineva care s-a pocăit cu adevărat.
Cel de al doilea lucru pe care-l face tatăl. Puneți-i un inel în deget! îÎ vremea de astăzi la bărbat, în primul rând dacă ai un inel în deget e un semn că ești însurat, dar în vremea de atunci inelul în degetul unui bărbat este un semn al autorității. Pentru că pe inel e sigiliul acelui bărbat, pecetea lui. Când scrie o scrisoare și o termină pune ceară și o sigilează cu inelul lui. Când tatăl spune: Puneți-i inelul în deget! subliniază această acordare din nou de autoritate unui fiu care este primit.
Cel de al treilea lucru pe care-l face tatăl. Puneți-i încălțăminte în picioare! El vine rob de la porci nu mai are nimic. Era desculț, era murdar. Robul umbla desculț în vremea aceea, omul liber umbla încălțat. Prin aceasta tatăl subliniază acest lucru: o trecere de la robie la libertate.
Ultimul lucru pe care-l face, dă un ospăț. Toate aceste lucruri dintre el și fiul său, sunt un motiv de bucurie, nu numai pentru casa lui, ci pentru tot satul. Tatăl spune așa: Tăiați vițelul cel îngrășat! Nu spune tăiați un animal mic din care mâncăm noi câți suntem în casă, patru cinci sau mai mulți, ci spune: Tăiați vițelul! să ne bucurăm și să ne veselim pentru că fiul meu a fost mort și a înviat, a fost pierdut și a fost găsit. Tatăl din pildă ni-l arată pe Dumnezeu, un Dumnezeu care atunci când vede pocăința profundă se revarsă înspre acel om și-l restaurează. Cheamă întreg cerul să se bucure pentru că un păcătos s-a întors la Dumnezeu. Tatăl din pildă îl arată pe Dumnezeu ca pe un Dumnezeu care se știe bucura. El cheamă la ospăț, și spune: Trebuie să ne veselim, trebuie să ne bucurăm. Așa e Dumnezeu, un Dumnezeu pentru care pocăința celui pierdut este lucrul cel mai important.
E o așa mare diferență între tatăl din pildă și cel care urmează, fiul cel mare. Cuvântul ne spune că fiul cel mare era la ogor. Fiul cel mare era în ogorul tatălui, am putea spune în lucrarea tatălui. Fiul cel mare face ce i-a dat tatăl de făcut, dar ce urmează din spusele lui, ne dăm seama că era o ascultare mocnită. Mă duc și fac pentru că mi-ai poruncit, nu era o ascultare din inimă. Adesea ne regăsim ba în fiul cel mic, ba în fiul cel mare. Ți-am slujit ca rob atâția ani și nu mi-ai dat nici măcar un ied, și a venit acesta care ți-a tocat averea cu femeile stricate și ai tăiat vițelui. El nu a vrut să intre în casă. Cărturarii și fariseii știau că ei sunt ținta.
Când văd pe vameși pe păcătoși că sunt primiți de Isus spun: Ce se întâmplă aici? Un fiu care la reguli avea dreptate. Fiul cel mic, fratele lui, a făcut acele lucruri; el ca fiu care a rămas în casă a lucrat tot ce a primit de lucru. Vedeți ce era în sufletul lui? Un fiu care face tot ce-i spune tatăl, dar nu face cu inimă, ci oarecum din obligație. El era un fiu nefericit, un fiu cu o tensiune lăuntrică, un fiu care mocnește. Această pildă cuprinde și arată reacția oamenilor la lucrarea lui Dumnezeu.
În final am putea spune că omul acesta din pildă îi avea pe amândoi fii pierduți. Unul a mers departe, celălalt a stat tot timpul în casă, dar nu era mai aproape de tatăl decât cel care a plecat. Așa e Dumnezeu cu omul. Desigur noi nu suntem îndemnați să spunem: Mai bine ca acesta decât ca celălalt, nu. Noi trebuie să arătăm că dacă te-ai pocăit cu adevărat, dacă ți-a venit mintea, și dacă nu mai vezi lucrurile cum le-ai văzut înainte, nu este piedică în calea lui Dumnezeu ca să te primească. Oricine ce ar zice, oricine ce convenție ar pune, nu există piedică. El vine și îți dă haina cea bună, îți pune inel în deget, îți pune încălțăminte în picioare, și dă ospăț, pentru că ai fost mort și ai înviat, pentru că ai fost pierdut și ai fost găsit.
blog comments powered by Disqus