Duhul Sfânt - pecete și arvună
Când vorbim despre lucrarea Duhului Sfânt, inspiraţia Scripturilor este o doctrină care trebuie presupusă, pentru că doar aşa avem perimetrul clar până unde putem merge şi unde trebuie să ne oprim, când vorbim despre Duhul Sfânt; care sunt lucrurile pe care El, potrivit cu lucrarea lui Cristos, ni le-a arătat, până unde ne călăuzeşte El şi unde se opreşte. El a lucrează în viaţa Mântuitorului, el este autorul Scripturilor, el lucrează în oameni.
În Noul Testament găsim cel puţin cinci imagini importante, care vin şi descriu lucrarea Duhului în viaţa unui om muritor. Vreau să vorbim doar despre două în materialul care urmează: Duhul Sfânt, ca pecete şi arvună. Celelalte sunt: înoirea, naşterea din nou, şi înfierea.
Orice om care hotăreşte să-L urmeze pe Cristos, odată cu acea hotărâre, în mod conştient intră într-o misiune cu mari pericole. Putem citi Matei, capitolul 10, unde Mântuitorul de la început spune: Vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Urmează sabie, urmează cruce, urmează moarte. Cel care vine după Mine trece prin lucrurile acestea. Lucrurile stau aşa pentrucă întotdeauna ucenicul adevărat, desăvârşit, ajunge să fie ca Invăţătorul lui, iar dacă Invăţătorul a călcat pe Via Dolorosa, ucenicul tot pe acolo trebuie să calce. Dacă această cale este strâmtă, şi pe ea călătoresc puţini, şi e greu de călătorit pe ea, cum reuşeşti să rămâi în picioare?
Pe Calea Domnului durerea şi bucuria sunt ţesute împreună. Merg una alături de cealaltă. Cum reuşeşti prin greutăţi, prin încercări să rămâi fără să-ţi pierzi credinţa, să-ţi pierzi mintea? Cel care scrie lucrurile acestea, apostolul Pavel a trăit şi el lucrurile acestea. Locul din epistolele lui unde îşi deschide sufletul şi viaţa, pentru a vedea lucrurile prin care a trecut, cum a trecut, îl găsim în 2 Corinteni, capitolul 11 de la v. 24 la 28. Cu aşa viaţă, cu aşa greutăţi, cum a reuşit apostolul Pavel, să fie în stare să încurajeze pe alţii. Să scrie nişte scrisori, care de atunci, din veacul I până în veacul XXI, continuă să modeleze lumea, să schimbe lumea. Când există presiune atât de mare asupra vieţii tale, când calea este atât de grea, să mai ai putere să îmbărbătezi pe alţii. Iar noi ştim din celelalte scrisori că se apropia de sfârşitul vieţii sale, era bătrân, şi el mai avea în plan să meargă până în Spania cu evanghelia. O viaţă întreagă, de la începutul chemării lui, de pe drumul spre Damasc până când a murit, a fost în permanenţă unul care s-a ridicat de-asupra situaţiei, de-asupra necazului, de-asupra greutăţii. Unul care şi-a dus crucea până la capăt. Unde-i izvorul la o aşa putere? Care a fost partea din convingerea lui care l-a făcut de granit şi s-a dus până la capăt?
Lucrarea Duhului, siguranţa pe care o aduce prezenţa Duhului în viaţa unui urmaş al lui Cristos, este parte din răspunsul la această întrebare. El spune când le scrie celor din Efes, că Dumnezeu Tatăl, în contextul lucrării lui Cristos, ne-a dăruit Duhul Sfânt, şi trebuie să vedem această dăruire prin două imagini cunoscute, şi în lumea de atunci şi în lumea de astăzi. Ne-a dat Duhul şi când ni L-a dat, este ca şi când ar fi pus un sigiliu pe viaţa noastră. Ne-a dat Duhul, şi când ni L-a dat, a făcut-o ca şi când ne-ar fi dat o arvună, o garanţie pentru ceea ce urmează. Inainte de a dezvolta lucrurile acestea, ale peceţii, şi garanţiei, arvunii, ca să accentuăm siguranţa şi tăria lăuntrică a unui urmaş al lui Cristos, vreau să punem într-un context larg al întreg Noului Testament, această discuţie despre siguranţa pe care o are un copil al lui Dumnezeu, în mijlocul unor încercări, ca cele din 2 Corinteni 11. Avem şi altele: în Romani, capitolul 8. Ajungi până la sfârşit, dar până ajungi acolo, sentimentele, stările, gândurile, întrebările, există. Şi avem câteva texte clasice, care vin şi ne ţin într-o stare după voia lui Dumnezeu, pe calea aceasta. Apostolul Pavel ni le spune, aproape pe toate. El spune în Romani 11.20: Nu te îngâmfa, ci teme-te! În 1 Corinteni 10.12, tot el spune: Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. În 1 Corinteni 15.2, când vorbeşte despre evanghelia care aduce mântuirea, el spune aşa: Ea vă va mântui sufletele voastre, dacă o ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o. Celor din Corint, 2 Corinteni 13.5, le spune: Cercetaţi-vă pe voi înşivă, dacă sunteţi în credinţă. Celor din Galatia le spune, Galateni 6.9: Vom secera la urmă, dacă nu vom cădea de oboseală. Astea sunt texte din scrierile apostolului Pavel. In Epistola către evrei găsim acelaşi lucru: Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Şi ultimul cuvânt, din partea Mântuitorului, Apocalipsa 2.10: Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.
Pe de o parte, Dumnezeu lasă în viaţa noastră ceva puternic, ce ne poate duce până la capăt, dar nu ne duce în mod automat. Este din partea noastră nevoie de perseverenţă în credinţă, în adevărul evangheliei, în ascultare de Dumnezeu, în frică de Dumnezeu, credincioşie până la capăt, dacă doreşti cununa.
Şi acum să revenim la lucrarea Duhului: Duhul, ca şi un sigiliu. Această acţiune de a pune sigiliu pe ceva, apare de mai multe ori în Noul Testament, şi sensurile sunt diferite. Prima oară în Noul Testament, când apare această lucrare, această acţiune este la sfârşitul Evangheliei după Matei, în capitolul 27. Mântuitorul a fost coborât de pe cruce, mort. A fost aşezat în mormânt, şi se dă porunca să se sigileze piatra de la uşa mormântului. De ce au făcut-o? Ce-a vrut să spună Pilat, când a dat porunca: Duceţi-vă puneţi strajă, puneţi sigiliu pe piatră. Pentru a fi siguri că ceea ce au închis în spatele pietrei, acolo rămâne. Nu umblă nimeni, nu vine nimeni noaptea să-L fure. Primul sens al acestei acţiuni de a pune un sigiliu pe ceva, vine să întărească faptul că lucrul sigilat, uşa sigilată rămâne închisă. Fraţii în vârstă îşi mai aduc aminte evenimentul din 1942, cu închiderea bisericilor. Printre lucrurile făcute imediat, s-a pus sigiliu pe uşă, şi n-ai putut să intri. Pentru a fi sigur că rămâne închisă.
Al doilea sens. Citim în Apocalipsa 7.3, următorul lucru: Dumnezeu trimite îngerii Săi, să pună pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru. Ce vrea să spună Domnul prin lucrarea aceasta? Aici, această acţiune de a pune sigiliu pe fruntea unui om vine să arate că omul acela este al lui Dumnezeu. El este proprietarul omului aceluia.
Deci, pe de o parte, avem acţiunea de a închide ceva. Acest sens mai îl găsim şi în Apocalipsa 20.3, când Dumnezeu sigilează uşa Adâncului, unde a fost aruncat Diavolul, să rămână acolo, să nu mai iasă. Al doilea este cel pe care l-am spus, în Apocalipsa 7.3, când pune pecetea, sigiliul pe fruntea unui om, şi prin asta spune: E al Meu, Imi aparţine Mie, e proprietatea Mea.
Al treilea sens pentru această lucrare, îl găsim în Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 33, unde se spune următorul lucru: Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Ceea ce noi avem tradus în limba română cu: adevereşte, este o traducere a verbului: a pune sigiliul. A arăta validitatea unui lucru printr-o dovadă autentică. Astăzi, când te duci să îţi cumperi ceva, mai ales dacă e un lucru scump, unul dintre lucrurile pe care îl întrebi e: E original? E veritabil ce-mi vinzi? Sau e o imitaţie?
Deci, avem trei sensuri pentru această lucrare de a pune sigiliul pe ceva. Mai întâi, acel lucru sigilat, rămâne intact, închis. Vedeţi, piatra de pe mormânt. In al doilea rând, când se pune sigiliul pe ceva, se comunică ideea proprietăţii: e al meu. In al treilea rând, când se pune sigiliul pe ceva, se arată că este veritabil lucrul acela. Ceea ce se spune, e adevărat. Avem în Cartea Daniel acest al treilea sens de multe ori. Se scrie scrisoarea din partea împăratului, se înfăşoară şi se pune sigiliul cu inelul împăratului, pentru a arăta: scrisoarea aceasta vine cu adevărat de la împărat. Sigiliul adevereşte conţinutul ei ca fiind din partea lui Dariu, Nebucadneţar şi alţii, care scriu scrisori şi le trimit, în cartea lui Daniel.
Cu aceste trei imagini în context, să revenim la ceea ce spune apostolul Pavel despre Duhul Sfânt. Am auzit Cuvântul adevărului, evanghelia care ne aduce mântuire, am crezut lucrurile proclamate, şi Dumnezeu, vine şi pecetluieşte pe fiecare dintre cei care au crezut Cuvântul adevărului. Ce vrea să spună? Această pecete este Duhul Sfânt. Am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt.
Pe de o parte, avem de ales între ideea: sunt intact, închis, s-a pus sigiliul pe ceva, să nu mai am acces în locul acela. S-a pus sigiliul pe ceva, pentru a arăta: e proprietatea cuiva. S-a pus sigiliul pe ceva, pentru a arăta caracterul veritabil al acelui lucru: e original, nu e contrafăcut. Inainte să alegem dintre cele trei, este foarte înţelept să ne uităm la ce spune apostolul Pavel despre Duhul Sfânt în toată epistola, ca să vedem ce face Duhul în alte părţi, pentru a fi călăuziţi în mod corect în interpretarea textului pe care îl avem noi. Despre Duhul Sfânt, apostolul Pavel ne spune: Omul, urmaşul lui Cristos ajunge, devine un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. Asta este 2.22. În 4.4, 5 ne spune că este un singur Domn, este o singură credinţă, este un singur Duh. În 2.18: avem intrare la Tatăl, într-un singur Duh. În 5.18 ne spune să fim plini de Duh. În 3.16: Dumnezeu să facă să fim întăriţi în putere, prin Duhul Lui. În 4.3: să căutăm să păstrăm unirea, unitatea Duhului. Iar în 6.17: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile pe care apostolul Pavel le spune despre Duhul Sfânt, în Epistola către Efeseni. Dintre toate acestea, care texte ne ajută cu privire la înţelegerea sensului în care Duhul Sfânt este descris ca o pecete. Ce vrea să spună Pavel? Cel mai înţelept este să păstrăm toate cele trei sensuri, toate cele trei conotaţii, imagini. Când spune: Duhul e pecetea lui Dumnezeu în viaţa noastră, prin asta vrea să spună: ne-a închis, ne-a luat să fim numai ai Lui. Nimeni din afară, din cealaltă Impărăţie să nu poată să pătrundă la noi. Este un sigiliu al lui Dumnezeu la uşa care ajunge la noi. Nu lăsa să-l rupă nimeni. Intotdeauna, un sigiliu este uşor de rupt. Când se sigilează o uşă, de regulă, se pune o hârtie lipită şi se pune o ştampilă, două. Foarte uşor, un copil poate s-o rupă. Sigiliul este fragil. In vremurile de mai demult şi astăzi uneori, se pune în ceară sigiliul. Cine nu poate rupe sau fărâma un buton de ceară? Aceasta-i prima lucrare a Lui. Ne duce şi devenim lăcaşul lui Dumnezeu şi este uşa între noi şi tot ce-a rămas afară. O uşă care e sigilată şi Cel rău n-ar trebui să mai ajungă la noi. De aceea apostolul Pavel spune: Nu întristaţi pe Duhul Sfânt! Nu căuta să rupi sigiliul acesta.
In al doilea rând, când m-a pecetluit cu Duhul, eu am devenit al lui Dumnezeu, sunt proprietatea Lui.
Iar în al treilea rând, schimbarea pe care El a făcut-o, pe care a adus-o e reală, e adevărată. Pecetea Duhului este o dovadă clară că ceea ce spun că sunt, sunt. O pecete care mă desparte de lume, mă face proprietatea lui Dumnezeu, şi depune mărturie cu privire la schimbarea din viaţa mea.
Apostolul Pavel va spune în capitolul 2, din Epistola către efeseni: Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară. Intre ei eram şi noi toţi odinioară, dar Dumnezeu care e bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, deşi eram morţi, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos. Pecetea Duhului arată că această schimbare a avut loc cu adevărat. Acestea despre pecete.
Puţin despre arvună. In ce condiţii, cineva dă o arvună cuiva? Sunt cel puţin două, contextele în care se face un astfel de lucru. Un om începe o lucrare, şi beneficiarul îi dă un avans, o arvună. Omul începe lucrul şi ştie că atunci când îl termină primeşte toată suma. Aceasta este imaginea cu privire la Duhul Sfânt. Noi, deja de aici, din valea umbrei morţii, din valea plângerii experimentăm ceva ce urmează să fie din plin în veşnicii. Ni se spune: atât, aici, urmând ca restul să primiţi când intraţi în viaţă, când veţi fi aşezaţi la dreapta dreptului Judecător.
Dacă ai lucrurile acestea aşezate în viaţă, pecetea Lui, care mă pune în întregime pentru Dumnezeu, eu devin lăcaşul Lui, nu intră alţii în acel lăcaş, e sigilat, sunt proprietatea Lui, sunt însemnat pe frunte, de El, iar ce s-a întâmplat cu mine nu-i o poveste, nu e un basm, nu e o înşelare, e un lucru adevărat. Am fost mort şi acum sunt viu, am fost orb şi acum văd. Iar apoi, mi-a dat deja, am gustat puterile veacului viitor, le ştiu. Dacă aici e aşa, cum va fi acolo?!
Un om care are lucrurile acestea poate trece prin ce-a trecut apostolul Pavel în 2 Corinteni 11: se frânge corabia, se aruncă pietre, rabzi de foame, de sete, eşti în zdrenţe, dar rămâi acelaşi, şi poţi să încurajezi şi pe alţii, să duci povara bisericilor. Nu te cuprinde întristarea peste măsură, nu cazi de oboseală, semeni aici cu credinţa puternică, pentruca la sfârşit să poţi şi secera.
Aşa începe lucrarea Duhului în viaţa noastră. O lucrare fără de care am fi fost tot acolo unde am început această viaţă pământească: în veacul lui Adam, în Impărăţia întunericului. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această lucrare în viaţa noastră. O lucrare posibilă, având în vedere lucrarea Mântuitorului, a Domnului nostru Isus Cristos.
Dacă acestea le avem, textul nostru spune aşa: Vă aşteaptă moştenirea la capăt. Aici e arvuna. Lucrul care vine şi anticipează ceea ce urmează să primiţi, garanţia pe care v-o dau înainte că urmează la capăt suma deplină.
Lucrurile acestea aşezate în viaţa noastră ne aduc o siguranţă sănătoasă, ştiind că trebuie să rămânem credincioşi până la capăt, pentru a putea avea din plin, ceea ce acum avem în parte.
Lucrarea Duhului Sfânt
Orice om care hotăreşte să-L urmeze pe Cristos, odată cu acea hotărâre, în mod conştient intră într-o misiune cu mari pericole. Putem citi Matei, capitolul 10, unde Mântuitorul de la început spune: Vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Urmează sabie, urmează cruce, urmează moarte. Cel care vine după Mine trece prin lucrurile acestea. Lucrurile stau aşa pentrucă întotdeauna ucenicul adevărat, desăvârşit, ajunge să fie ca Invăţătorul lui, iar dacă Invăţătorul a călcat pe Via Dolorosa, ucenicul tot pe acolo trebuie să calce. Dacă această cale este strâmtă, şi pe ea călătoresc puţini, şi e greu de călătorit pe ea, cum reuşeşti să rămâi în picioare?
Pe Calea Domnului durerea şi bucuria sunt ţesute împreună. Merg una alături de cealaltă. Cum reuşeşti prin greutăţi, prin încercări să rămâi fără să-ţi pierzi credinţa, să-ţi pierzi mintea? Cel care scrie lucrurile acestea, apostolul Pavel a trăit şi el lucrurile acestea. Locul din epistolele lui unde îşi deschide sufletul şi viaţa, pentru a vedea lucrurile prin care a trecut, cum a trecut, îl găsim în 2 Corinteni, capitolul 11 de la v. 24 la 28. Cu aşa viaţă, cu aşa greutăţi, cum a reuşit apostolul Pavel, să fie în stare să încurajeze pe alţii. Să scrie nişte scrisori, care de atunci, din veacul I până în veacul XXI, continuă să modeleze lumea, să schimbe lumea. Când există presiune atât de mare asupra vieţii tale, când calea este atât de grea, să mai ai putere să îmbărbătezi pe alţii. Iar noi ştim din celelalte scrisori că se apropia de sfârşitul vieţii sale, era bătrân, şi el mai avea în plan să meargă până în Spania cu evanghelia. O viaţă întreagă, de la începutul chemării lui, de pe drumul spre Damasc până când a murit, a fost în permanenţă unul care s-a ridicat de-asupra situaţiei, de-asupra necazului, de-asupra greutăţii. Unul care şi-a dus crucea până la capăt. Unde-i izvorul la o aşa putere? Care a fost partea din convingerea lui care l-a făcut de granit şi s-a dus până la capăt?
Lucrarea Duhului, siguranţa pe care o aduce prezenţa Duhului în viaţa unui urmaş al lui Cristos, este parte din răspunsul la această întrebare. El spune când le scrie celor din Efes, că Dumnezeu Tatăl, în contextul lucrării lui Cristos, ne-a dăruit Duhul Sfânt, şi trebuie să vedem această dăruire prin două imagini cunoscute, şi în lumea de atunci şi în lumea de astăzi. Ne-a dat Duhul şi când ni L-a dat, este ca şi când ar fi pus un sigiliu pe viaţa noastră. Ne-a dat Duhul, şi când ni L-a dat, a făcut-o ca şi când ne-ar fi dat o arvună, o garanţie pentru ceea ce urmează. Inainte de a dezvolta lucrurile acestea, ale peceţii, şi garanţiei, arvunii, ca să accentuăm siguranţa şi tăria lăuntrică a unui urmaş al lui Cristos, vreau să punem într-un context larg al întreg Noului Testament, această discuţie despre siguranţa pe care o are un copil al lui Dumnezeu, în mijlocul unor încercări, ca cele din 2 Corinteni 11. Avem şi altele: în Romani, capitolul 8. Ajungi până la sfârşit, dar până ajungi acolo, sentimentele, stările, gândurile, întrebările, există. Şi avem câteva texte clasice, care vin şi ne ţin într-o stare după voia lui Dumnezeu, pe calea aceasta. Apostolul Pavel ni le spune, aproape pe toate. El spune în Romani 11.20: Nu te îngâmfa, ci teme-te! În 1 Corinteni 10.12, tot el spune: Cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă. În 1 Corinteni 15.2, când vorbeşte despre evanghelia care aduce mântuirea, el spune aşa: Ea vă va mântui sufletele voastre, dacă o ţineţi aşa cum v-am propovăduit-o. Celor din Corint, 2 Corinteni 13.5, le spune: Cercetaţi-vă pe voi înşivă, dacă sunteţi în credinţă. Celor din Galatia le spune, Galateni 6.9: Vom secera la urmă, dacă nu vom cădea de oboseală. Astea sunt texte din scrierile apostolului Pavel. In Epistola către evrei găsim acelaşi lucru: Urmăriţi pacea cu toţii şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul. Şi ultimul cuvânt, din partea Mântuitorului, Apocalipsa 2.10: Fii credincios până la moarte, şi-ţi voi da cununa vieţii.
Pe de o parte, Dumnezeu lasă în viaţa noastră ceva puternic, ce ne poate duce până la capăt, dar nu ne duce în mod automat. Este din partea noastră nevoie de perseverenţă în credinţă, în adevărul evangheliei, în ascultare de Dumnezeu, în frică de Dumnezeu, credincioşie până la capăt, dacă doreşti cununa.
Duhul Sfânt ca pecete
Şi acum să revenim la lucrarea Duhului: Duhul, ca şi un sigiliu. Această acţiune de a pune sigiliu pe ceva, apare de mai multe ori în Noul Testament, şi sensurile sunt diferite. Prima oară în Noul Testament, când apare această lucrare, această acţiune este la sfârşitul Evangheliei după Matei, în capitolul 27. Mântuitorul a fost coborât de pe cruce, mort. A fost aşezat în mormânt, şi se dă porunca să se sigileze piatra de la uşa mormântului. De ce au făcut-o? Ce-a vrut să spună Pilat, când a dat porunca: Duceţi-vă puneţi strajă, puneţi sigiliu pe piatră. Pentru a fi siguri că ceea ce au închis în spatele pietrei, acolo rămâne. Nu umblă nimeni, nu vine nimeni noaptea să-L fure. Primul sens al acestei acţiuni de a pune un sigiliu pe ceva, vine să întărească faptul că lucrul sigilat, uşa sigilată rămâne închisă. Fraţii în vârstă îşi mai aduc aminte evenimentul din 1942, cu închiderea bisericilor. Printre lucrurile făcute imediat, s-a pus sigiliu pe uşă, şi n-ai putut să intri. Pentru a fi sigur că rămâne închisă.
Al doilea sens. Citim în Apocalipsa 7.3, următorul lucru: Dumnezeu trimite îngerii Săi, să pună pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru. Ce vrea să spună Domnul prin lucrarea aceasta? Aici, această acţiune de a pune sigiliu pe fruntea unui om vine să arate că omul acela este al lui Dumnezeu. El este proprietarul omului aceluia.
Deci, pe de o parte, avem acţiunea de a închide ceva. Acest sens mai îl găsim şi în Apocalipsa 20.3, când Dumnezeu sigilează uşa Adâncului, unde a fost aruncat Diavolul, să rămână acolo, să nu mai iasă. Al doilea este cel pe care l-am spus, în Apocalipsa 7.3, când pune pecetea, sigiliul pe fruntea unui om, şi prin asta spune: E al Meu, Imi aparţine Mie, e proprietatea Mea.
Al treilea sens pentru această lucrare, îl găsim în Evanghelia după Ioan, capitolul 3, versetul 33, unde se spune următorul lucru: Cine primeşte mărturia Lui, adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul. Ceea ce noi avem tradus în limba română cu: adevereşte, este o traducere a verbului: a pune sigiliul. A arăta validitatea unui lucru printr-o dovadă autentică. Astăzi, când te duci să îţi cumperi ceva, mai ales dacă e un lucru scump, unul dintre lucrurile pe care îl întrebi e: E original? E veritabil ce-mi vinzi? Sau e o imitaţie?
Deci, avem trei sensuri pentru această lucrare de a pune sigiliul pe ceva. Mai întâi, acel lucru sigilat, rămâne intact, închis. Vedeţi, piatra de pe mormânt. In al doilea rând, când se pune sigiliul pe ceva, se comunică ideea proprietăţii: e al meu. In al treilea rând, când se pune sigiliul pe ceva, se arată că este veritabil lucrul acela. Ceea ce se spune, e adevărat. Avem în Cartea Daniel acest al treilea sens de multe ori. Se scrie scrisoarea din partea împăratului, se înfăşoară şi se pune sigiliul cu inelul împăratului, pentru a arăta: scrisoarea aceasta vine cu adevărat de la împărat. Sigiliul adevereşte conţinutul ei ca fiind din partea lui Dariu, Nebucadneţar şi alţii, care scriu scrisori şi le trimit, în cartea lui Daniel.
Cu aceste trei imagini în context, să revenim la ceea ce spune apostolul Pavel despre Duhul Sfânt. Am auzit Cuvântul adevărului, evanghelia care ne aduce mântuire, am crezut lucrurile proclamate, şi Dumnezeu, vine şi pecetluieşte pe fiecare dintre cei care au crezut Cuvântul adevărului. Ce vrea să spună? Această pecete este Duhul Sfânt. Am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt.
Pe de o parte, avem de ales între ideea: sunt intact, închis, s-a pus sigiliul pe ceva, să nu mai am acces în locul acela. S-a pus sigiliul pe ceva, pentru a arăta: e proprietatea cuiva. S-a pus sigiliul pe ceva, pentru a arăta caracterul veritabil al acelui lucru: e original, nu e contrafăcut. Inainte să alegem dintre cele trei, este foarte înţelept să ne uităm la ce spune apostolul Pavel despre Duhul Sfânt în toată epistola, ca să vedem ce face Duhul în alte părţi, pentru a fi călăuziţi în mod corect în interpretarea textului pe care îl avem noi. Despre Duhul Sfânt, apostolul Pavel ne spune: Omul, urmaşul lui Cristos ajunge, devine un lăcaş al lui Dumnezeu, prin Duhul. Asta este 2.22. În 4.4, 5 ne spune că este un singur Domn, este o singură credinţă, este un singur Duh. În 2.18: avem intrare la Tatăl, într-un singur Duh. În 5.18 ne spune să fim plini de Duh. În 3.16: Dumnezeu să facă să fim întăriţi în putere, prin Duhul Lui. În 4.3: să căutăm să păstrăm unirea, unitatea Duhului. Iar în 6.17: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile pe care apostolul Pavel le spune despre Duhul Sfânt, în Epistola către Efeseni. Dintre toate acestea, care texte ne ajută cu privire la înţelegerea sensului în care Duhul Sfânt este descris ca o pecete. Ce vrea să spună Pavel? Cel mai înţelept este să păstrăm toate cele trei sensuri, toate cele trei conotaţii, imagini. Când spune: Duhul e pecetea lui Dumnezeu în viaţa noastră, prin asta vrea să spună: ne-a închis, ne-a luat să fim numai ai Lui. Nimeni din afară, din cealaltă Impărăţie să nu poată să pătrundă la noi. Este un sigiliu al lui Dumnezeu la uşa care ajunge la noi. Nu lăsa să-l rupă nimeni. Intotdeauna, un sigiliu este uşor de rupt. Când se sigilează o uşă, de regulă, se pune o hârtie lipită şi se pune o ştampilă, două. Foarte uşor, un copil poate s-o rupă. Sigiliul este fragil. In vremurile de mai demult şi astăzi uneori, se pune în ceară sigiliul. Cine nu poate rupe sau fărâma un buton de ceară? Aceasta-i prima lucrare a Lui. Ne duce şi devenim lăcaşul lui Dumnezeu şi este uşa între noi şi tot ce-a rămas afară. O uşă care e sigilată şi Cel rău n-ar trebui să mai ajungă la noi. De aceea apostolul Pavel spune: Nu întristaţi pe Duhul Sfânt! Nu căuta să rupi sigiliul acesta.
In al doilea rând, când m-a pecetluit cu Duhul, eu am devenit al lui Dumnezeu, sunt proprietatea Lui.
Iar în al treilea rând, schimbarea pe care El a făcut-o, pe care a adus-o e reală, e adevărată. Pecetea Duhului este o dovadă clară că ceea ce spun că sunt, sunt. O pecete care mă desparte de lume, mă face proprietatea lui Dumnezeu, şi depune mărturie cu privire la schimbarea din viaţa mea.
Apostolul Pavel va spune în capitolul 2, din Epistola către efeseni: Voi eraţi morţi în greşelile şi în păcatele voastre, în care trăiaţi odinioară. Intre ei eram şi noi toţi odinioară, dar Dumnezeu care e bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, deşi eram morţi, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos. Pecetea Duhului arată că această schimbare a avut loc cu adevărat. Acestea despre pecete.
Duhul Sfânt ca arvună
Puţin despre arvună. In ce condiţii, cineva dă o arvună cuiva? Sunt cel puţin două, contextele în care se face un astfel de lucru. Un om începe o lucrare, şi beneficiarul îi dă un avans, o arvună. Omul începe lucrul şi ştie că atunci când îl termină primeşte toată suma. Aceasta este imaginea cu privire la Duhul Sfânt. Noi, deja de aici, din valea umbrei morţii, din valea plângerii experimentăm ceva ce urmează să fie din plin în veşnicii. Ni se spune: atât, aici, urmând ca restul să primiţi când intraţi în viaţă, când veţi fi aşezaţi la dreapta dreptului Judecător.
Dacă ai lucrurile acestea aşezate în viaţă, pecetea Lui, care mă pune în întregime pentru Dumnezeu, eu devin lăcaşul Lui, nu intră alţii în acel lăcaş, e sigilat, sunt proprietatea Lui, sunt însemnat pe frunte, de El, iar ce s-a întâmplat cu mine nu-i o poveste, nu e un basm, nu e o înşelare, e un lucru adevărat. Am fost mort şi acum sunt viu, am fost orb şi acum văd. Iar apoi, mi-a dat deja, am gustat puterile veacului viitor, le ştiu. Dacă aici e aşa, cum va fi acolo?!
Un om care are lucrurile acestea poate trece prin ce-a trecut apostolul Pavel în 2 Corinteni 11: se frânge corabia, se aruncă pietre, rabzi de foame, de sete, eşti în zdrenţe, dar rămâi acelaşi, şi poţi să încurajezi şi pe alţii, să duci povara bisericilor. Nu te cuprinde întristarea peste măsură, nu cazi de oboseală, semeni aici cu credinţa puternică, pentruca la sfârşit să poţi şi secera.
Aşa începe lucrarea Duhului în viaţa noastră. O lucrare fără de care am fi fost tot acolo unde am început această viaţă pământească: în veacul lui Adam, în Impărăţia întunericului. Mulţumim lui Dumnezeu pentru această lucrare în viaţa noastră. O lucrare posibilă, având în vedere lucrarea Mântuitorului, a Domnului nostru Isus Cristos.
Dacă acestea le avem, textul nostru spune aşa: Vă aşteaptă moştenirea la capăt. Aici e arvuna. Lucrul care vine şi anticipează ceea ce urmează să primiţi, garanţia pe care v-o dau înainte că urmează la capăt suma deplină.
Lucrurile acestea aşezate în viaţa noastră ne aduc o siguranţă sănătoasă, ştiind că trebuie să rămânem credincioşi până la capăt, pentru a putea avea din plin, ceea ce acum avem în parte.
blog comments powered by Disqus