Actul credinței
În Evanghelia după Ioan actul credinţei va fi pus întotdeauna lângă cel al necredinţei. Ai văzut o minune? Ce faci? Ai ascultat un Cuvânt? Ce faci? Mântuirea în Evanghelia după Ioan nu este atât de mult descrisă ca un act al ispăşirii, aşa cum este descrisă în Evangheliile sinoptice şi în scrierile apostolului Pavel (deşi este şi aşa ceva – atunci când Ioan spune: „Iată, Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii“, Ioan 1:29, acolo ţinteşte).
Ioan atacă lucrurile dintr-un cu totul alt unghi. În rugăciunea din Ioan 17 Mântuitorul spune: „și viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu“ (v. 3). Este vorba despre o viaţă veşnică venind în viaţa mea, având în vedere toate cele pe care le-a adus Cristos, toate cele pe care le-a adus de la Dumnezeu, o viaţă veşnică mijlocită de Dumnezeu. În capitolul 5:26 ni se spune: „Tatăl are viaţa în El Însuşi, şi El a dat Fiului să aibă viaţă în El Însuşi. De aceea, cine are pe Fiul are viaţa veşnică.“ Aşa se pune problema în Evanghelia după Ioan. De aceea, toate, toate depind de faptul dacă Îl ai sau nu Îl ai pe Fiul, ai crezut în El sau L-ai respins.
Ioan merge atât de departe încât spune: „Ascultă, ceea ce aşteptăm noi la sfârşitul veacurilor, judecata, de fapt, într-un anumit sens, are loc acum. Ai crezut? Treci din moarte la viaţă. Judecata va fi un lucru uşor pentru tine. N-ai crezut? Deja verdictul a fost pus asupra ta, ai fost judecat“ (vezi Ioan 5:24). Atât de mult depind acum toate de Cristos.