Peticul și vinul

Cristos a ales să-i învețe pe ucenici și pe oameni despre Împărăția lui Dumnezeu în pilde, a ales să-i învețe pe oameni despre felul în care lucrează Dumnezeu între oameni și în oameni prin pilde, de aceea le citim și noi, pentru că vrem ca drumul pe care merge El să mergem și noi.
Aceste două pilde din Marcu 2.21-22 ne învață următoarele: sunt două lucruri pe care nimeni nu ar trebui să le facă, și este un lucru pe care trebuie să-l facă toți. Vom urma aceste linii în acest studiu. Pentru ca noi să le înțelegem este necesar să avem câteva explicații din vremea de atunci. Astăzi dacă ne cumpărăm o haină nouă și dacă am agățat-o sau s-a rupt, o ducem la reparat. Poți să speli haina acea de multe ori că nu se întâmplă nimic. Dar aceia dintre dumneavoastră care sunteți mai înaintați în vârstă știți că, pe vremuri, când erai la țară și aveai haina cu care mergeai la lucru și după un an, doi, de purtat se rupea. Și când venea vremea să-i pui un petic trebuia să fii foarte atent la următorul lucru: nu aveai voie să pui petic de postav nou, adică un petic care nu a fost băgat la apă, pentru că atunci când urma să speli haina, bucata de pânză nouă, care nu a fost băgată în apă, se strângea, și ruptura ințială se făcea și mai mare.
O așa situație ia Mântuitorul din viața de zi cu zi, și o aplică la Împărăția lui Dumnezeu. El vorbește despre un lucru acceptat și cunoscut, pe care nu-l face nimeni. Peticul nou nebăgat la apă rupe haina și mai tare. Care este învățătura? Cine este peticul nou? Cine e haina veche? Răspunsul este foarte simplu. Cristos ca agent al împărției este peticul cel nou, haina veche este viața noastră veche. Învățătura este următoarea, dacă pe viața mea veche și ruptă o peticesc cu Cristos iese rău, pentru că Cristos face ruptura și mai mare. Pe Cristos nu-l pot folosi drept petic. În viața unui om Cristos nu poate avea un loc marginal, Cristos nu poate fi un petic cu care eu cârpesc pe unde s-a rupt. Cristos ori înnoiește tot, ori strică tot.
Cea de a doua pildă are de asemenea nevoie de o explicație. Nici unul dintre noi nu suntem foarte pricepuți în ale vinului, dar știm că atunci când strugurele este stors, are nevoie ca mustul ce a ieșit din boaba de strugure să fermenteze ca să ajungă vin. În Palestina din secolul întâi și nu numai atunci și acolo, ci și în alte părți și în alte vremuri, când omul și-a cules via, a pus strugurii în teasc și a curs mustul, întrebarea este: Ce faci cu el? Unde-l pui? Regula e foarte simplă și dacă nu o respecți pierzi mustul. După ce ai stors mustul, nu ai voie să uiți că mustul, că să ajungă vin, urmează să fermenteze, și de aceea, trebuie pus într-un recipient în care să poată fermenta. În situația din vecul întâi acel recipient era burduful. Burduful este confecționat din piele de animale, dar ca el să reziste la presiunea pe care o pune mustul care fermentează, trebuie să fie nou, nemaifolosit, neîntins. Dacă l-ai folosit și anul trecut, el deja a fost întins odată de presiunea mustului și după un an nu mai are aceiași flexibilitate, iar dacă pui în toamna următoare must în el va ceda, se va crăpa. Care e învățătura? Cristos ca agent al împărăției e vinul cel nou, și El, când este în viața unui om, acea viață trebuie să aibă flexibilitatea de a face față la lucrarea Lui care este vie. Nimeni nu pune vinul cel nou într-un burduf care a fost deja întins, pentru că acel burduf va ceda, și vinul se va pierde.
Așa cum în prima pildă ai scricat bucata de pânză nouă și ai stricat mai tare și haina, tot așa în cea de a doua pildă, ai stricat burduful și s-a vărsat vinul. Învățătura o putem formula în felul următor: lucrurile noi nu se pun niciodată în cele vechi, pentru că cele noi le strică pe cele vechi.
Când ducem aceaste pilde în viața spirituală învățăm următoarele lucruri: dacă omul din poporul lui Dumnezeu pune pe Dumnezeu în viața lui alături de lucrurile lumii, de lucrurile cele vechi, lucrurile lui Dumnezeu strică lucrurile vechi, și omul respectiv pierde tot. De aceea este atât de chinuită o viață a unui om care vine la Biserică, dar el trăiește și cu lumea. El e un om în viața căruia cele noi nimicesc pe cele vechi și omul acela le pierde și pe unele și pe altele.
Pentru a confirma adevărul acestei explicații ne putem uita la scrisorile lui Cristos către cele șapte biserici din cartea Apocalipsa. Citim ce le spune Domnul Isus la trei dintre aceste Biserici ca să vedem acest lucru. Biserica din Efes (Apocalipsa 2.3-5): „Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu, și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut, pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi, altfel voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.“
O Biserică are în viața ei această situație, a fost o vreme la început în care l-a iubit pe Domnul, dar acea iubire s-a răcit, nu-l mai iubește cum l-a iubit la început. Ce s-ar putea întâmpla în această situație? Dumnezeu are răbdare, și Cristos este bun, dar el le cere să-și aducă aminte de momentul căderii. Du-te înapoi la acel moment și pocăiește-te cu privire la el, schimbă-ți mintea și revino pe drumul cel bun. Dacă nu faci aceasta voi veni la tine și-ți voi lua sfeșnicul. Învățătura lui Cristos din cele două pilde scurte pe care le-am citit vin să accentueze următorul lucru: când a venit Împărăția lui Dumnezeu cu putere prin Fiul Său, oamenii au avut opțiuni foarte clare. Nu se poate să zici: „Doamne nu pot să neg că ești puternic, ești bun; mi-ar place și cu Tine, dar îmi place și cu lumea și sunt suficient de isteț să vă iubesc pe amândoi. Cristos va distruge pe cele vechi și îl vei pierde și pe El. Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni.
Revenind la scrisorile din Apocalipsa celor din Pergam le scrie (Apocalipsa 2.14-16): „Dar am ceva împotriva ta, tu ai acolo niște oameni, cari țin de învățătura lui Balaam, care a învățat pe Balac să pună o piatră de poticnire înaintea copiilor lui Israel, ca să mănânce din lucrurile jertfite idolilor, și să se dedea la curvie. Tot așa, și tu ai câțiva care, de asemenea țin învățătura Nicolaiților, pe care Eu o urăsc. Pocăiește-te dar, altfel voi veni la tine curând, și Mă voi răboi cu ei, cu sabia gurii Mele.“ Cristos ne arată o situație amestecată, și El le dă șansa pocăinței de a nu-l mai urma pe Balaam și pe Balac cu îndemnul lor de a te amesteca cu păgânitatea din Canaan. Dacă nu fac aceasta El vine și pornește război împotriva lor.
Celor din Sardes (Apocalipsa 3.1-3) le scrie: „Îngerul Bisericii din Sardes scrie-i; „iată ce zice Cel ce are cele șapte Duhuri ale lui Dumnezeu, și cele șapte stele” „Știu faptele tale, că îți merge numele că trăiești, dar ești mort”. Veghează și întărește ce rămâne, care e pe moarte, căci nu am găsit faptele tale desăvârșite înaintea Dumnezeului Meu. Adu-ți aminte dar cum ai primit și auzit! Ține și pocăiește-te! Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine.“ În viața acestei Biserici situația este aproape pe moarte, cele noi le-au terminat pe cele vechi. Oamenilor acelora numai numele le merge că mai trăiesc.
Apostolul Pavel formulează aceeași idee în felul următor: Dacă este cineva în Cristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.“ El nu spune că cele vechi au rămas, ci el spune că cele vechi s-au dus.
Acesta este primul lucru pe care am vrut să-l subliniem: cele noi, adică Cristos, strică pe cele vechi, și îl pierzi și pe El și pierzi și lumea. Ești omul cel mai nefericit dacă crezi că în viața ta poți să împaci și poți să așezi și lucrurile lui Dumnezeu și lucrurile lumii. Le pierzi și pe unuele și pe altele, nu trăiești nici cu Dumnezeu deplin, nu trăiești nici cu lumea deplin.
Ce trebuie făcut? Lucrurile noi, vinul cel nou, trebuie puse în burdufuri noi. Aceasta este soluția: schimbă-ți burduful. Pe Cristos nu-l așezi și nu-l poți ține în cele vechi, le strică, le sparge. Pe Cristos îl poți așeza numai într-o viață nouă. Acesta este motivul pentu care lui Nicodim Domnul Isus îi spune că nu poate vedea Împărăția fără naștere din nou. Ce e din carne e carne, ce e din Duh e Duh, acestea nu merg una cu cealaltă, nu există manifestare a Împărăției lui Dumnezeu în viața unui om, dacă nu există un început nou, radical nou. Cu Cristos trebuie să-mi schimb haina, și burduful. El va lucra în viața mea, va crește în viața mea, și eu trebuie să fiu pe aceleași coordonate cu El, coordonate ale noului, ale Împărăției, a vieții din morți, ale cerului. Nu fi un om nefericit, fii un om în a cărui viață, pe a cărui față, se vede bucuria conlucrării lui Dumnezeu cu tot ce ești tu pe deplin. În felul acesta nu-l pierzi nici pe El și nu te pierzi nici pe tine. Nu face ceea ce nu face nimeni, ci fă ceea ce te învață Cristos!
blog comments powered by Disqus