Lectură davidică a istoriei mântuirii

De la Avraam la Cristos istoria mântuirii este înțeleasă în trei serii de câte paisprezece (Matei 1.1-17). Această abordare este inspirată de valoarea numerică a consoanelor numelui lui David (dwd, 4+6+4). În acest fel genealogia genezei lui Isus Cristos este prezentată în termeni regal davidici. Astfel, caracterul implicit mesianic davidic este așezat la temelia discursului. Aceste trei serii de câte 14 identifică patru momente (personaje sau evenimente) cruciale din istoria poporului lui Dumnezeu. Aici trebuie menționat faptul că toată descrierea este făcută în contextul fundamental al existenței poporului ales al lui Dumnezeu.
Cel mai succint mod de a schița istoria mântuirii este prin oferirea unei genealogii. Genealogia identifică un șir de persoane care oferă continuitate și arată providența lui Dumnezeu în ce privește poporul său. Această genealogie punctează atât momente de glorie, cât și momente ale rușinii. Toate fac parte din istoria lui Dumnezeu cu poporul său. Este suficientă menționarea unor nume pentru a face trimitere la evenimente complexe și la rolul lor în înțelegerea harului și providenței lui Dumnezeu în viața poporului Israel. Între acestea au proeminență Avraam, David, și strămuarea în Babilon. Pentru că istoria este descrisă prin prisma genealogiei accentul este pe rolul acestor bărbați în ce privește nașterea urmașului/urmașilor acestuia. Acest aspect fizic este subliniat la momentul conceperii. În acest fel se arată spre unitatea etnică a genealogiei.
În cadrul acestui context avem menționate câteva femei. Nu ni se spune de ce sunt acestea importante, dar prezența lor în această genealogie trebuie menționată: Tamar, Rahav, Rut, cea a lui Urie, Maria. Aceste femei sunt foarte diferite una de alta și fiecare are istoria ei. Este probabil că Maria trebuie analizată separat de celelalte patru. Deși aceste patru femei nu sunt din poporul Israel ele au parte în poporul lui Dumnezeu prin faptul că sunt parte din viața unor bărbați din poporul lui Dumnezeu și le-au născut fii care au continuat genealogia la acel moment în istorie. Unele dintre aceste momente nu sunt momente de glorie, ci de rușine, dar cu toate acestea ele sunt menționate. De exemplu seducerea lui Iuda de către Tamar, statutul de prostituată a lui Rahav, faptul că Rut era moabită, și faptul că David ia soția altuia (Urie) și păcătuiește cu ea (Batșeba). Aceste evenimente nu sunt ascunse, dar nici nu sunt lăudate, ci ele sunt menționate ca făcând parte din viața din trecut a poporului Israel.
Nadirul căderii poporului este trimiterea în exilul babilonian. Acest eveniment al judecății lui Dumnezeu este menționat în mod express, și și el face parte din relația lui Dumnezeu cu poporul său. Dar exilul nu este ultimul cuvânt în relația poporului cu Dumnezeu. Venirea lui Cristos însă constituie apogeul acestei relații, și la acest punct din nou se menționează numele unei femei, Maria. Sarcina acesteia este rezultatul unei minuni (explicația va fi dată de înger ulterior în Matei 2). Venirea lui Cristos este rezultatul intervenției miraculoase a lui Dumnezeu.
Momentele întemeierii și promisiunii, ale judecății și mântuirii sunt oferite împreună în această lectură davidică a cărții neamului lui Isus Cristos.
blog comments powered by Disqus