Intrarea pe poartă, umblarea pe cale

Cum lucrează Isus în viața oamenilor? Ce le cere să facă? În ce fel vorbește cu ei? Această investigație este în perimetrul Evangheliei după Matei.
El a venit pentru a mântui pe poporul lui de păcatele sale (1.21). Începând de aici îl putem vedea mai precis în ce privește misiunea pe care o are de îndeplinit. Știm care este problema: robia păcatelor. Această robie duce la împietrirea inimii (13.15).
Ioan Botezătorul, care a fost trimis să-i pregătească drumul, cere lucrurile acestea: pocăința, mărturisirea păcatelor și botezul (3.6). Pedeapsa lui Dumnezeu vine peste orice pom care nu face rod bun; securea este așezată la rădăcina pomilor.
Robia păcatului este descrisă și în termenii întunericului în care locuiesc oamenii (4.16); aceștia văd o mare lumină. Viața trăită în robia păcatului este o viață trăită în umbra morții. Venirea lui Isus este descrisă ca răsăritul luminii (4.16).
Și Isus, ca și Ioan, le cere pocăință. Motivul pentru care o face este apropierea Împărăției Cerurilor (4.17). Acest motiv este înțeles într-o varietate de nuanțe. Pe de o parte este nevoie de o reînnoire a minții, iar pe de altă parte de o reîntoarecere a poporului spre domnia lui Dumnezeu între ei. Ei trebuie să reînțeleagă și să reînceapă să trăiască în Împărăție. Împărăția Cerurilor este manifestată prin persoana și lucrarea împăratului Isus. Învățătura cu autoritate, vindecările și exorcizările arată puterea lui asupra domniei întunericului.
Ucenicii lui Isus trebuie să ia hotărârea de a intra pe poarta cea strâmtă și de a umbla pe calea cea îngustă (7.13). Viața trăită pe această cale este o viață în care se gustă fericirea, se practică dreptatea, și se tinde spre desăvârșire. Doar anumite trăsături de caracter (săracia în duh, blândețea, dorința puternică după dreptate, mila, inima curată, aducerea păcii) au promisiuni din partea lui Dumnezeu, și această legătură între un anumit caracter de care sunt legate anumite promisiuni (Împărăția Cerurilor, moștenirea pământului, vederea lui Dumnezeu) duce la experimentarea fericirii (5.3-11).
Căutarea dreptății este țesută în caracterul ucenicului care gustă fericirea. Dreptatea noastră trebuie să o întreacă pe a cărturarilor și pe a fariseilor. Înțelegerea Scripturilor nu se oprește la litera lor, ci trece dincolo la spiritul lor. Nu ne mâniem, nu ne uităm cu poftă la alte femei, nu jurăm. Nu ne practicăm dreptatea să fim lăudați de oameni. Practicarea rugăciunii, a milosteniei, și a postului sunt parte din viața noastră spirituală pe care le facem pentru a fi ascultați de Tatăl nostru cel ceresc.
Tindem spre desăvârșire așa cum Tatăl nostru este desăvârșit. Aceasta se vede mai ales în situațiile în care ne raportăm la dușmani. Dragostea și rugăciunea sunt răspunsurile pe care trebuie să le practicăm față de cei care ne persecută (5.44).
Ochiul bun, iertarea, strângerea de comori în ceruri, evitarea îngrijorărilor arată rodul bun pe care trebuie să îl aducem (7.17). Așa oameni care împlinesc ceea ce spune Isus sunt oameni care își zidesc casa pe stâncă (7.24). Aceasta este umblarea pe calea cea îngustă.
Unul care are o credință ca a centurionului roman ajunge să stea la masă cu Avraam, Isaac, și Iacov în Împărăția Cerurilor (8.11); omul care recunoaște puterea lui Isus peste toate lucrurile. Un așa om îl iubește pe Isus mai mult decât pe oricine, își ia crucea și-l urmează 10.38). Este un om care-și găsește viața pierzând-o pentru Isus (16.25). Aceasta este împlinirea celei mai mari porunci de a iubi pe Dumnezeu cu toată inima. Din aceasta derivă împlinirea celei de a doua, iubirea aproapelui ca pe noi înșine (22.36, 37). Intrarea în viață este rezultatul împlinirii poruncilor (19.17).
Găsirea odihnei pentru suflet o dă urmarea exemplului lui Isus care este blând și cu inima smerită (11.29). Sălbăticia lăuntrică și inima mândră nu odihnesc sufletul, ci îl obosesc și îl strică.
Omul ajunge să aducă rod doar dacă aude Cuvântul și-l înțelege (13.18-23). Lucrarea lăuntrică a Cuvântului în viețile oamenilor duce la rodul pe care-l văd toți. Aceasta este „haina de nuntă“ pe care trebuie să o avem; fără ea vom fi scoși afară (22.11).
Dragostea, răbdarea (24.12, 13), bunătatea, credincioșia, înțelepciunea (24.45), și dreptatea (25.46) sunt atitudinile și trăsăturile de caracter pe care trebuie să le avem ca niște robi care ne împlinim răspunderile încredințate așteptănd pe stăpânul care trebuie să vină. În acest fel se experimentează răscumpărarea pentru care și-a dat viața Fiul Omului (20.28).
blog comments powered by Disqus