Femeia grecoaică

În Scripturi există cuvinte aspre care taie până la os. Unul dintre acele locuri este textul din Marcu 7.24-37 despre femeia grecoaică de obârșie siro-feniciană. Această întâmplare din ținutul Tirului și al Sidonului trebuie văzută împreună cu ce scrie în prima parte a capitolului șapte, în contrast cu ce e acolo. În prima parte a capitolului, cuvântul ne spune că au venit de la Ierusalim niște cărturari și au început să bage de vină. De ce ucenicii Tăi mănâncă cu mâinile nespălate? Acești conducători ai poporului, după ce ascultă de la Isus explicația, îl resping. Capitolul 7 din Evanghelia după Marcu este o ilustrare a unor versete foarte cunoscute din Scriptură pe care le găsim în Ioan 1.11-12: A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu.
Așa ceva avem în Marcu 7. A venit la cei din poporul Său și ei L-au respins, de la cei mai învățați, până la oamenii simpli. Partea a doua a capitolului 7 e așa ca o palmă trasă pe obrazul poporului. Dumnezeul patriarhilor l-a trimis pe Mesia, și ei au făcut tot ce le-a stat în putere să-l respingă.
Isus călătorește în spre nord vest, Tirul era port la Marea Mediterană; Cuvântul spune că a plecat și s-a dus în ținutul Tirului și al Sidonului. Noi știm de la istoricii vremii, în special de la Flavius Josephus, că în acea parte de țară locuiau cei mai aprigi dușmani ai poporului lui Dumnezeu, cei mai înrăiți. Scriptura ne spune că Isus s-a dus în ținutul lor, un ținut al neamurilor, un ținut păgân. O temă asemănătoare am avut și înainte în Evanghelie când Isus atinge un lepros, apoi când atinge o persoană care a murit, apoi o femeie cu scurgere de sânge; toate necurățiile le i-a asupra Lui. Iar acum merge în ținutul păgânilor, între neamuri, pe care evreii îi socoteau necurați. Cuvântul ne spune că Isus s-a dus acolo dorind să nu știe nimeni că e acolo, s-a dus într-o casă dorind să stea singur. Acest lucru nu a fost posibil. Cum s-a auzit că este în acel loc oamenii au dat buzna. În această situație Isus citează un proverb care este extraordinar de dur. Mântuitorul spune așa: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, și s-o arunci la căței.” Cine sunt copii și cine sunt cățeii, e foarte simplu, nu? Copii sunt evreii, sunt poporul lui Dumnezeu, iar cățeii sau câinii sunt păgâni. Spui cuvintele acestea în față unei femei dintre păgâni. Dacă eu aș fi primit o așa replică ce aș fi făcut? Să-ți spună Isus ție așa, nu este bine să iei pâinea de la copii și s-o dai la câini, câinele fiind eu sau tu, ce ai zice? Ce învățător e și acesta, m-a făcut cățel. Și te-ai duce să nu mai auzi de El niciodată.
Ce a făcut femeia aceasta? Un așa răspuns arată o înțelepciune cum nu o putem exprima. Femeia spune, Doamne, așa este, dar când pruncii mănâncă pâine, știi ce se întâmplă? Cad fărâmiturile pe jos și fărâmiturile le mănâncă cățeii. Cu alte cuvinte, Doamne, tot ce a dat Dumnezeu poporului Său prin Tine, pentru ei, e pe săturate. Au pâine din belșug prin Tine, dar când mânâncă mai cade ceva și pe jos și ciugulim și noi. Nu o vezi supărată sau ofensată. Femeia avea un plan, avea o povară pe inimă. Isus îmi poate ajuta fetița. Primesc din partea Lui orice. Isus îi spune adevărul așa tăios, adevăr pe care-l acceptă. Mântuitorul îi spune că pentru vorba aceasta, dorința ta se împlinește.
Care este învățătura pe care o avem aici? Fie că citești cuvântul, fie că îl auzi predicat, uneori e mai dulce, alte ori e mai aspru, fă-ți disciplina să-l primești întotdeauna. Noi suntem cățeii dintre neamuri. Acesta este adevărul, dar lucrul extraordinar este că pruncii scapă fărâmiturile pe jos, și uite așa și noi avem parte de pâine. Dorința femeii a fost mai puternică decât orice sensibilitate ar fi avut. O femeie care a fost în stare să primească adevărul, chiar dacă adevărul a fost o lovitură, a fost dureros. Hristos nu i-a spus s-o jignească, Hristos i-a spus ca să învețe o lecție: binecuvântările de la Dumnezeu au venit mai întâi pentru cei din poporul Său, iar apoi pentru cei dintre neamuri. Apostolul Pavel, care a fost chemat de Dumnezeu și trimis în toată lumea, ne învață același lucru. El spune mie nu-mi este rușine să predic Evanghelia ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede, și apoi ce spune? mai întâi a Iudeului iar apoi și a Grecului. Aceasta este istoria și ordinea mântuirii, așa a lucrat Dumnezeu de-a lungul veacurilor. Noi nu ne simțim lăsați la o parte, dimpotrivă, mulțumim lui Dumnezeu pentru că s-a deschis ușa credinței pentru ca și neamurile să se pocăiască, și să primească viața.
Când cei dintre neamuri, dintre păgâni, au fost descriși ca și căței, aceasta era o arătare a vieții în mizerie, în necurăție. Acesta e adevărul. De la idolatrie la tot felul de desfrânări și destrăbălare, o viață murdară, stricată, o viață de câine. Dar de acolo ne-a ridicat Hristos. O femeie care nu lasă asprimea cuvântului lui Hristos s-o îndepărteze de Hristos, ci caută să asculte și să vadă care îi este locul. Și așa răspunde, Doamne, dacă cățeii se hrănesc cu fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor, este loc și pentru mine. Nu o luăm înaintea lor, stăm la rândul nostru, dar este loc și pentru noi. O femeie care a avut o minte limpede, un scop clar. Primesc tot ce-mi spune Isus și nu mă las de El. Dacă o luăm pe femeia aceasta și o comparăm cu ce avem în prima parte a capitolului 7, unde îi avem pe cărturari, pe oamenii învățați, ei au obiectat că ucenicii nu s-au spălat pe mâini, și nu au acceptat nimic de la Isus. Dacă le spunea lor ceva asemănător în ce privește asprimea, cu ce i-a spus Isus femeii grecoaice, ce făceau?
Îi vedem pe unii care nu au beneficiat de ce le-a adus Isus, și îi vedem pe alții care s-au bucurat din plin de fărâmituri. Primește ce-ți spune Isus. Uneori e plăcut, alte ori e aspru. Cu toții știm ce scrie în Evrei capitolul 4, Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri. Ai avut vreo dată un junghi pe șira spinării și să spui că până la măduvă a mers? Ai avut vreo dată așa ceva? Dacă ai avut, știi cam ce a vrut să spună apostolul Pavel. Te-a cercetat cuvântul vreo dată să-l simți atât de tare?
Pe femeia aceasta, femeie păgână am comparat-o cu cei din popor, acum haideți s-o comparăm cu ucenicii. în Marcu 7.18-19 Domnul Isus ne spune așa: El le-a zis: „Și voi sunteți așa de nepricepuți? Nu înțelegeți că nimic din ce intră în om de afară nu-l poate spurca? Fiindcă nu intră în inima lui ci în pântece, și apoi este dat afară în hazna?” A zis astfel, făcând toate bucatele curate.“
Ucenicii care au fost cu Isus au priceput foarte puțin la început din ce i-a învățat El, pe când această femeie care-l vede o singură dată, îl aude o singură dată, pricepe tot și dă un răspuns de nota zece. Un răspuns care îl convinge pe Hristos de priceperea ei și de credința ei. Pentru vorba aceasta du-te, demonul a ieșit din fetița ta. Femeia aceasta a primit ce i-a spus Isus, femeia aceasta a înțeles ce i-a spus Isus.
Vreau ca în urma acestei meditații, în zilele următoare să te întrebi două lucruri, Doamne, primesc eu tot ce-mi spui Tu? și doi, Doamne, pricep eu tot ce-mi spui Tu? Uite aici o femeie care te-a văzut o singură dată, te-a auzit o singură dată, și ai fost așa de aspru cu ea, a primit tot ce i-ai spus, și a priceput tot ce i-ai spus; iar rugăciunea mea să fie Doamne dă-mi o inimă care să primească, și o inimă care să înțeleagă. În felul acesta, și eu, așa cum scrie Evrei capitolul 11, voi fi un om de o bună mărturie.



blog comments powered by Disqus