Defăimare și rătăcire, căutare și bucurie

Viața în comunitate este un exercițiu complex. Oamenii care alcătuiesc o comunitate sunt diferiți și la diverse stadii în procesul de maturizare. De aceea, conflictele nu vor întârzia să apară și odată cu ele și consecințele acestora.
În textul din Matei 18:10-14 consecința posibilă a defăimării este rătăcirea. Cei mai slabi pot răspunde în acest fel când sunt priviți de sus de către alții din biserică; ei se pot îndepărta de biserică și se rătăcesc. Nimeni din biserică nu trebuie să disprețuiască pe cineva. Noi trebuie să ne ferim de lucrul acesta. Fiecare dintre noi are îngerul lui înaintea Tatălui din ceruri. Aceștia văd tot timpul fața Tatălui reprezentându-ne înaintea lui.
Faptul că Domnul ne cheamă să ne facem ca niște copilași și trăim ca fiind mici și dependenți de Dumnezeu nu înseamnă că oamenii trebuie să ne disprețuiască, sau să ne privească de sus. Smerenia trebuie să fie reciprocă și trebuie să ducă la primire și protecție.
Când, totuși defăimarea are loc și a dus la rătăcirea unuia, ce trebuie făcut? Atitudinea tuturor trebuie să fie modelată după comportamenul unui om care are o sută de oi pe munți, iar una dintre ele se rătăcește: le lasă pe celelalte 99 de oi și se duce să o caute pe cea rătăcită. Când una se rătăcește, ea are parte de atenția celorlalți. Reacția la rătăcire trebuie să fie lăsarea, căutarea și readucerea oii rătăcite la turmă. Readucerea la turmă duce la bucurie. Această bucurie arată prețuirea și în același timp aducerea înapoi în turmă cu celelalte oi.
Acest drum al lăsării, căutării, găsirii și bucuriei este împlinirea voii Tatălui. A fi mic nu trebuie să ducă la disprețuire, nici la pieire, ci la dovedirea faptului că smerenia este trăsătura principală a vieții în comunitate.
blog comments powered by Disqus