Darurile și roada Duhului Sfânt

Darurile Duhului Sfânt


Subiectul darurilor Duhului Sfânt este prezentat de apostolul Pavel în legătură cu lucrarea din trei biserici: cele de la Corint, Roma și Efes. Fiecare dintre aceste biserici aveau problemele specifice trăirii și slujirii în comunitate. Problemele sunt cele ale elitismului prin supraevaluarea unuia dintre daruri (Corint), păreri despre sine mai înalte decât se cuvine (Roma), și relații rupte de minciună, hoție, și cuvinte murdare (Efes). Astfel, listele cu daruri nu sunt neutre sau complete, ci ele reflectă ethosul bisericilor amintite și răspunsul pastoral dat de apostolul Pavel.

Supraevaluarea vorbirii în limbi în Biserica din Corint


Argumentul detaliat din cap. 14 arată acest lucru. Cei din Corint trebuie să dea întâietate darurilor care duc la zidirea Bisericii. Vorbirea în limbi este un dar, care dacă nu e tradus, ceilalți nu înțeleg ce se spune. Duce doar la zidirea celui care îl are și nu la zidirea Bisericii. Pavel le vorbește pe larg despre darurile Duhului Sfânt și despre importanța dragostei în practicarea lor. Pentru că la urmă proorociile, limbile, cunoștința se vor termina, dar dragostea nu va pieri niciodată. Credința, nădejdea și dragostea este trio-ul care trebuie să constituie sinteza tăirii și gândirii creștine. Pașii argumentul lui Pavel din cap. 12 sunt următorii.
Toți cei care-l mărturisesc pe Isus ca Domn al vieților lor au Duhul Sfânt. Nimeni nu poate face o astfel de mărturisire decât prin Duhul Sfânt. Aceasta este prima presupoziție din ajutorul pastoral dat de Pavel bisericii din Corint.
Al doilea lucru este că Duhul Sfânt are o diverisitate de lucrări: daruri, slujbe, lucrări, arătări, înțelepciune, cunoștință, credință, vindecări, minuni, proorocie, deosebirea duhurilor, vorbire în limbi, tâlmăcirea limbilor. Pe toate le face unul și același Duh. În mod implicit Pavel îi învață că Duhul nu face doar una sau două lucrări. Toate aceste lucrări sunt pentru folosul celorlalți.
În al treilea rând trupul lui Cristos este unul singur, dar este alcătuit din mai multe mădulare. Nu avem doar un singur mădular, ci mai multe (picior, ureche, ochi, etc.), și fiecare mădular este parte din trup. Unicitatea este a lui Cristos, diversitatea este a noastră. Indiferent de diversitate toți suntem din același trup.
În al patrulea rând fiecare mădular este pus de Dumnezeu la locul lui în trup. Această hotărâre a lui Dumnezeu are două implicații: mădularele depind unele de altele, și cele mai slabe și mai neînsemnate sunt cele mai necesare și mai onorate. Aceasta pentru a nu fi deosebire în trup. Și suferința este împărtășită, și prețuirea la fel. În Biserică Dumnezeu a rânduit următoarele slujiri/daruri: apostoli, prooroci, învățători, cei care au darul minunilor, cei care au darul vindecărilor, ajutorărilor, cârmuirii, vorbirii în felurite limbi. Aceasta în ordinea importanței. Nu toți au vreunul din aceste daruri, nu toți le au pe toate. Cei din Corint sunt îndemnați să umble după darurile cele mai bune.
Darurile cele mai bune sunt cele care duc la zidirea bisericii, nu doar la zidirea personală. Apostolul va explica aceasta în cap. 14 luând exemplele darului vorbirii în limbi și darul proorociei. Dacă nu există cineva în biserică să traducă vorbirea în limbi ea nu ar trebui folosită pentru că nu este înțeleasă (14:28). În Biserică „mai bine spun cinci cuvinte înțelese, ca să învăț și pe alții, decât zece mii de cuvinte în altă limbă.“ Între aceste două daruri proorocia trebuie să aibă prioritate (14:39).

Părere mai înaltă decât se cuvine în Biserica din Roma


Această problemă este oarecum de așteptat de la cei care locuiesc în capitala imperiului care stăpânește lumea de atunci. Apostolul Pavel își construiește argumentul după cum urmează.
Măsura credinței este standardul după care trebuie să se evalueze fiecare. Dumnezeu a împărțit fiecăruia această măsură/etalon al credinței. Fără credință toți sunt păcătoși și lipsiți de slava lui Dumnezeu. Prin credință sunt îndreptățiți, au pace cu Dumnezeu și trăiesc. Ascultarea credinței este expresia cheie pentru înțelegerea identității creștine.
Noi toți alcătuim un trup, dar fiecare în parte, suntem mădulare unii altora. Unitate, diversitate, și interdependență. Aceasta este realitatea trăirii în trupul lui Cristos. Baza pentru identitatea socială și pentru modelul de viață al bisericii este dat în Romani 12.1-2. Dedicarea pentru Dumnezeu și discernerea voii lui Dumnezeu constituie această bază.
Adunările creștine conviețuiesc în lumea în care sunt așezate. În cadrul lor relațiile sunt de reciprocitate. Identitatea celor aleși nu este dată de spița de neam sau de faptele legii. Nimeni nu este superior celorlalți, fiecare având locul pe care i l-a dat Dumnezeu. Atitudinea de superioritate au avut-o evreii în trecut (Romani 2-4), iar în prezent tind să o aibă creștinii dintre neamuri (Romani 11). Mândria este un mare pericol în calea unității și unicității bisericii.
Fiecare ajungem să ne vedem așa cum trebuie dacă încep cu credința care se deschide harului lui Dumnezeu. Dumnezeu lucrează prin credință. Încrederea necondinționată este baza pentru relația omului cu Dumnezeu și a oamenilor între ei.
În locul naționalismului și a unității etnice apostolul Pavel vorbește despre trupul lui Cristos. Acest fapt dă coerență și identitate poporului lui Dumnezeu. Astfel se subliniază spiritul comunitar în adunările creștine. Realitatea trupului lui Cristos este arătată făcându-se referire la darurile spirituale. Harul este sursa și măsura acestor daruri. Modul de viață acceptat de Dumnezeu nu este cel trăit din resursele proprii, ci din dependența de Dumnezeu. Cuvintele și acțiunile sunt daruri în măsura în care ele arată harul lui Dumnezeu.

Purtare care oglindește chemarea lui Dumnezeu în bisericile din Asia Mică


La Efes (Epistola către efeseni este o epistolă circulară pentru toate bisericile din Asia Mică) avem menționate darurile spirituale în sfătuirea mai generală cu privire la felul în care chemarea lui Dumnezeu trebuie să se oglindească în purtare. Limbajul chemării are culoare avraamică. Avraam este personajul care arată în istorie implicațiile faptului că Dumnezeu cheamă pe cineva pentru a trăi într-un anumit fel. Apostolul Pavel identifică trăsăturile acestei purtări în felul următor: smerenie, blândețe, îndelungă răbdare, îngăduință în dragoste, căutarea unității. Toate aceste trăsături de comportament sunt atât personale cât și relaționale. Faptul că Dumnezeu ne-a chemat dintre cei fără Dumnezeu trebuie să aducă aceste schimbări în noi și între noi. Este o purtare care are în atenție unitatea Duhului. Această expresie, „unitatea Duhului“, este dificil de descris în alte cuvinte. Tot ceea ce lucrează Duhul în cei din poporul lui Dumnezeu are o direcție convergentă. Acest lucru se realizează prin „legătura păcii“. „Pacea noastră“ este Isus Cristos, cel care a adus împreună pe evrei și pe neamuri, dând la o parte dușmănia dintre ei. El a făcut pace prin sângele crucii lui și astfel suntem un singur popor. Deci, unitatea se bazează pe lucrarea de împăciuitoare a lui Cristos.
Apoi, purtarea care oglindește chemarea lui Dumnezeu se vede în slujirea diversă pe care o are fiecare în trupul lui Cristos. Această slujire reflectă faptul că fiecăruia i s-a făcut parte de har după măsura darului primit de la Cristos cel înălțat. Responsabilitățile în trupul lui Cristos sunt descrise din aceeași perspectivă ca și în celelalte locuri din NT: cea a zidirii trupului. Unitatea se manifestă în diversitate. Cristos cel biruitor împarte daruri celor din poporul său. Aceste daruri transformă identitatea celor care le primesc. Aceștia ajung să fie cunoscuți de ceilalți prin prisma darurilor primite de la Cristos (apostoli, profeți, evangheliști, păstori, învățători). Toate aceste daruri menționate în Efeseni 4 sunt daruri care au în vedere lucrarea Cuvântului. Apostolii, cu autoritatea celui care i-a trimis, aduc poporului lui Dumnezeu Cuvântul învățat de Cristos, profeții sunt oamenii trimiși de Dumnezeu pentru a arăta poporului lui Dumnezeu calea pe care trebuie să meargă și, când este nevoie, să îndrepte poporul. Evangheliștii sunt vestitorii care duc Evanghelia împărăției, păstorii sunt cei care au grijă de poporul lui Dumnezeu, iar învățătorii învață poporul Cuvântul descoperit al lui Dumnezeu. Această listă restrânsă este suficientă pentru ca bisericile din Asia Mică să-și poată împlini misiunea pe care o au.
Caracter, slujire, creștere - aceștia sunt cei trei pași ai argumentului lui Pavel în Efeseni 4. Creșterea se bazează pe caracter și pe slujire - credincioși adevărului în dragoste și prin ceea ce dă fiecare încheietură tot trupul crește. Creșterea sănătoasă este întodeauna în armonie cu celealte mădulare din trup. Altfel apar anomalii. Drumul de la copil la om mare este ceea ce are de parcurs trupul, biserica.

Roada Duhului Sfânt


Pe lângă faptul că Duhul dă daruri el și rodește. Metafora rodului arată spre lucrarea lăuntrică a Duhului în viețile creștinilor. Lucrarea Duhului nu este una exterioară, nici una de asociere, ci una lăuntric organică. Este în noi și prin noi. Caracterul comprehensiv al lucrării Duhului este arătat prin aceea că este parte din viața creștinului de la început și până în veșnicie: creștinii își încep viața creștină prin Duhul, iar tot prin Duhul așteaptă pe baza credinței speranța dreptății, și vor secera din Duhul viața veșnică. Între aceste evenimente ale începutului și veșniciei ei umblă călăuziți de Duhul, trăiesc prin Duhul, și Duhul rodește în ei.
Roada Duhului este de nouă feluri. Această înțelegere caleidoscopică a rodului arată atât spre unitatea, cât și spre complexitatea lucrării Duhului în viețile creștinilor. Un alt lucru legat de Duhul Sfânt este că în Epistola către Galateni, unde avem textul despre roada Duhului (Gal. 5:22), identitatea Duhului este descrisă în următorii termeni: „Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului său“ (Gal. 4:6). De aceea, pentru a înțelege pe Duhul este necesar să vedem cum este Fiul lui Dumnezeu descris în această epistolă. Fiul se dă pe sine pentru noi să ne smulgă din acest veac rău (Gal. 1:4), iar viața pe care o trăiește Pavel o trăiește prin credința în Fiul lui Dumnezeu care l-a iubit și s-a dat pe sine pentru el (Gal. 2:20). Apogeul acestei viziuni, sau ținta maturității este atinsă atunci când creștinul poate spune despre el că nu mai trăiește el, ci Cristos trăiește în el. Fiul lui Dumnezeu este un Fiu care ascultă de Tatăl și care iubește pe oameni până la jertfirea de sine. Duhul fiind Duhul Fiului va rodi acest fel de a fi care este exprimat de apostolul Pavel din nouă puncte de vedere: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor. În acest fel este descris chipul lui Cristos care se formează prin Duhul în cei credincioși.
blog comments powered by Disqus