Casa lui Dumnezeu

Mesajul acesta este un mesaj despre „Casa lui Dumnezeu.” După ce a intrat în Ierusalim, Isus a avut o destinaţie, s-a dus într-un anumit loc. Acolo a spus anumite lucruri, şi acolo a făcut anumite lucruri. Noi trebuie să învăţăm din spusele lui Isus şi din faptele lui Isus. Știm că se apropie „sărbătoarea Paştelor;” ei aici sunt în săptămâna Paştelor, sunt în prima zi a acestei săptămâni. Spre Ierusalim mergeau mulţimi de perelini, ţinta fiecăruia dintre ei era Templul. Doreau să ajungă acolo, să-şi dea darul pentru templu, jumătatea de șechel, și să-şi aducă jertfa. Datoria fiecărui evreu este în termenii aceştia.
Hristos se îndreaptă şi El spre Ierusalim, dar nu ca perelin, ci ca Mesia. Când intră în templu nu intră ca un perelin, ci intră ca Mesia. În toată această situaţie toţi cei prezenţi pun o întrebare fundamentală în Matei 21.10 (sublinierea e în ultimile cuvinte ale acestui verset):
Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare, şi fiecare zicea; „Cine este acesta? ”
„Cine este acesta?” Ce se întâmplă? Cine este El? În ziua de Florii în ziua când sărbătorim două lucruri: „Intrarea în Ierusalim” şi „Curăţirea Templului din Ierusalim,” în ziua de Florii când sărbătorim lucrurile acestea, şi noi trebuie să ne punem aceiaşi întrebare, Cine este acesta? Cum răspunzi la o astfel de întrebare, cine spui că este? avem un răspuns parţial adevărat Matei 21.11:
„Este Isus Proorocul din Nazaretul Galileii,” răspundeau noroadele.
E corect a fost şi proroc, vine din Nazaret, dar această descriere nu-l cuprinde în întregime, această descriere nu citeşte corect profeţia anterioară din Zaharia capitolul nouă, „Cel ce vine în Numele Domnului călare pe mânzul unei măgăriţe.“
Există o nerăbdare cu privire la identificarea corectă a personajului central din ziua aceasta. Când zeci de mii de perelini se îndreaptă într-un singur loc, pentru a face aceleaşi lucruri: rugăciune, dărnicie, şi aducerea de jertfe, logistica necesară este uluitoare. Noi ştim din mărturiile veacului întâi că nu erau suficiente locuri în oraş pentru ai găzdui, și oamenii îşi căutau un loc prin satele dimprejur, unde să se tragă peste noapte. Hristos face la fel când merge în Betania spre seară. Era nevoie ca templul să ofere lucrurile necesare: porumbeii pentru jertfă, mieii şi boii, şi orice alte lucruri necesare pentru sărbătoare. Știm că acolo se vindea sare, se vindea untdelemn, se vindea vin; toate necesare pentru a aduce jertfe. Acolo, indiferent din ce zonă a imperiului veneai, puteai să-ţi schimbi banii din provincia ta cu singura monedă acceptată la templu. Toate ţi se puneau la dispoziţie contra cost. Cu intenţii bune s-a ajuns la o deturnare, curtea neamurilor a ajuns plină cu animale, cu mese pentru schimbat bani, cu cutii de bani: șechelul pentru anul acesta, șechelul pentru anul trecut, şi cutia de bani pentru porumbei. Să deserveşti zeci de mii de perelini care vin pentru sărbătoare, nu era uşor. În această învălmăşeală mare Hristos spune ceva şi face ceva, şi noi trebuie să învăţăm din amândouă. Înainte de a ne uita la aceste două lucruri, trebuie să-l identificăm corect pe El.
Ironia amară din text este următoarea: avem învăţaţii poporului, cărturarii, conducătorii, şi vin nişte copii, care cântă pentru că aşa i-au învăţat părinţii de când au ştiut să vorbească; „Osana Fiul lui David.” Totul are conotaţii Mesianice. Fiul lui David era Cel aşteptat, Eliberatorul. Copii cântă aceasta în templu. Copii îl identifică în mod corect. Împotriva lor se ridică cei învăţaţi. Ei nu merg la copii să le spună tăceţi, ci se duc la Isus şi-l întreabă, Tu auzi ce zic aceştia? ce faci? opreşte-i? Hristos le citează din Psalmi, voi nu ştiţi cum e scris în Psalmul opt cu versetul doi, voi nu ştiţi că este scris „Tu ai scos laudă din gura pruncilor şi din gura celor ce sug.“ E un eveniment care se termină într-un loc deschis. Are loc o întâlnire puternică între Hristos şi conducători, iar apoi Hristos pleacă. E ca şi cum te-ai întâlni cu cineva care vine şi te confruntă, îţi spune ceva şi te lasă. Îţi dă timp de gândire. Ți-a spus ce a avut de spus, a făcut ceea ce trebuia făcut, şi totul rămâne la atitudinea ta. În Scripturi de foarte multe ori Dumnezeu lucrează în felul acesta. Îl respectă atât de mult pe om încât îi dă mură în gură, îl socoteşte om cu minte, cu judecată, cu putere de raţionare, îi spune, îi arată, şi îl aşteaptă să-l asculte. Aşa s-a purtat Hristos cu ei în ziua în care a intrat în Ierusalim. Ce le-a spus?
Cuvintele pe care le-a folosit nu au fost inventate de El. Când s-a uitat la templu, l-a definit cum l-a definit Isaia: „Casa mea va fi o casă de rugăciune,” iar când s-a uitat la ce au făcut ei din ea, a definit ce a văzut folosind cuvintele lui Ieremia „O peşteră de tâlhari.” Acestea sunt opţiunile, o casă de rugăciune sau o peşteră de tâlhari. În felul acesta luând expresia din Isaia 56.7, Hristos defineşte voia lui Dumnezeu pentru Casa lui Dumnezeu.
„Îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt, şi-i voi umplea de veselie în Casa Mea de rugăciune; arderile lor de tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.“
Din această identificare, noi, Biserica, avem imens de învăţat. Când vii împreună cu toţi fraţii, ce te aştepţi să se facă aici? Cum trebuie să fie? Care este esenţa Casei Domnului? E una singură: casă de rugăciune. Dacă stăm două ceasuri aici, cât ar trebui să ne rugăm ca să spunem despre locul acesta, că este în primul rând o casă de rugăciune? Mult, aşa-i? Știţi că la nivelul rugăciunii a pus Dumnezeu, proorocii, şi în special Hristos, accentul. Știţi de ce? Pentru că nu am venit să ne vorbim unii la alţii, să ne şuşotim unii spre alţii, ci am venit să-i vorbim lui Dumnezeu. Este unul dintre cele mai incomode şi mai periculoase lucruri pe care trebuie să le facem ca oameni, să ne rugăm, să vorbim cu Dumnezeu. Ai emoţii când vorbeşti cu un şef mare, nu? Mai ales dacă ştii că e aspru, că e gelos, că e drept, ai emoţii, nu? Dar ai fi mult mai entuziasmat dacă ai ştii că conducătorul respectiv şi-a da Fiul la moarte pentru binele tău şi al altora. Aşa este Dumnezeul Bibliei, un Dumnezeu care locuieşte în sfinţenie, şi un Dumnezeu care ne-a arătat că ne iubeşte atât de mult, încât nu şi-a cruţat singurul Fiu. Lui trebuie să te rogi. Lucrul acesta trebuie făcut în mod deosebit la casa Domnului, nu numai de unul, nu numai de aceiaşi, ci de toţi. De aceea vii aici, să vorbeşti cu Dumnezeu. Întrebarea este: Ai ceva să-i spui? Prima preocupare pe care trebuie s-o ai când vii la casa lui Dumnezeu este rugăciunea. Când pleci de aici, şi evaluezi cu mintea ta cum a fost la Biserică, primul criteriu este acesta: nu cum s-au rugat alţii, ci cum te-ai rugat tu. Potrivit cu conţinutul rugăciunii tale, cu temperatura rugăciunii tale, cu sinceritatea rugăciunii tale ai dreptul să evaluezi ce se întâmplă aici. Dacă la cel mai important criteriu ai eşuat, uşa ţi-e închisă, te osândeşti tăcând, şi data viitoare când vii să fii cel dintâi la rugăciune.
Casa lui Dumnezeu nu e un loc de tranzacţii. Mântuitorul, citându-l pe Ieremia, este, nu aspru, este şocant: „Peşteră de tâlhari.” Ai putea găsi o expresie care să lovească mai tare, să scuture mai tare? Oameni care se adună într-un loc întunecos şi tăinuiesc tâlhării, hoţii, furturi, lucruri rele. Aceasta face tâlharul împreună cu ceilalţi în peşteră. Până acolo se poate strica poporul în casa lui Dumnezeu. Acestea sunt opţiunile: casă de rugăciune sau peşteră de tâlhari.
Fiecare avem obligativitatea să veghem asupra casei lui Dumnezeu, asupra a ce se întâmplă aici. Preocuparea unică şi cea mai importantă este la nivelul rugăciunii. Numai dacă-i vorbeşti lui Dumnezeu, numai dacă-ţi deschizi inima înaintea lui Dumnezeu, El ţi-o poate cerceta, El te poate schimba. Altfel ne-a făcut plăcere să te vedem, dar tu nu ai avut vreun folos, tu nu ai vorbit cu Dumnezeu. Cel mai important lucru pe care trebuie să-l auzi este ceea ce-ţi spune El în conversaţie cu tine. Pentru că la Ierusalim în ziua intrării lui Hristos în templu era situaţia aceasta, nu mai era speranţă pentru naţiune. Vedeţi implicaţiile? Când poporul lui Dumnezeu, când casa lui Dumnezeu şi-a pierdut, şi-a abandonat scopul, naţiunea se împrăştie, poporul moare. Astăzi răspunderea este la fel de mare. Când în casa lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu, nu mai ai această dimensiune a comuniunii cu Dumnezeu în rugăciune, atunci lucrurile s-au încheiat. Domneşte moartea, diavolul şi păcatul. Omul nu se schimbă decât atunci când vorbeşte cu Dumnezeu. Poate să-i spună oricine ce vrea. Când tu îţi deschizi inima şi spui Doamne, Tu mă cunoşti, cercetează-mi inima, vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veşniciei, numai atunci se întâmplă ceea ce trebuie să se întâmple. De aceea, vă chem pe toţi să veghem ca rugăciunea să fie prioritatea numărul unu, şi acasă, şi la Biserică, altfel nu este speranţă de viaţă.
După ce spune lucrurile acestea, Hristos face ceva, Matei 21.14:
„Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu, şi El i-a vindecat.“
Templul lui Dumnezeu, casa lui Dumnezeu, trebuie să fie un loc în care se experimentează vindecarea, un loc în care Dumnezeu lucrează în viaţa omului, îl restaurează şi spiritual şi fizic. Se întâmplă lucrul acesta în locul în care ne închinăm noi? Când vin oamenii aici la rugăciune, la cântare, la predică, li se vindecă inima, şi li se vindecă trupul? Trebuie să se întâmple lucrul acesta. Dumnezeu lucrează în felul acesta. Îl ridică pe om, îl restaurează, îl întăreşte, îl îmbărbătează, îl aduce la viaţă, alungă moartea. Hristos făcând ceea ce a făcut, le-a arătat tuturor ce trebuie să se întâmple în templu. Nu să schimbi bani, nu să vinzi boi, ci să aduci viaţă, restaurare, iertare.
Acestea sunt lucrurile pe care le-a spus, şi le-a făcut Hristos în templul din Ierusalim.
Vreau să revenim la ceea ce a spus Hristos, şi să desfacem firul în cât mai multe părţi posibile. Să ne întrebăm următoarele întrebări: Ce ne-ar împiedica pe noi să fim o casă de rugăciune? Ce l-ar împiedica pe Dumnezeu ca atunci când venim aici să aducă restaurare în vieţile oamenilor? În calea lui Hristos în ziua aceea au stat conducătorii religioşi. Ei s-au dus la El şi i-au spus, spune-le acestor prunci să tacă; felul în care ei te identifică pe Tine nu este adevărat este greşit. Hristos îi apără, ceea ce spun ei e corect, voi ar trebui să spuneţi, cei ce conduceţi templul, dar nu o faceţi. Care sunt motivele pe care noi trebuie să le lăsăm la o parte, ca locul acesta s-au în orice alt loc ne-ar aşeza Dumnezeu fizic, să putem spune despre el atunci când venim că este o casă de rugăciune?
Dacă ne uităm în istoria recentă a Bisericilor noastre, adesea vedem că timpul de rugăciune, este timpul cu frecvenţa cea mai mică. La timpul de rugăciune vin câţiva fraţi, chiar dacă e duminica dimineaţa, în schimb la program când e de văzut, şi de auzit, se umple Biserica, zic bine? Eu nu mă refer la nici o altă Biserică, numai la a noastră. Aşa trebuie să judecăm şi să aşezăm lucrurile încât pe primul loc trebuie să fie comuniunea cu Dumnezeu în rugăciune, să ai deschiderea inimii, şi când vii aici să vorbeşti Tatălui, altfel vii degeaba. Toate celelalte activităţi pe care ne-am învăţat să le facem în Biserică nu sunt rele, dar nu trebuie să o ia înaintea rugăciunii, nici măcar predica. E nevoie de curaj ca să aduci această modificare de optică, şi când e mintea mai proaspătă, când e avântul mai mare atunci să te rogi. E cel mai de folos lucru pe care-l poţi face. Ne poate împiedica felul în care am făcut lucrurile până acum, ne poate împiedica cel care conduce care nu este de acord cu lucrul acesta. Noi avem nevoie să dăm la o parte orice ne-ar putea sta în cale şi să aşezăm lucrurile în felul acesta, rugăciunea pe primul loc. Oricine ne vizitează, ori cu cine ne întâlnim, oricum îţi merge numele, trebuie să se spună şi despre casa aceasta că este o casă de rugăciune. Dacă am reuşit lucrul acesta ne-am împlinit menirea. Când stai de vorbă cu Dumnezeu, El îţi spune lucruri la care nici nu te-ai gândit, El îţi cercetează şi îţi mustră inima cum nu ţi-o poate mustra nimeni, El ţi-o curăţă, ţi-o înnoieşte şi ţi-o umple cum nu ţi-o poate umple nimeni; ai siguranţa că îţi vrea întotdeauna binele, că îţi dă răspunsul corect întotdeauna, şi că nu te lasă niciodată. Cred că una dintre lipsurile cele mai mari din viaţa Bisericilor noastre este rugăciunea. De aceea vreau să accentuez mult de tot lucrul acesta, şi cum am vedea că ne-ar împiedica ceva, în modul cel mai frăţesc să lăsăm lucrul acela la o parte, şi cele patruzeci de minute pe care le avem pentru rugăciune, să nu ne ajungă, să luăm mai mult.
Apoi, în casa lui Dumnezeu trebuie să se experimenteze restaurarea, aducerea la viaţă, vindecarea. Lucrurile acestea pot părea străine, dar nu sunt. Când Dumnezeu se întâlneşte cu mine, El lucrează în viaţa mea. Mă poate lăsa bolnav până la sfârşitul vieţii. În voia lui au fost oameni, şi vor fi oameni în starea aceasta, dar sufletul meu, păcatele mele, inima mea, le spală, le ridică, le întăreşte. Și dacă nu vrea să-mi i-a ţepuşul, îl lasă acolo până la moarte, şi învăţ lecţia pe care a învăţat-o şi Pavel, că puterea lui Dumnezeu se vede cu adevărat când sunt cel mai slab.
În felul acesta trebuie să mijlocim pentru casa Domnului, pentru lucrarea lui Dumnezeu când noi venim laolaltă: Doamne, oricine vine împreună cu noi, să experimenteze de la Tine dedicarea, curăţirea, și restaurarea.
Ai gândul acesta când vii la Casa Domnului?
blog comments powered by Disqus