Cartea neamului lui Isus Cristos

Evanghelia după Matei arată spre noi începuturi: linia genealogică a lui Isus Cristos. Nașterea lui Cristos este țelul spre care a țintit istoria mântuirii poporului lui Dumnezeu. Identitatea lui Isus Cristos este dată de personaje și evenimente cheie din trecut, dintre care cel mai important este împăratul David.
Valoarea numerică a consoanelor dwd, din numele „David“, este 4+6+4=14. Seria de trei grupe de câte paisprezece generații arată spre o înțelegere davidică a perioadei de la Avraam la Isus Cristos. Împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu lui Avraam și lui David au loc acum în nașterea lui Isus, care se numește Cristos. Cheia teologică este dată de 1:17 care este concluzia prin prisma căreia trebuie citită și înțeleasă genealogia lui Isus. Aceste noi începuturi sunt subliniate și prin genealogia însăși: în Scripturi genealogiile apar în Genesa 5, 11, Rut 4, 1 Cronici 1-9. De fiecare dată, odată cu rezumatul istoriei dat de respectivele genealogii, se începe ceva nou. În cazul de față, avem atât o împlinire, cât și inaugurarea a ceva nou, avem atât continuitate, cât și apogeu.
1:1 ne duce înapoi în trecut până la Avraam, iar 1:2-16 ne duce înainte spre viitor, până la nașterea lui Isus Cristos. Avem această structură chiastică cuprinzătoare a întregii istorii a mântuirii: Isus Cristos - David - Avraam - Avraam - David - Isus Cristos. Promisiunile făcute de Dumnezeu lui Avraam în Gen. 12:2-3; 18:18 și cele făcute lui David în 2 Sam. 7:12-16 își găsesc împlinirea în Isus Cristos. Acestea converg spre el; el este cel care le adună și le dă un nou început. Binecuvântarea tuturor neamurilor în sămânța lui Avraam este pe cale de a deveni realitate. Mesia din spița lui David va aduce acest lucru între toate neamurile.
Veacul răscumpărării vine după robia Babilonului. Cele șapte săptămâni de ani profețite în cartea lui Daniel 9:24-27 se încheie cu venirea Unsului. Între cele două evenimente au trecut 490 de ani; dacă o generație ține 35 de ani avem paisprezce generații de la robia Babilonului la nașterea lui Isus Cristos. Această înțelegere teologică a istoriei arată faptul că nașterea lui Isus Cristos stă la apogeul planului lui Dumnezeu. Isus Cristos reprezintă țelul spre care s-au îndreptat toate cele care au avut loc mai înainte.
Trecerea de la o generație la cealaltă este dată de rolul tatălui în procreere. Așa se naște noua generație. Acest tipar este repetat constant până la sfârșit, cu o singură excepție: nașterea lui Isus. Nașterea lui Isus nu mai este o prerogativă a tatălui, adică a lui Iosif, ci este descrisă la pasiv: Iosif, bărbatul Mariei, din care s-a născut Isus, care se numește Cristos. Nașterea lui nu a fost ca a celorlalți dinaintea lui. Acest lucru va fi explicat în paragraful următor din carte.
Dacă ceea ce a început cu Avraam, și-a continuat cu David, și-a rămas valabil în timpul robiei Babilonului, a ajuns la împlinire în Isus Cristos, atunci aici avem o dovadă a suveranității și credincioșiei lui Dumnezeu din generație, în generație. Credința omului și credincioșia lui Dumnezeu au mers mână în mână de-a lungul istoriei. Dumnezeu a binecuvântat și pe cele dintre neamuri care au fost alipite în poporul lui Dumnezeu: Tamar, Ravab, Ruth, Batsheba. Aceste uniri neobișnuite, neconvenționale au fost folosite de Dumnezeu pentru a-și arăta puterea și harul său. În acest fel ele sunt o prefigurare a integrării neamurilor în poporul lui Dumnezeu. Această carte scrisă de Matei se va încheia cu porunca de a uceniciza toate neamurile învățându-le să asculte de tot ce a poruncit Isus Cristos. Așa inaugurează nașterea lui Isus Cristos începuturi noi.
blog comments powered by Disqus