#bgblur, #feature {background-image: url(../resources/banner8r.jpg); }

Sorin Sabou


Letter to the Romans, Nicomachean Ethics, and more

Slujire și misiune la Tesalonic

Biserica din Tesalonic a fost o biserică lucrătoare. Credința, dragostea și nădejea lor au fost active: lucrare, osteneală, și răbdare. Aceste lucruri esențiale active au făcut ca cei de la Tesalonic să aibă impact atât în Macedonia, cât și mai departe în Ahaia. Cuvântul Domnului a răsunat de la ei în zonele dimprejur.
Ei au învățat acest lucru de la Pavel și cei care au lucrat împreună cu el în Tesalonic. Lucrarea lor a fost o lucrare în care Cuvântul, puterea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt, convingerea deplină au fost împletite împreună, iar cei de acolo așa i-au văzut, și i-au cunoscut. Astfel, ei au primit Cuvântul cu o bucurie care vine de la Duhul Sfânt. Această legătură între cuvinte și caracter este vitală pentru reușită în lucrarea misionară. Ceea ce spui este ceea ce trăiești; așa se naște încrederea și se deschide inima celor care ne ascultă. Iar apoi, la rândul lor vor face și ei la fel.
La Tesalonic avem o biserică ce știe care sunt lucrurile esențiale ale umblării cu Dumnezeu (credința, dragostea, nădejdea), și care a avut modele vrednice de urmat. Aceasta se vede mai ales la vreme de necaz când lucrarea este însoțită de răbdare.
Pentru cei pe care i-am slujit trebuie să continuăm să ne rugăm, pentru ca ei să poată continua ce am început noi, și să fie exemple pentru cei pe care îi vor sluji ei. Acest lanț al lucrării misionare se întreține cu rugăciune.
În lucrarea de misiune nu se poate reuși fără a trăi ceea ce propovăduim.
Încercările și necazurile din cauza Evangheliei sunt ocazii de slujire prin care se dovedesc calități spirituale, și se mărește impactul Cuvântului în viețile celor din jur.
blog comments powered by Disqus