#bgblur, #feature {background-image: url(../resources/banner8r.jpg); }

Sorin Sabou


Letter to the Romans, Nicomachean Ethics, and more

Planuri pentru lucrare - Romani 1.8-15

Modalitatea de apropiere de Dumnezeu prin rugăciune este una anume, prin Isus Cristos. Situaţia celor din Roma şi a lui Pavel însuşi în ce priveşte relaţionarea la Dumnezeu depind de ceea ce este Cristos. Cristos are rolul de mijlocitor. Pavel identifică credinţa lor ca fiind cunoscută în toată lumea şi astfel aduce în discuţie un alt element în încercarea de a stabili o relaţie cu cei din Roma. Această vestire a credinţei lor nu face trimitere la o anunţare oficială printr-un herald (…) sau la o relatare detaliată (…), ci la măsura în care este ea vestită, cunoscută. Alegerea terminologiei credinţei este în acelaşi timp vagă, cât şi cuprinzătoare. El nu este pus în situaţia de a vorbi concret despre anumite lucruri din bisericile din Roma la acest moment, o va face mai târziu în scrisoare, ci el foloseşte aspectul credinţei pentru că el este util în construirea argumentului său, acest termen fiind un termen cheie. În acest fel şi cei din Roma sunt parte în lucrarea lui Dumnezeu dintre neamuri şi şi ei au parte de lucrarea salvatoare în Cristos Isus.
Luarea lui Dumnezeu ca martor atrage atenţia asupra faptului că ceea ce are de spus este solemn: se gândeşte la ei şi doreşte să îi vadă. Tot aici putem vedea şi rolul evangheliei Fiului lui Dumnezeu pe baza căruia este acum întemeiată închinarea apostolului. Avem o închinare spirituală în noul context creat de evanghelie. Această menţionare în treacăt are şi rolul de a completa imaginea de prezentare a lui Pavel faţă de ei cu o nouă informaţie. Termenul ales este un termen general care vorbeşte despre închinare neavând o anumită specificitate în acest domeniu al vieţii religioase a cuiva. Evanghelia Fiului lui Dumnezeu are rolul de a guverna viaţa religioasă, lucru care se vede din preocuparea faţă de alţii, rugăciune, comuniune frăţească. Slujirea misionară a lui Pavel este condusă după călăuzirea pe care o primeşte în rugăciune pentru cei cărora încă nu le-a proclamat evanghelia. Voia lui Dumnezeu este esenţială în această privinţă. Lucrarea lui într-un anumit loc depinde de ea. Pavel doreşte să îi întâlnească pentru a le da vreun dar spiritual. Această afirmaţie este dificil de explicat deoarece împărtăşirea de care vorbeşte Pavel este în legătură cu un dar spiritual; cealaltă apariţie a acestui termen în această scrisoare este în 12.11 unde Pavel vorbeşte despre cel care dăruieşte şi îl îndeamnă să o facă cu generozitate. Scopul acestei împărtăşiri este ca cei din Roma să ajungă mai puternici în sensul de a fi mai fermi şi neschimbători în atitudine sau credinţă. Această întărire este în final rezultatul lucrării lui Dumnezeu ca urmare a slujirii lui Pavel cu evanghelia (16.28).
Nu este pentru prima oară când Pavel doreşte să meargă la Roma, dar datorită circumstanţelor nu a reuşit până acum să o facă. El nu vorbeşte despre ce piedici a fost vorba, dar ceea ce a rezultat este clar: nu a ajuns până acum acolo. Slujirea lui dintre neamuri este descrisă în termenii rodirii. Referirea la rod poate arăta spre un mod reţinut şi politicos de a-şi descrie intenţiile lucrării între ei, dar în acelaşi timp poate face trimitere la cuvintele Domnului Isus Cristos care spun că după roade îi veţi cunoaşte (Mat. 7.16) făcând astfel aluzie la faptul că ei vor avea ocazia să verifice calitatea lucrării sale atunci când vor vedea rezultatele faptelor sale între ei. Între celelate neamuri a lucrat la fel. Pavel va relua tema rodirii în viaţa omului în 6.21-22 unde va identifica moartea ca rodul faptelor făcute înainte de convertire şi de care acum le este ruşine, şi sfinţenia ca rodul eliberării de păcat şi a slujirii ca robi lui Dumnezeu. Astfel, folosind acest termen general, dar organic, el subliniază seriozitatea slujirii sale şi posibilitatea lor de a o verifica. Slujirea între neamuri este văzută ca o datorie. Acest tip de limbaj trebuie înţeles într-un context apocaliptic în care omul se află sub stăpânirea diferitelor puteri; el ascultând de ele; viaţa devine astfel o împlinire a poruncilor date de diferitele puteri care au stăpânire asupra fiecărui om (8.11-13). Ascultarea poate fi descrisă şi ca o datorie de împlinit. În cazul lui Pavel el are trimiterea la neamuri (1.5) şi slujirea între ele este lucrul pe care trebuie să îl facă. Neamurile le descrie folosind două contraste: greci şi barbari, adică oameni civilizaţi şi necivilizaţi, şi înţelepţi şi neştiutori. Primul contrast are în vedere apartenenţa la popoarele considerate civilizate, vorbitoare fie de greacă, fie de latină. Celălalt contrast dintre înţelepţi şi fără minte subliniază modalitatea în care poate fi sau nu folosită mintea omului. Aceasta funcţionează şi ca o aluzie ironică la ceea ce urmează să arate despre înţelepţi (1.22) şi mintea (1.28) omului în continuare în scrisoare. Nu există persoană care să nu fie de interes pentru lucrarea evangheliei pe care o are Pavel de făcut. El doreşte puternic să le aducă veşti bune celor din Roma. Alegerea lexicală este atentă subliniind caracterul bun al celor ce doreşte să le spună.
[Un mesaj din acest text poate fi urmărit aici.]
blog comments powered by Disqus