Mântuitorul, Cristos Domnul

În încercarea de a vedea cum duci vestea naşterii Mântuitorului unuia din Imperiu – fie grec, fie roman – şi cum duci vestea naşterii Mântuitorului unor evrei, este de folos dacă citim în paralel Luca 2 şi Matei 2. Întotdeauna audienţa modelează mesajul. În textul din Luca se menţionează în mod unic, cu ocazia naşterii Lui, că Isus a venit ca şi Salvator. Matei nu vorbeşte niciodată despre Isus în acest fel: „Iată Mântuitorul!“ Nici Ioan nu o face, cu excepţia lui Ioan 4.26, nici Marcu – doar Luca. De asemenea, contextul în care face această afirmaţie este esenţial pentru captarea înţelesului acestei afirmaţii unice, cu ocazia naşterii Lui. Totul se petrece într‑un context bine definit în istorie. Cezar August a dat poruncă pentru ca toţi, din toată lumea, cu precădere din Palestina, toţi oamenii să vină să se înscrie. Cine este Cezar August? Pentru început, în două fraze, trebuie menţionat că primul împărat roman care a primit titlul de Augustus a fost Octavian. Octavian a domnit din 27 î.Cr. până în 14 d.Cr. La început a fost un triumvirat, trei conducători ai Imperiului: Octavian, Antoniu şi Lepidus. A fost bătălie între Octavian şi Antoniu la Actium, unde Antoniu a pierdut şi, împreună cu Cleopatra, împărăteasa Egiptului, s-au sinucis. În 27 d.Cr., ca urmare a unei ascensiuni puternice, Senatul roman dă unui împărat un titlu care până atunci doar zeii îl primeau, şi anume acela de Augustus, care tradus înseamnă „cel preaînalt“. Omul acesta – cel mai puternic la vremea lui, din lumea locuită, cunoscută –este folosit de Dumnezeu pentru a împlini o profeţie, şi anume cea referitoare la când Îşi trimite Fiul în lume.
Aşa cum spune textul, Iosif locuia la Nazaret, însă în Scripturi scrie că Mesia trebuia să se nască la Betleem. Ca urmare a poruncii ca fiecare să meargă în locul de unde se trage pentru a fi înscris (recensământ făcut având în vedere finanţele Imperiului), Iosif îşi ia logodnica şi merg la Betleem – pentru că de acolo era el, din linia genealogică a lui David.
Acum, toate acestea sunt pentru urechea unui roman! Teofil este cel care a primit atât Evanghelia după Luca, cât şi cartea Faptele apostolilor. Mesajul cu privire la acea seară, interpretarea acelei veniri în lume au dat-o îngerii: Vă aducem o veste bună, vă proclamăm o evanghelie, şi anume că astăzi, în oraşul lui David, în Betleem, vi s-a născut un Mântuitor: Cristos, Domnul. Aceste cuvinte, alese cu mare, mare atenţie de către Luca, în urechea lui Teofil aveau o conotaţie deosebită. Când se năştea un împărat, se proclama o veste bună în tot Imperiul. Octavian a fost numit Mântuitor, Salvator, Domn al întregii lumi. Când aude Teofil lucrurile acestea, Îl înţelege pe Isus în aceeaşi termeni: un Mântuitor, Împărat, Domnul! Dar de aici lucrurile se despart. În ce fel Il descrie evanghelistul Luca pe Isus ca aducând mântuirea? Ce mântuire are în vedere Domnul care Şi-a trimis Fiul şi îngerii care au proclamat un anumit mod în care trebuie să fie înţeles acel Prunc şi evenimentul din Betleem, de la iesle? Dacă citim Evanghelia după Luca în întregime, vom găsi că doar la 6:9 apare prima oară din nou această familie de cuvinte: mântuire, a mântui, mântuitor (în traducerea Cornilescu apare „a scăpa“). Dar de la capitolul 7 discursul intră la detalii şi avem prima oară întâmplarea din casa lui Simon, când femeia păcătoasă vine şi unge picioarele Mântuitorului, şterge picioarele cu părul capului ei, iar Mântuitorul îi spune, pentru prima oară în Evanghelie: „Femeie, credinţa ta te-a mântuit.“ De aici, ajungem la pilda cu semănătorul, în care ni se spune despre sămânţa căzută lângă drum că au venit păsările cerului şi au mâncat-o, pentru ca nu cumva omul acela să creadă acel Cuvânt şi să fie mântuit.
Acest Mântuitor aduce o mântuire de un tip special – o mântuire pe care o capeţi prin credinţă în urma auzirii unui Cuvânt, a unui mesaj de la Dumnezeu. Toate converg în capitolul 9, unde Mântuitorul dă îndemnul pentru oricine ar vrea să-L urmeze pe El – El, ca Domn, ca şi Mesia care aduce mântuirea: „Oricine îşi va pierde viaţa pentru mine, spune Mântuitorul, şi-o va mântui.“ Oricine îşi va cheltui resursele aici, oricine va pune tot ceea ce este el pentru Mine şi pentru Împărăţia Mea, va primi mântuirea pe care o aduc Eu. În mintea lui Teofil contrastul între El, Mesia, Domnul, Mântuitorul şi Octavian devine tot mai mare, tot mai mare, şi se adânceşte pe măsură ce Evanghelia evoluează, se desfăşoară mai departe. În capitolul 18, după ce Mântuitorul stă de vorbă cu tânărul bogat şi spune acel proverb incredibil: „mai uşor va trece o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu“, ucenicii întreabă: „Doamne, atunci cine poate fi mântuit?“ Răspunsul Mântuitorului este: „Ce este imposibil la oameni este posibil la Dumnezeu“ (18: 27). Iar ca să dea un exemplu practic în această direcţie, Luca prezintă întâmplarea cu Zacheu (capitolul 19). Cine era Zacheu? Unul dintre bogaţi. Îl coboară din dud şi îi spune: „Azi vreau să intru în casa ta.“ Şi Zacheu, repede: „Doamne, dacă am năpăstuit pe cineva dau înapoi, dau la săraci jumătate din ce am.“ La aceasta, Mântuitorul spune: „Astăzi a intrat mântuirea în casa aceasta, pentru că (şi urmează un comentariu mai jos) Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ce era pierdut.“ Acesta este Isus – un Împărat care aduce mântuirea pentru toţi cei pierduţi. Toţi cei care Îl auzeau ştiau ce aduce acest Împărat.
Ne apropiem de încheiere, odată cu Luca. Când este pe cruce, Lui I se spune aşa, şi de către soldaţi, şi de către tâlhari, şi de către cei din faţa Lui: „Pe alţii i-ai mântuit, acum fă şi cu Tine la fel!“Aceştia n-au înţeles mântuirea pe care a adus-o El – o mântuire de la pierzare, o mântuire care vine şi are un efect radical în viaţa celui care Îl urmează pe acest Împărat special. Această derulare de evenimente din Evanghelia după Luca, aşa cum spune el în primul capitol, a avut rolul de a întări credinţa lui Teofil, ca el să aibă siguranţă cu privire la lucrurile pe care le-a primit, în care a crezut.
Acesta este Mântuitorul care a venit în seara de Crăciun. Acesta este Mântuitorul care a primit laudă în această seară. Acesta este Mântuitorul care ne cheamă la a ne lua crucea în fiecare zi – un Mântuitor care a venit şi ne-a găsit şi pe noi, care eram pierduţi. Aceasta este adevărata semnificaţie a Crăciunului: S-a născut Mântuitorul! Lăudăm pe Dumnezeu pentru toţi cei care şi-au deschis inima unui astfel de Mântuitor, pentru toţi cei care îşi cheltuiesc viaţa, energia, puterea, tot ce au în slujba acestui Mântuitor – un Mântuitor care mântuieşte prin credinţă, ca pe femeia păcătoasă, ca pe Zacheu, ca pe toţi cei care au lăsat totul şi L-au urmat. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ocazii ca acestea, în care El Se arată înaintea ochilor noştri – şi nu aşa cum am vrea noi să-L vedem, ci, cel mai important, aşa cum ne-au spus îngerii să-L vedem: „Vi S-a născut Mântuitorul!“
blog comments powered by Disqus