Identitate pentru lucrare - Romani 1.1-7
Pavel își începe Scrisoarea către cei din Roma ca unul care este apostolul neamurilor. Chiar dacă încă nu i-a întălnit, ei sunt în aria sa de lucrare. Această responsabilitate este dusă la îndeplinire pe baza unei înțelegeri de sine solide și profunde. Primele trei afirmații arată caracterul cuprinzător al acestei înțelegeri: rob, apostol, pus de o parte pentru evanghelie. Toate acestea trei îl au în centru pe Cristos care l-a întâlnit pe Pavel pe drumul spre Damasc. Acea întâlnire a dus la trimiterea lui Pavel la neamuri. Față de Cristos Pavel este un rob, un apostol, și un mesager al evangheliei. Ascultarea lui deplină de Cristos este o cinste care îl așează în mod unic între ceilalți apostoli. Acest statut îi conferă atât proeminență între oameni, cât și dependență față de Domnul său. Deși apostolia sa a fost contestată de unii din vremea sa, și el era unul care l-a văzut pe Isus Cristos cel înviat. El este un reprezentant oficial al lui Cristos, chemat de acesta pentru misiunea între neamuri. Aceasta este văzută ca pe o punere de o parte pentru lucrarea evangheliei lui Dumnezeu. Aceste trei titluri pot fi văzute ca fiind concentrice care se leagă unul de altul înspre focalizarea asupra evangheliei pentru care el a fost pus de o parte.
Mesajul victoriei pe care îl are de vestit Pavel este un mesaj care anunță de la Dumnezeu ce a făcut acesta în Fiul său. Evanghelia lui Dumnezeu este despre Fiul lui Dumnezeu. Pavel ca herald al victoriei lui Dumnezeu constituie finalul descrierii identității sale.
Evanghelia lui Dumnezeu pe care o proclamă Pavel este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu, în trecut, prin profeții săi. Aceste promisiuni sunt scrise în scrierile sfinte. Așteptarea izbăvirii își găsește împlinirea în ceea ce descœoperă evanghelia. Promisiunile sunt prototipuri ale evangheliei, iar evanghelia este cuvântul care deschide orizontul răscumpărării. Fiul lui Dumnezeu este cel care vine în sfera umană, a cărnii. El vine în seminția lui David și astfel își primesc împlinirea promisiunile făcute despre Mesia. Fiul lui Dumnezeu ca fiul lui David este o descriere complexă, în jos, a conținutului evangheliei. Orice venire în sfera cărnii este o coborâre. Se are în vedere atât coborârea în slăbiciune, cât și regalitatea mesianic davidică. Intrarea în sfera cărnii, a păcatului și a morții va fi ecoul care se va auzi în continuare în Scrisoare începând de aici. Această coborâre în slăbiciune este completată de o înălțare în putere. Fiul lui Dumnezeu venit din sămânța lui David este desemnat Fiu al lui Dumnezeu în putere odată cu învierea din morți. Coborârea în sfera cărnii a fost în termenii regalității mesianic davidice, iar înălțarea în sfera Duhului sfințeniei este în termenii întronării în putere. Nașterea pământească descrisă ca o venire, iar învierea din morți descrisă ca o întronare sunt puncte de referință ale existenței Fiului.
Atât carnea cât și Duhul sfințeniei sunt puteri care domină sferele lor. Mesajul evangheliei arată astfel înspre posibilitatea răscumpărării de sub domnia cărnii (a păcatului și a morții) sub domnia Duhului sfințeniei. În mod paradigmatic Fiul este cel care a trecut pe acest drum deschizând astfel o cale pe care trebuie mers. El însuși trebuie asumat prin credință pentru ca această trecere să poată fi posibilă. În ce-l privește pe el drumul este parcurs, dar în ce ne privește pe noi suntem încă în călătorie între noapte și zi; este în zori, noaptea încă nu a trecut, ziua încă nu a venit. Învierea sa din morți este învierea care garantează învierea morților. El este primul rod care anunță vremea secerișului, iar puterea care stăpânește în felul de a fi al Fiului acum este Duhul sfințeniei. Toate acestea despre Fiul lui Dumnezeu pot fi exprimate prin mărturisirea timpurie: Isus Cristos Domnul nostru.
Pavel primește de la Domnul înviat și întronat harul apostoliei. Pavel a prigonit biserica Domnului, și astfel, pentru el să fie trimis ca apostol al neamurilor este un mare privilegiu. Ținta apostoliei sale este să ducă ascultarea credinței între toate neamurile. Când Pavel proclamă evanghelia lui Dumnezeu, pentru care a fost pus de o parte, așteaptă atât răspunsul credinței cât și al ascultării. Ascultarea care însoțește credința este o expresie care sumarizează răspunsul la evanghelie. Promisiunile lui Dumnezeu și-au primit împlinirea în venirea Fiului, răscumpărarea este realizată prin lucrarea Fiului. Ceea ce trebuie din partea neamurilor este acceptarea prin credință a acestor realități și ascultarea de noul lor Domn. Ascultarea credinței lor aduce slavă numelui lui Isus Cristos Domnul nostru.
Între neamuri sunt și cei din Roma. Și ei sunt chemați de Isus Cristos, prin Pavel, la mântuire. Identitatea audienței este descrisă misiologic. Ei sunt iubiți de Dumnezeu și sunt chemați să fie sfinți. Limbajul sfințeniei este unul eschatologic care ține de veacul cel nou al mântuirii în care Duhul sfințeniei este puterea dominantă. Astfel se aduce de la început direcția și destinația celor care cred și ascultă de evanghelie. Datorită dragostei lui Dumnezeu care este turnată în inimile oamenilor prin Duhul Sfânt care le este dat ei ascultă de chemarea la o viață de sfințenie. În situația de aici și acum, între noapte și zi, se poate experimenta domnia Duhului într-o viață de sfințenie. Ei sunt salutați cu har și pace, adică sunt cei care au parte de mântuirea lui Dumnezeu care se vede cel mai pregnant în împăcarea cu Dumnezeu. Acestea sunt daruri date de Dumnezeu Tatăl și de Domnul Isus Cristos. În acest fel se vede conlucrarea dintre Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus Cristos și Duhul sfințeniei în viețile celor care cred ceea ce este vestit în evanghelie.
[Un mesaj pe baza acestui text poate fi urmărit aici.]
Evanghelia lui Dumnezeu pe care o proclamă Pavel este împlinirea promisiunilor făcute de Dumnezeu, în trecut, prin profeții săi. Aceste promisiuni sunt scrise în scrierile sfinte. Așteptarea izbăvirii își găsește împlinirea în ceea ce descœoperă evanghelia. Promisiunile sunt prototipuri ale evangheliei, iar evanghelia este cuvântul care deschide orizontul răscumpărării. Fiul lui Dumnezeu este cel care vine în sfera umană, a cărnii. El vine în seminția lui David și astfel își primesc împlinirea promisiunile făcute despre Mesia. Fiul lui Dumnezeu ca fiul lui David este o descriere complexă, în jos, a conținutului evangheliei. Orice venire în sfera cărnii este o coborâre. Se are în vedere atât coborârea în slăbiciune, cât și regalitatea mesianic davidică. Intrarea în sfera cărnii, a păcatului și a morții va fi ecoul care se va auzi în continuare în Scrisoare începând de aici. Această coborâre în slăbiciune este completată de o înălțare în putere. Fiul lui Dumnezeu venit din sămânța lui David este desemnat Fiu al lui Dumnezeu în putere odată cu învierea din morți. Coborârea în sfera cărnii a fost în termenii regalității mesianic davidice, iar înălțarea în sfera Duhului sfințeniei este în termenii întronării în putere. Nașterea pământească descrisă ca o venire, iar învierea din morți descrisă ca o întronare sunt puncte de referință ale existenței Fiului.
Atât carnea cât și Duhul sfințeniei sunt puteri care domină sferele lor. Mesajul evangheliei arată astfel înspre posibilitatea răscumpărării de sub domnia cărnii (a păcatului și a morții) sub domnia Duhului sfințeniei. În mod paradigmatic Fiul este cel care a trecut pe acest drum deschizând astfel o cale pe care trebuie mers. El însuși trebuie asumat prin credință pentru ca această trecere să poată fi posibilă. În ce-l privește pe el drumul este parcurs, dar în ce ne privește pe noi suntem încă în călătorie între noapte și zi; este în zori, noaptea încă nu a trecut, ziua încă nu a venit. Învierea sa din morți este învierea care garantează învierea morților. El este primul rod care anunță vremea secerișului, iar puterea care stăpânește în felul de a fi al Fiului acum este Duhul sfințeniei. Toate acestea despre Fiul lui Dumnezeu pot fi exprimate prin mărturisirea timpurie: Isus Cristos Domnul nostru.
Pavel primește de la Domnul înviat și întronat harul apostoliei. Pavel a prigonit biserica Domnului, și astfel, pentru el să fie trimis ca apostol al neamurilor este un mare privilegiu. Ținta apostoliei sale este să ducă ascultarea credinței între toate neamurile. Când Pavel proclamă evanghelia lui Dumnezeu, pentru care a fost pus de o parte, așteaptă atât răspunsul credinței cât și al ascultării. Ascultarea care însoțește credința este o expresie care sumarizează răspunsul la evanghelie. Promisiunile lui Dumnezeu și-au primit împlinirea în venirea Fiului, răscumpărarea este realizată prin lucrarea Fiului. Ceea ce trebuie din partea neamurilor este acceptarea prin credință a acestor realități și ascultarea de noul lor Domn. Ascultarea credinței lor aduce slavă numelui lui Isus Cristos Domnul nostru.
Între neamuri sunt și cei din Roma. Și ei sunt chemați de Isus Cristos, prin Pavel, la mântuire. Identitatea audienței este descrisă misiologic. Ei sunt iubiți de Dumnezeu și sunt chemați să fie sfinți. Limbajul sfințeniei este unul eschatologic care ține de veacul cel nou al mântuirii în care Duhul sfințeniei este puterea dominantă. Astfel se aduce de la început direcția și destinația celor care cred și ascultă de evanghelie. Datorită dragostei lui Dumnezeu care este turnată în inimile oamenilor prin Duhul Sfânt care le este dat ei ascultă de chemarea la o viață de sfințenie. În situația de aici și acum, între noapte și zi, se poate experimenta domnia Duhului într-o viață de sfințenie. Ei sunt salutați cu har și pace, adică sunt cei care au parte de mântuirea lui Dumnezeu care se vede cel mai pregnant în împăcarea cu Dumnezeu. Acestea sunt daruri date de Dumnezeu Tatăl și de Domnul Isus Cristos. În acest fel se vede conlucrarea dintre Dumnezeu Tatăl, Domnul Isus Cristos și Duhul sfințeniei în viețile celor care cred ceea ce este vestit în evanghelie.
[Un mesaj pe baza acestui text poate fi urmărit aici.]
blog comments powered by Disqus