Cu sau fără Lege la judecată - Romani 2.12-16

[12] Cei care au acţionat contrar voii lui Dumnezeu fără să cunoască Legea lui Dumnezeu, vor fi distruşi fără vreo referire la Lege, se referă, cel mai probabil, la cei din cap.1 care urmărind cu atenţie lucrările lui Dumnezeu începând de la crearea lumii nu i s-au închinat şi nici nu i-au mulţumit, neîmplinind astfel voia sa. Cunoaşterea lui Dumnezeu din revelaţia naturală va fi criteriul de judecată, iar pentru că acest adevăr despre Dumnezeu l-au respins vor fi distruşi; nu se va face referire la Lege în ziua judecăţii. La acest punct în argument Pavel aduce în discuţie Legea, referindu-se la Legea dată de Dumnezeu prin Moise poporului evreu. Oamenii sunt identificaţi în legătură cu Legea în sensul că nu au avut-o; astfel sunt descrişi cei dintre neamuri/grecii. Evreii sunt de asemenea descrişi în legătură cu raportarea la Lege, ca unii care au păcătuit „în lege.“ Spre deosebire de cei dintre neamuri, despre care ni se spune deja că vor fi distruşi, cei dintre evrei, care au păcătuit în (sfera) Legii ni se spune că vor fi judecaţi prin intermediul Legii. Criteriul de judecată în cazul unora va fi adevărul despre Dumnezeu arătat prin lucrările lui Dumnezeu, iar în cazul celorlalţi Legea dată de Dumnezeu lui Moise.
[13] Cei care doar aud Legea nu vor fi drepţi înaintea lui Dumnezeu, ci cei care fac Legea vor fi achitaţi. Aici achitarea sau îndreptăţirea trebuie înţeleasă în contrast cu distrugerea. Din felul în care vorbeşte despre unii ca „auzind Legea“ şi aceasta să aibă legătură cu achitarea/îndreptăţirea este posibil să avem un context polemic căruia îi răspunde indirect Pavel. [14] Din nou sunt aduse în discuţie neamurile ca unele care nu au Legea. Ele fac în mod natural lucrurile (cerute) de Lege. Sensul în care spune aceste lucruri este că neamurile îşi sunt ele însele Lege. Argumentul pe baza trăsăturilor naturale a mai fost folosit de Pavel în cap.1, aici accentuându-se faptul că în ele însele le-a fost arătat adevărul despre Dumnezeu. Felul în care ele însele se raportează la el este lege. [15] Ele arată că lucrarea Legii, adică ascultarea de Dumnezeu, este scrisă în inimile lor. Chiar dacă inima a fost cuprinsă de întuneric, şi este stăpânită de pofte rele, are cunoaşterea că trebuie să asculte de Dumnezeu, să i se închine şi să îi mulţumească. Aşa cum s-a văzut, omul alege să nu facă aceste lucruri. Pavel nu spune că în inimile oamenilor este scrisă Legea, ci „lucrarea Legii;“ cel mai probabil această expresie trebuie înţeleasă în termenii răspunsului pe care oamenii trebuie să-l dea la darea unei legi, adică să asculte de ea. Apelul la conştiinţă confirmă cele spuse clarificând sensul expresiei „lucrarea Legii“. Distincţia între bine şi rău pe care o poate face omul cu ajutorul conştiinţei face ca acesta să experimenteze un conflict lăuntric. În urma respingerii adevărului despre Dumnezeu gândurile au ajuns nefolositoare, iar sub influenţa conştiinţei are loc un conflict: fie va căuta să-şi justifice faptele, fie să le condamne. [16] Acest conflict este prezentat din perspectiva judecăţii lui Dumnezeu. Atunci acest conflict va fi evident pentru că Dumnezeu, prin Cristos Isus, va trage la răspundere pe fiecare om pentru toate lucrurile din viaţa lui vis-a-vis de ceea ce i-a revelat fiecăruia despre el; nimeni nu se va putea dezvinovăţi. Aceasta se va face aşa cum a proclamat Pavel în timpul lucrării sale.
blog comments powered by Disqus