Retragerea din slujire a lui Benedict al XVI lea

Declarație
Dragi frați,
V-am convocat la acest Consistoriu, nu doar pentru cele trei canonizări, ci și pentru a vă comunica o hotărâre de mare importanță pentru viața Bisericii. După ce în mod repetat mi-am examinat conștiința înaintea lui Dumnezeu, am ajuns să îmi dau seama în mod sigur că puterile mele, datorită vârstei înaintate, nu mai corespund exercitării adecvate a slujirii Petrine. Sunt conștient că această lucrare, datorită naturii sale esențial spirituale, trebuie făcută nu doar cu vorbe și cu fapte, ci și cu rugăciune și suferință. Totuși, în lumea de azi, supusă la așa de multe schimbări rapide și clătinată de întrebări de mare relevanță pentru viața credinței, pentru a conduce corabia Sfântului Petru și a proclama Evanghelia, este nevoie atât de minte, cât și de trup puternic, putere care în ultimele luni mi s-a deteriorat în măsura în care a trebuit să accept incapacitatea de a împlini adecvat lucrarea încredințată mie. De aceea, pe deplin conștient de seriozitatea acestui act, cu libertate deplină, declar că renunț la slujirea ca Episcop de Roma, Succesorul Sfântului Petru, încredințată mie de către Cardinali pe data de 19 aprilie 2005, în așa fel încât începând cu data de 28 februarie 2013, la ora 20.00, Sfântul Scaun al Romei, Scaunul Sfântului Petru va fi vacant, și va fi convocat un Conclav de către cei care au această competență pentru a alege noul Suveran Pontif.

Dragi frați, vă mulțumesc deosebit de sincer pentru toată dragostea și munca cu care m-ați sprijiit în lucrarea mea și vă cer iertare pentru toate defectele mele. Iar acum, să încredințăm Sfânta Biserică în grija Păstorului nostru Suprem, Domnul nostru Isus Cristos, și să implorăm pe sfânta Mamă Maria, pentru ca ea să asiste pe Părinții Cardinali cu grija ei maternă, în alegerea noului Suveran Pontif. Cu privire la mine însumi, vreau ca în viitor să slujesc cu devotament Sfânta Biserică a lui Dumnezeu printr-o viață dedicată rugăciunii.
De la Vatican, 10 februarie 2013
Benedictus PP XVI
[Comunicatul oficial de la Vatican poate fi citit aici.]

blog comments powered by Disqus