Lupta lui Iacov

În noaptea dinaintea întâlnirii cu fratele său, cu care vroia să se împace, Iacov este asaltat de Dumnezeu. Cel cu care se luptă este descris ca fiind „un om“ (Gen. 32:24). Puterea acestui om derivă atât din faptul că Iacov nu știe cine este, cât și din faptul că este tare. Ni se spune că lupta a ținut toată noaptea sfârșindu-se fără învinși și învingători. Iacov este un om care se teme atât de Dumnezeu, cât și de fratele său, dar în luptă își ține partea cu amândoi. Cel necunoscut are puterea să-l rănească, deși nu-l învinge. Dacă necunoscutul este Dumnezeu, ce înseamnă să spunem că Iacov a fost la egalitate cu el? Ce fel de Dumnezeu este acesta de este la egalitate cu un om? Și ce fel de om e Iacov, că poate forța egalitatea cu cerul? Nici omul acesta, nici Dumnezeu nu sunt personaje obișnuite. 

După ce luptătorii au obosit, stau de vorbă. În primul schimb de vorbe Iacov are întâietate; el exploatează situația și cere să fie binecuvântat. Pentru moment cererea lui este ignorată. Omul necunoscut vede că Iacov este la fel de iute cu vorba ca și cu lupta. În al doilea schimb de vorbe omul necunoscut are inițiativa. Iacov cere o binecuvântare, dar primește un nou nume: Israel („Dumnezeu stăpânește“, sau „Dumnezeu păzește“). Se întâmplă ceva ireversibil. Israel este cel care l-a văzut pe Dumnezeu, a fost atins de Dumnezeu, a învins, a câștigat o binecuvântare și a primit un nume nou. Această realitate nouă cuprinde atât slăbiciunea/puterea lui Dumnezeu, cât și tăria/slăbiciunea lui Israel. Situația rămâne în cumpănă. În al treilea schimb de vorbe vedem un exemplu de mare curaj. Israel are curajul să-l întrebe pe străin cum îl cheamă. El vrea să știe Numele lui Dumnezeu. Străinul n-a pierdut, dar nici n-a învins; și nu îi va spune lui Israel Numele său. (Acest lucru i se va spune doar mai târziu lui Moise - Exod 3:14.) În schimb îi răspunde primei cereri, și-l binecuvântează. 
Nu putem spune dacă necunoscutul pleacă pentru că Israel îl lasă, sau pentru că l-a învins pe Israel. Străinul și-a păstrat caracterul necunoscut, Iacov primește binecuvântarea pe care și-a dorit-o. Dumnezeu rămâne Dumnezeu, dar Iacov nu mai rămâne Iacov, ci Israel.
Israel nu ia ființă prin reușita oamenilor sau prin iscusința lor, ci printr-un asalt al lui Dumnezeu. Iacov nu este consultat cu privire la noua sa identitate. Îi este dată, impusă. Când se face ziuă, străinul nu mai este. Este la fel cu Iacov, din el rămâne doar Israel, binecuvântat. Astfel, Israel se naște în luptă.
Iacov, în urma acestei lupte, este schimbat în două feluri: mai întâi are nume nou, Israel, iar în al doilea rând este un om schimbat printr-un handicap. El este rănit în lupta sa cu Dumnezeu. Lupta cu Dumnezeu a dus la șchiopătat. Acestea sunt semnele lui Israel: numele cel nou care nu poate fi separat de handicapul cel nou. 
În toiul luptei din timpul nopții Iacov a mers cel mai departe, până la acel moment, în a-l înțelege pe Dumnezeu, a îndrăznit ce nimeni nu va mai îndrăzni și a biruit. Dar biruința sa este atât o victorie, cât și o înfrângere. Există un mister periculos și scump în a te apropia prea mult și a cere prea mult. Iacov a biruit, dar a șchiopătat toată viața după aceea. Iacov este un șchiop binecuvântat. Binecuvântările sunt date cu un preț: slăbiciune în putere și putere în slăbiciune - la așa ceva duce întâlnirea cu Dumnezeu. Așa suntem și noi chemați să fim oameni ai credinței care biruiesc, dar întodeauna se va lăsa cu șchiopătat.

blog comments powered by Disqus