Despre călăuzire

Călăuzirea Domnului este unul dintre cele mai importante aspecte ale vieții spirituale. În același timp este unul dintre cele mai dificil de conceptualizat. Cu toate acestea, în contextul citirii Scripturii și umblării cu Dumnezeu, putem desprinde câteva linii directoare.
Omul se crede foarte ușor stăpân pe propria viață. Chiar dacă este credincios și își pune darurile în slujba celorlalți, în inima lui se naște ușor atitudinea autosuficienței. Nu trebuie pierdut niciodată din vedere că cel neprihănit trăiește prin credință, nu prin vedere. Desigur, noi vom căuta permanent să conceptualizăm totul și să ne urmăm logica, dar în lumea lui Dumnezeu nici logica, nici vederea nu sunt primordiale, ci credința și ascultarea. De fiecare dată când ni „se deface cuibul“ trebuie să ne vedem ca pe niște oameni care trebuie învățați în continuare aceste lecții. Crizele financiare, noile slujbe, noile locații sunt doar împrejurări care ne forțează să ieșim din zona de comfort (de slujire zicem noi). Omul e tot om, diavolul tot diavol, ispitele tot ispite, indiferent de ce facem și unde am fi.
Dependența de Domnul este cea mai nestatornică virtute. În familie, la lucru tindem aproape inconștient să credem că mergem pe picioarele noastre. Domnul, în mila lui, ne desprinde de toate acestea și ne trezește la adevăr. Datoria noastră este ca, indiferent de bunăstare, de sărăcie, de sănătate, de boală, să ne desprindem de tot ce este pământesc și să ne legăm de cele de sus.
Perioadele de ceață sunt cele mai formatoare. Dacă este nevoie să avem grijă de oi patruzeci de ani înainte de a putea conduce poporul din robie așa se va întâmpla. Așteptarea trebuie să ducă la sensibilitate spirituală, la curățirea sufletului, a gândurilor, pentru a fi gata pentru ziua continuării lucrării pe care Domnul o are pentru noi. Creșterea în statornicie și în dragoste față de Dumnezeu este ceea ce se așteaptă de la noi când e ceață, când nu pricepem mai nimic din ce ni se întâmplă. S-ar putea ca ceața să nu se ridice niciodată, iar dacă va fi așa ceea ce se așteaptă de la noi este să-l iubim crescând, și acolo, în ceață, să fim puncte de reper pentru toți cei ce au de a face cu noi. Folosirea darurilor în vreme de ceață este un subiect care depinde de creativitatea și de disponibilitatea noastră. Ieșirea din comunitate cu darurile pe care le-am primit este una dintre cele mai fascinante lucrări posibile. Noi suntem chemați să proclamăm permanent puterea mântuitoare și înnoitoare a evangheliei, iar uneori să și vorbim.
blog comments powered by Disqus