Adesea pastorul se transforma intr-un capelan care leaga rani si consiliaza depresii. Rar mai reuseste sa fie pastorul vizionar care confrunta spiritul acestui veac si care vede clar directia ce trebuie urmata pentru ajungerea fiecaruia din biserica la statura plinatatii lui Cristos.
Cultura occidentala contemporana este o cultura prin excelenta impotriva autoritatii de orice fel. In viata sociala americana putem vedea cu usurinta acest lucru. De exemplu in alegerile de anul trecut (2004) a castigat cel care a reusit sa convinga pe cat mai multi ca se pot regasi asa cum sunt in viziunea sa retorica asupra viitorului. Putem vedea acum ‘ca mesia este mic, si nu se pricepe la nimic’. Dar acest spirit este prezent cu putere in viata bisericilor. ‘Mie nu imi spune nimeni ce ar trebui sa fac sau cum ar trebui sa fiu, dar toti ar trebui sa asculte de mine.’ Aceasta stare este cel putin o contradictie in termeni. Pe de o parte rebeliune libera, iar pe de alta parte fiecare este centrul universului. Rezultatul unei asa practici este pustiul si singuratatea, uscaciunea si izolarea.
Cred ca exista solutii la aceste provocari din bisericile noastre. In linii mari restructurarea eclesiologiei noastre ar trebui facuta pe trei coordonate: 1) restaurarea domniei lui Cristos in biserica, 2) reorganizarea lucrarii respectand darurile spirituale primite de fiecare de la Duhul Sfant, si 3) pastorirea fiecarui membru in mod personal.

Restaurarea domniei lui Cristos in biserica

Fiecare frate trebuie sa accepte faptul ca biserica are un conducator pe care nu a avut si nu va avea vreodata dreptul sa-l aleaga prin vot: Isus Cristos Domnul nostru. Ispita care-l paste pe fiecare membru al bisericii este sa fie suspicios ca acest fapt al autoritatii lui Cristos in biserica sa are vreun substrat al opresiunii. Noi toti suntem, de la Gadamer incoace, sub influenta hermeuticii suspiciunii, si de aceea privim suspect orice mentionare a autoritatii in biserica si in viata. Domnia lui Cristos in biserica sa este un lucru dat de catre Tatal in urma ascultarii Fiului sau pana la moarte. Odata cu invierea sa din morti el este intronat Domn peste toate lucrurile. El este Domn peste ceea ce proclama si traieste biserica. Noi, de pe versantul protestant al crestinismului, credem asta cu si mai mare tarie atunci cand identificam faptul ca Cristos este Domn peste biserica sa prin intermediul Cuvantului sau, iar de aici, potrivit cu marturia acestui Cuvant, marturisim ca oamenii chemati de el la slujirea prin Cuvant in mijlocul bisericii si familiei sunt cei pusi de el pentru a se vedea domnia sa in viata bisericii. Aceasta se regaseste formal la nivelul ‘cetei prezbiterilor.’
In termeni concreti este nevoie ca acesti ‘batrani ai poporului’ sa capteze viziunea Marelui Pastor al bisericii si sa aseze biserica sa pe aceeasi cale. Creatia, caderea, rascumpararea, moartea, invierea, vesnicia sunt realitati pe care biserica trebuie sa le traiasca asa cum porunceste Cristos, nu vanturile de invatatura care se schimba tot timpul.  Biserica trebuie sa proclame ceea ce asculta.

Reorganizarea lucrarii potrivit cu darurile primite de la Duhul Sfant de fiecare madular

Odata cu intoarcerea la Dumnezeu si experimentarea nasterii din nou prin Duhul Sfant fiecare madular al bisericii primeste daruri pentru slujire in trupul lui Cristos. Nu toti au acelasi daruri, dar toti au primit ceva pentru zidirea trupului. Identificarea acestor daruri nu se face peste noapte, ci dea lungul anilor. Intotdeauna ceilalti vor vedea darul tau la lucru. Validarea acelor daruri se face in mijlocul bisericii in timp. Bisericile noaste se pot intari si zidi doar daca fiecare slujeste acolo unde a fost asezat de Duhul Sfant si ceilalti frati au validat acest lucru.
Ispita mare aici este ca toti sa credem ca suntem maduare vizibile in trupul lui Cristos. Cand spun asta ma refer la conducere, slujire prin cuvant, cantare, si orice alta slujire ‘in fata.’ Aceasta este o minciuna din partea dusmanului bisericii care si in felul acesta cauta sa slabeasca lucrarea. 

Pastorirea fiecaruii membru in mod personal

Indiferent de marimea bisericii fiecare membru trebuie sa aiba parte de ucenicizare personala. El are nevoie sa se debaraseze de sincretism in care cei mai multi dintre fratii nostri se afla: marxism, legalism, democratie, postmodernism, culturalism, consumerism si alte intrupari ale chipului acestui veac ce trece. Viata fiecaruia trebuie inteleasa in toata complexiatea ei in termenii Domnului bisericii: spiritual, sufletesc, social, fizic, financiar, familiar, parintesc. Datoria prezbiterilor este cresterea si pazirea turmei incredintate; pe fiecare in parte! Daca nu ne ocupam de fiecare nu vom reusi sa facem fata spiritului acestui veac care are toate resursele economice, media, politice sa ne copleseasca zilnic cu mesajele lui.

Stim de cine ascultam si pe cine urmam, stim unde ne este locul, si fiecare dintre noi este slujit. Aceasta sunt coordonatele unei biserici sanatoase. In smerenie si ascultare de Marele Pastor sa implementam acesti tarusi!