Zilele sub soare sunt împânzite de multe enigme, enigme care produc frustrare. Nu ştiu dacă aţi văzut vreodată o păpuşă rusească. N-am avut acasă una s-o aduc aici, să m-ajute la predică, dar am găsit ceva asemănător. Una dintre jucăriile favorite când Andra era bebeluş. Un butoi. Ce credeţi că este în el? Sare ceva din el? Un alt butoi. Ce urmează? Un altul. Sare ceva din el acuma? Un altul. Ce urmează? Un altul. Oare acuma ce urmează? E gol. Eclesiastul spune: Viaţa e un pustiu. Când ai crezut că ai prins ceva, ai înţeles ceva...e gol. Când ai crezut că ai prins un fir, ai ajuns la capăt...l-ai scăpat.
El descrie 4 enigme în capitolul 8. Prima dintre ele este despre împărat. Noi azi am spune: guvern. Despre stăpânire, despre cei care sunt la putere. Sfatul lui, în primele versete, de aici, din capitolul 8 este: Ascultă de împărat. Toate instituţiile pe care stăpânirea le-a inventat, le-a pus la lucru, sunt pentru binele tău. Incearcă să-ţi imaginezi viaţa fără ele: fără guvern, fără poliţie, fără şcoală, ce-ar fi? Doamne fereşte! De aceea, spune Eclesiastul: Ascultă de poruncă. Nu te îndepărta, nu pleca din faţa împăratului. A doua observaţie, pe care o face el. Nu te răzvrăti faţă de cei în putere, pentrucă nu câştigi nimic. Toate pârghiile ca să ducă viaţa într-o anumită direcţie, sunt în mâinile lor, nu în mâinile tale. E ca şi cum te-ai lupta cu morile de vânt. Astăzi poţi fi în euforie, ei au ajuns sus, ce vine va fi; şi peste 2-3 ani îţi vine, multe-ţi vine... Tot aceeaşi oameni, despre aceeaşi oameni. Nu ai pârghiile să faci ceva vizavi de ei. Fie că este un guvern democratic, fie că este unul dictatorial, rezultatul este acelaşi. Porunca lor se face, nu zbaterile şi frustrările mele. Mai întâi spune lucrurile acestea, dar în versetele 5 şi 6 spune altceva. Este o vreme când asculţi, dar este o vreme în care tu simţi, îţi dai seama că e un moment bun pentru protest. Din Scripturi, începând cu Moise şi până la Cristos, până la Ioan Botezătorul avem oameni care au simţit momentul în care au spus: Acum se poate schimba ceva. Moise a avut de la Dumnezeu cele mai bune metode, nişte plăgi, să lase poporul să iasă. Natan a ştiut momentul potrivit când să meargă la David şi să spună: Tu eşti acela, care ai luat singura mieluşea pe care a avut-o omul acela. Neemia a prins momentul cel mai potrivit în care a spus împăratului: Ierusalimul e în ruină. Daniel a ştiut cum să se apropie de Nebucadneţar şi să-l confrunte. Estera a ştiut cum să intre la împărat, când să intre la împărat şi să scape pe iudei. Şi exemplele se pot adăuga, pot continua. Puterea, stăpânirea vremii îţi poate provoca mari frustrări. N-ajungi nicăieri, cu nimeni. Omul înţelept ştie când trebuie să vorbească. Şi ştie ce trebuie să vorbească. Şi în ultimul rând, cu privire la prima enigmă, Eclesiastul spune în versetele 7-8: el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are cine-i spune. Omul nu este stăpân pe suflarea lui ca să o poată opri, şi n-are nici o putere peste ziua morţii. In faţa morţii nu este diferenţă între noi. Pe de o parte asculţi. Pe de altă parte, la momentul potrivit, poţi protesta. Iar la urmă îţi menţii perspectiva sănătoasă, şi pe pieptul lui va creşte iarbă. Asta a fost prima enigmă.
A doua, de la versetele 9 şi 10: despre moarte. Putem ridica multe întrebări despre moarte. De ce este atât de definitivă? Ce se întâmplă după? Ce se întâmplă în momentul morţii? Ce păţeşte omul atunci? Dar, Eclesiastul nu se ocupă de niciuna dintre aceste întrebări. Versetul 10 este deosebit de greu de tradus. Dau o traducere literală a lui, oarecum diferită de ce avem noi în Cornilescu, care spune aşa: Apoi, am văzut pe cel rău îngropat. Obişnuiau să intre şi să iasă din locaşul cel sfânt. Şi erau lăudaţi în cetatea în care făceau astfel de lucruri. Eclesiastul vorbeşte despre carnavalul de la înmormântare. Există o lege nescrisă că la înmormântare trebuie să spui lucruri bune despre mort. Aşa-i că aşa se aşteaptă? Prima înmormântare pe care am avut-o, după ce s-a terminat, a venit la mine un frate şi mi-a spus: Frate, dar despre mort n-aţi spus nimic!? Şi i-am spus: N-am avut ce spune. La înmormântare ne purtăm ca şi egiptenii. Toate înfrângerile le lăsăm la o parte şi ridicăm numai victoriile. Un vicar anglican a avut curajul la o înmormântare să spună despre mort următoarele lucruri: Nu găsesc nimic bun să spun despre el. Şi nu găsesc că este nimeni aici, căruia să-i pară rău că ai murit. După câteva zile, familia şi comunitatea au făcut raport la eepiscop. O lege nescrisă l-a forţat pe vicar să-şi ceară scuze pentru ceea ce a spus. Eclesiastul spune: Adesea, la înmormântare e un carnaval. Cel rău e lăudat. Uite cum intra şi cum ieşea din locaşul cel sfânt. Ce lucruri bune făcea. Cum şi-a botezat răul în Casa Domnului! Idealizăm persoana care a trecut. Când Mao Tse Dun era pe moarte, l-a vizitat Henry Kissinger - pe vremea aceea, era Secretsr de Stat al Statelor Unite. Şi Mao a început să-i spună despre întâlnirea lui cu Dumnezeu, după moarte. Kissinger, care este evreu, n-a ştiut ce să spună, şi a făcut o glumă. I-a zis aşa: Dacă eu aşa fi în locul tău şi pe mine m-ar chema Dumnezeu, ar suna la uşă, nu i-aş răspunde, pentrucă aş zice: Suntem prea mari să stăm faţă în faţă. Omul fuge de judecată. Când moartea a venit şi judecata are loc, noi încercăm să ne dăm în spate şi să spunem: Ce frumos a fost! Şi să lăsăm lucrurile pe care Dumnezeu le va scoate la iveală, să le lăsăm acoperite. Dar, după ce l-am îngropat pe cel rău, ne arătăm adevăratele sentimente faţă de el. Ce facem? Ii dăm jos statuia, ştergem orice urmă, şi începem să vorbim în termeni, în expresii cât se poate de noi. Despre guvern şi despre moarte.
A treia enigmă la care se opreşte Eclesiastul este din versetele 11 la 13: despre nedreptate. Nu vedem nedreptate doar la înmormântare, ci o vedem peste tot. Şi în timpul vieţii. Nu doar că cel rău scapă întotdeauna nepedepsit dar, când cel bun, într-o împrejurare fără ieşire, face un lucru rău atunci este prins. Acum doi ani, mergeam la mare şi eram în localitatea Ovidiu; şi agentul de circulaţie întinde mâna să ne oprim şi scoate chitanţierul, să plătesc amendă pentrucă am mers cu 62 de km. la oră. Se poate întâmpla odată să calci şi te-a prins. Şi restul vieţii, în cea mai mare parte a ei, n-ai făcut lucrurile acestea. Dar unii care le fac tot timpul, nu păţesc nimic, niciodată, aici. Nu doar că scapă nepedepsiţi, dar se şi bucură de viaţa aceasta. Dacă te uiţi unde îşi petrec timpul liber, ai vrea să vezi măcar poze de acolo. O altă enigmă a acestei vieţi. Enigma nedreptăţii.
Ultima la care se opreşte eclesiastul este în versetul 14. Am putea s-o intitulăm: enigma nenorocului. Pe româneşte avem un cântec care spune aşa şi prinde bine enigma aceasta: Când s-a împărţit norocul eu am fost dus la lucru.
Şi la toţi le-o dat cu carul, numai mie cu paharul.
Am auzit de multe ori cântarea asta. Una care vine şi încearcă să explice cumva, de ce unii da şi alţii ba. E ca şi cum pachetele cu binecuvântărri, când s-a pus pe ele adresa, s-a greşit adresa. Şi la cei buni au ajuns pachetele care trebuia să ajungă la cei răi. Avem această situaţie în această viaţă: cei răi prosperă, iar cei buni sunt din ce mai împovăraţi.
Viaţa sub soare are aceste enigme. Şi încheiem această parte din mesaj cu nişte versuri scrise de un autor contemporan care spun aşa:
Doamne, mă înec. Valuri de confuzie năpustesc peste mine.
Sunt prea slab să strig după ajutor.
Te rog, fie să linişteşti valurile,
Fie să mă ridici de-asupra lor.
Pentrucă e prea târziu să învăţ să înot.
Dacă eşti într-o astfel de situaţie, când e prea târziu să înveţi să înoţi, când eşti în apă şi te duci, sunt răspunsuri de sus, în acelaşi capitol. Am avut 4 enigme şi apoi, Eclesiastul vorbeşte despre 4 trăsături ale lui Dumnezeu, având în vedere viaţa sub soare cu enigmele ei.
De la versetele 2 la 8, Eclesiastul spune că Dumnezeu este un Dumnezeu suveran. Oricât ar fi de puternic cel de la putere, tot Dumnezeu are ultimul Cuvânt. La judecată El va evalua toate faptele, toate intenţiile, toate uneltirile, orice lucru ascuns de care n-a ştiut nimeni, al celui de sus, de la putere. Cei care sunt acum la putere sunt doar pentru o vreme. Dumnezeu este pentru totdeauna. Intr-o viaţă sub soare în care nedreptatea înfloreşte, Eclesiastul vorbeşte de la versetele 12 la 13 despre un Dumnezeu care e drept. Despre un Dumnezeu just. Adesea suntem în derută cu privire la evenimentele care se desfăşoară în viaţa noastră. Şi dorim să se termine, să ajungem să le privim din spate, pentru a le înţelege mai bine. Dar, de multe ori încă n-am ajuns la împlinirea lor, pentru a le pricepe. Intotdeauna, viaţa sub soare este viaţa aceea în care vezi într-un chip întunecos, ca într-o oglindă. Intotdeauna, doar cu pricepere, cu cunoaştere în parte. Niciodată aici, pe deplin. Este foarte potrivit acel verset din Psalmul 131, versetul 1: Doamne, eu n-am o inimă îngâmfată, nici priviri trufaşe, nu mă îndeletnicesc cu lucruri prea mari pentru mine. Sunt lucruri pe care le pot pricepe, sunt altele care sunt dincolo de puterea minţii mele. Omul sub soare, fără Dumnezeu se poate deda la orice. Şi vă mai dau un citat, de data aceasta fratele Wurmbrand. El spune aşa, în cartea lui Torturat pentru Cristos. Cruzimea ateismului este greu de imaginat. Când omul n-are credinţă în răsplătirea binelui şi pedeapasa răului, nu există motive pentru a fi uman. Nu există piedică pentru adâncimile răului care sunt în inima omului. Călăii comunişti spuneau: Nu există nici Dumnezeu, nici pedeapsă pentru rău. Putem face tot ce vrem. Am auzit odată pe un călău spunând: Mulţumesc lui Dumnezeu, în care nu cred, că am trăit până acum, ca să-mi pot vărsa tot răul pe care-l am în inimă. De aceea, avem acel verset în Scripturi, care spune: Din rău în şi mai rău. Şi apoi, porunca lui Cristos: Cine este în păcat, continuă în păcat, cine se sfinţeşte, să se sfinţească şi mai mult. Cu alte cuvinte: Oamenii adesea, nu merg convergent, ci se îndepărtează tot mai mult unii de alţii. Textul pe care-l dă Eclesiatul este: tot ceea ce are omul este un dar de la Dumnezeu. Nimeni nu-mi este dator cu nimic: nici soţia, nici fraţii, nici prietenii, nici copiii, nici Biserica, nici Dumnezeu. Toate lucrurile pe care ai ajuns să le ai, pe care am ajuns să le am, trebuie să le văd ca pe nişte lucruri primite, ca pe nişte daruri. Abia atunci, vei fi liber să mulţumeşti. Atunci, când ajungi să te vezi: nimeni nu-mi este dator cu nimic. Dacă mi-a făcut cineva, ceva e un dar de la Dumnezeu. Atunci îţi vei vedea mâncarea, băutura, munca, odihna ca pe nişte daruri de la Dumnezeu. Astea le spune în 8.15, eclesiastul.
Şi în ultimul rând, versetele 16 şi 17, el vorbeşte despre tainele lui Dumnezeu. Un Dumnezeu suveran, drept, dătător de daruri. Şi în ultimul rând, un Dumnezeu în mare parte ascuns, pe care nu-L cunoaştem în întregime. Viaţa aici sub soare va fi întotdeauna, ca un puzzle din care lipsesc multe piese. Trebuie să trăim cu următoarea idee: Piesele care lipsesc nu sunt absolut necesare. Dacă ar fi fost, El ni le-ar fi dat.
Inchei mesajul cu o întâmplare din viaţa unui copil. Inainte de a merge la şcoală, se juca cu ceilalţi copii şi ei vorbeau unii cu alţii despre tatăl lui şi spuneau: Tu ştii cine-i tăticul tău? E un om care adoarme oamenii. Ia cuţitul şi le scoate inima. Băieţelului nu i-a venit să creadă. El ştia că are un tată bun, care are grijă de el. S-a făcut mai mare şi a înţeles şi a aflat că tăticul lui era chirurg cardiolog. Şi dacă făcea lucrurile acelea, le făcea nu pentru răul oamenilor, ci pentru a-i aduce la sănătate. Dacă avem acuma lucruri pe care le cunoaştem numai în parte despre Tatăl nostru, să ştim că toate sunt spre binele nostru. Avem un Tată bun, un Tată drag.
In viaţa sub soare care e plină de enigme, doar 4 au fost date de Eclesiastul. O lume în care guvernul te dezamăgeşte, în care atunci când moare cineva, şi dacă a fost rău, nu se spune lucrurilor pe nume. O viaţă în care nedreptatea înfloreşte. In faţa unor astfel de enigme, Eclesiastul spune: Da, le-am văzut pe toate astea, dar eu ştiu că doar acela este fericit care are frică de Dumnezeu. Omul acela care şi-a menţinut credinţa intactă, că Dumnezeu le stăpâneşte pe toate, că Dumnezeu este drept, că tot ceea ce ai este un dar de la El şi că deşi El rămâne în mare parte necunoscut, tot ceea ce ne-a spus este îndeajuns: este spre binele nostru.

Tags: Solomon