Creație și Cuvânt
Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodată în toată literatura universală (C.S. Lewis). Acest poem caută să surprindă cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.
Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul să poată identifica păcatele cele mai greu de văzut: mândria și păcatele comise fără să-și dea seama.
Vigoarea creației este prezentată prin personificarea ei, în special a celui mai deosebit obiect al ei: soarele. Bucuria acestuia este surprinsă în termenii mirelui care iese în prima dimineață din camera nupțială, și ca un viteaz este gata de luptă. Dinamica creației istorisește despre Creatorul ei, dar nu tot omul aude această istorisire. Mesajul creației este auzit doar de către cei care au o sensibilitate pentru acesta, altfel acesta trece fără să fie perceput.
Dacă cerurile proclamă slava lui Dumnezeu, Legea/Cuvântul proclamă voia lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu în cele șase ipostaze (Lege, mărturie, orânduire, poruncă, frică, judecată) aduce ceea ce își dorește fiecare om sub soare: suflet înviorat, înțelepciune, bucuria inimii, lumină ochilor, veșnicie, susținere. Această lucrare a Cuvântului dă aceste roade doar dacă omul ajunge să-l prețuiască precum prețuiește aurul, și-i place la gust precum îi place mierea. Atunci Cuvântul poate pătrunde atât de adânc încât omul să ajungă să se verifice în privința celor mai subtile păcate: cele făcute din neștiință și cel al mândriei. Așa ajunge omul să fie un om integru/fără prihană.