Argumentele celor care spun „da“ sunt următoarele: 1) adunarea nu are „cler“ și 2) nu are un „loc sfânt“ în care să se ia Cina în mod exclusiv. Ca urmare, Cina Domnului, la vreme de carantină, poate fi luată de către fiecare în casele noastre. În acest fel adunarea nu suferă de privarea de participare la Cina Domnului și își exercită în mod concret preoția tuturor credincioșilor.

Argumentele celor care spun „nu“ sunt următoarele: 1) nu avem nici o poruncă privitoare la frecvența cu care adunarea trebuie să participe la Cina Domnului, 2) Cina Domnului este un eveniment care are loc atunci când biserica este adunată în același loc, 3) Cina Domnului nu este vehicolul prin care viața din Cristos vine în viața celui credincios.

În slujirea pastorală avem cazul special al credincioșilor bolnavi, cărora li se duce Cina Domnului acolo unde sunt. Slujitorii bisericii îl vizitează pe cel bolnav și împreună cu acesta, în locul în care se află acesta, se ia Cina Domnului. Aceasta este practica de excepție din adunările noastre.

La vreme de carantină Cina Domnului trebuie amânată până când biserica se poate aduna împreună într-un loc pentru a participa împreună la această celebrare. Cina Domnului nu este o taină/sacrament prin care viața din Cristos vine în viața bisericii locale și astfel să trebuiască luată fără întârziere. Cina Domnului este o comemorare și proclamare a morții mântuitoare a lui Isus Cristos. Cina Domnului este o celebrare a bisericii locale în care se mărturisește unitatea acesteia și mântuirea acesteia pe baza jertfei lui Isus Cristos de pe cruce. Biserica locală nu are cler și nici vreun loc sfânt în care să se dea Cina Domnului — biserica locală are slujitori și, după caz, clădire în care credincioșii participă împreună la Cina Domnului.