Căderea Babilonului
Unul dintre evenimentele cele mai neasteptate din istoria civilizatiei a fost cucerirea Babilonului pe 29 octombrie 539 i.d.Cr. Marturiile antice sunt multiple. Potrivit cu relatarea din Daniel cap.5 noi putem desprinde o invatatura spirituala in ce priveste conducerea unei cetati.
Belsatar, imparatul haldeilor, era regent in Babilon. Tatal sau Nabonidus se retrasese la Tema, o oaza din Arabia. Acest fapt a nemultumit in special pe marii preoti de la templul lui Marduk, zeul principal al babilonienilor; de asemenea dispretul lui Nabonidus pentru locuitorii cetatii a dus la ruperea legaturilor dintre imparat si preoti. Babilonienii se asteptau la o confruntare armata cu Cir care isi extindea teritoriile inspre ei.
Imparatul Nabonidus era un uzurpator care isi legitima urcarea pe tron prin faptul ca se casatorise cu fiica lui Nebucadnetar (imparateasa care este mentionata in Daniel 5). Ca si regent Belsatar a fost arogant, dispretuitor si neintelept. Doar asa se poate explica faptul ca desi Babilonul era asediat de Cir si armata sa, el hotaraste sa dea un ospat celor o mie de dregatori ai sai. Rusinea mare a acestui om este ca a pierdut o cetate care era considerata de necucerit. Ziduri de nepatruns, porti puternice, provizii pentru ani de zile.
El ramane in istorie un exemplu negativ de la care trebuie sa invatam cum sa nu fim. Din ceea ce spune imparateasa (mama lui) si profetul Daniel in noaptea in care a fost cucerit Babilonul fara lupta, noi putem extrage urmatoarele elemente fundamentale in explicarea situatiei lui Belsatar. El a fost un om care a refuzat sa invete din greselile bunicului sau Nebucadnetar. Cu toate ca a fost cel mai puternic imparat al imperiului babilonian a trebuit sa recunoasca suprematia lui Dumnezeu dupa ce a ajuns sa fie alungat de pe tron si abandonat de oameni. Belsatar a fost un om care nu si-a smerit inima. Desi babilonienii pierdusera inainte o batalie in afara zidurilor Babilonului, Belsatar nu era foarte preocupat de asediul cetatii, ci a considerat ca este momentul potrivit sa dea un ospat dregatorilor lui. In timpul ospatului el face ceea ce nici Nebucadnetar nu a avut curajul sa faca: sa desacralizeze vasele luate din templul din Ierusalim. Pedeapsa a fost instantanee. Belsatar avea practici care-i umbreau puterea de judecata. Desi Daniel explcandu-i scrierea de pe zid ii spune ca nu accepta darurile si onorurile imparatului, el trece la urcarea lui Daniel in cea de a treia pozitie din imperiu. El, beat fiind, nu stia ce face pentru ca imparatia ii fusese luata. El a fost un om care atunci cand a avut loc cantarirea lui Dumnezeu a fost gasit usor. Ziua cercetarii a adus verdictul corect pentru felul in care el si-a trait viata.