În lumea lui Dumnezeu niciodată, în trecut, în prezent, și în viitor, întunericul, minciuna, nu vor avea ultimul cuvânt. Niciodată. În lumea lui Dumnezeu, în cele din urmă, lumina are ultimul cuvânt. Noi știm că istoria se termină, nu cu o situație în care ne spunem unii altora că nu s-a putut mai bine, nu am avut ce face și diavolul le-a câștigat pe toate, ci istoria se termină cu ziua judecății în care Creatorul, Dumnezeu spune tu la stânga, și tu la dreapta, tu la binecuvântare și la veșnicie, iar tu la iazul de foc. Așa se termină istoria. El are ultimul cuvânt, Cel de la care vin toate darurile și binecuvântările, El spune, până aici. El stăpânește. Acesta este contextul larg în care noi trebuie să citim ceea ce spune Cuvântul în Marcu 4.21.
El le-a mai zis; „Oare lumina este adusă ca să fie pusă sub baniță, sau sub pat? Nu este adusă ca să fie pusă în sfeșnic?”
Vreau să mă asigur că gustați din plin suptilitatea cuvintelor lui Isus. Ascultați ce spune El mai târziu în Evanghelie ca să faceți niște legături foarte importante, citesc din Marcu 7.1-4.
„Fariseii și câțiva cărturari veniți din Ierusalim, s-au adunat la Isus. Ei au văzut pe unii din ucenicii Lui prânzând cu mâinile necurate, adică nespălate. Fariseii însă, și toți Iudeii nu mănâncă fără să-și spele cu mare băgare de seamă mâinile, după datina bătrânilor. Și când se întorc din piață, nu mănâncă decât după ce s-au scăldat, sunt multe alte obiceiuri pe cari au apucat ei să le țină, precum spălarea paharelor, a ulcioarelor, a căldărilor, și a paturilor.“
Când Cristos vine și spune: Oare a venit lumina ca să fie pusă supt baniță, sau supt pat, evident că nu, care este lucrul pe care, indirect, îl atinge? Descoperirea luminii înaintea oamenilor, înaintea tuturor oamenilor, nu depinde de ulciorul meu spălat, sau de patul meu spălat, de regulile pe care eu mi le fac în viața mea religioasă. Dumnezeu, în descoperirea Fiului Său și a Împărăției Sale, nu depinde de obiceiurile mele, de tabieturile mele bune sau rele. Eu cu ceea ce m-am învățat să țin nu pot opri decoperirea luminii. Dumnezeu nu lasă ca lumina pe care a trimis-o să se oprească la banița mea, sau la patul meu, sau la orice alt lucru pe care eu l-aș considera absolut esențial, pentru avansarea Împărăției Lui. El a trimis lumina s-o pună în sfeșnic, s-o pună în locul în care îi luminează pe toți, s-o pună în locul în care lucrurile noastre nu o opresc. Gândește-te la cuvintele acestea în acest fel. În lumea lui Dumnezeu nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit. Chiar dacă la început Împărăția a fost ca o sămânță de muștar, neînsemnată, nevăzută de mulți, au trecut ani și ani, și astăzi oamenii știu despre Împărăția lui Dumnezeu. Nimic ce nu este cunoscut, sau este cunoscut în parte, nu rămâne necunoscut; mai ales dacă sunt lucrui adevărate, lucruri care aduc mântuirea lumina. În final ajung să fie cunoscute. Acest prim lucru este un lucru dătător de încredere, care vine și îmi spune că lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi oprită de banița mea. Dumnezeu nu lasă lumina sub obiceiurile mele oricât de curate sau de sfinte le-aș socoti. El o i-a și o pune în sfeșnic. Această lucrare a lui Dumnezeu de a nu lăsă lumina la cheremul oamenilor dă șansă tuturor. Nimeni nu va putea spune: Doamne eu nu am ajuns să te cunosc pentru că lumina Ta s-a oprit supt banița lui. Sau ce ai avut Tu să-mi spui nu a mai ajuns la mine din cauza lui cutare și a lui cutare. Nimeni nu va putea spune aceasta, nimeni. Această zicere a lui Isus este o zicere arată puterea lui Dumnezeu, arată hotărârea lui Dumnezeu. În lucrarea mea nu omul are ultimul cuvânt, ci lumina are ultimul cuvânt.
Cel de al doilea lucru. Ne uităm la el după ce auzim un avertisment. Mântuitorul spune așa; „Luați seama la ce auziți!” De câte ori nu te-ai dus la școală în copilărie, sau în vremea liceului, sau la facultate, și nu ai fost atent la ce s-a întâmplat acolo. La toți ni s-a întâmplat aceasta. Să se vorbească în jurul tău și tu să fii prezent numai cu trupul. Ce se întâmplă aici? Uneori învățătorul sau învățătoarea te vede că ești absent, că îți stă mintea în altă parte, și te face atent. Omul are această putere să se deconecteze din locul în care este. Ai zice, bine dacă e vorba despre o disciplină din programul de învățământ, nu e o așa de mare pierdere, îl întreb pe un coleg, citesc în carte, și cumva recuperez. Dragii mei, în privința mântuirii lucrurile nu stau așa. Într-un anumit sens nu stau așa nici în privința școlii, pentru că ce ai pierdut azi, greu recuperezi după amiază sau a doua zi, de cele mai multe ori nu mai recuperezi deloc. Trenul care s-a dus nu ești sigur dacă mai vine. Toți putem depune mărturie cu privire la șanse pe care le-am pierdut. Ai fost într-o situație, ai cunoscut pe cineva, ai auzit ceva, și tu ai plecat cu mâinile goale de acolo. Nu ai beneficiat, și nu din cauza situației sau a celui de acolo, ci din cauza neatenției tale, pentru că nu ai luat seama. Mântuitorul spune: Cu ce măsură măsori cu aceea ți se va măsura. Ce vrea să spună? Pe vremea Domnului Isus, când te duceai să cumperi grâu sau alt aliment, trebuia ca negustorul să pună pe cântar ceea ce vroiai să-ți măsoare, cantitatea respectivă. Astăzi mai rar. Mergi și iei pachetul totul e deja cântărit/măsurat. Domnul spune așa: Vasul cu care măsori, unitatea de măsură pe care o folosești pentru cântar, cu aceea ți se va cântări și ție. El folosește imaginea aceasta într-un sens spiritual, și vrea să spună următorul lucru: așa cum ești tu atent la ceea ce ți se spune, tot așa vor fi alții atenți la ceea ce spui tu. Ce zici de lucrul acesta? Tu vrei ca alții să ia seama la ce spui tu, dar tu nu iei seama la ce spun alții. Ca să întoarcem zicerea aceasta: Cristos a venit cu lumina lui Dumnezeu, aducând Împărăția lui Dumnezeu, și tu stai cu mâinile încrucișate. Ce spune El nu contează, ce spune El nu primești, dar tu aștepți că atunci când vorbești cu Dumnezeu El să ia poziția de drepți, să spună: Da așa fac. Nu se întâmplă așa. Cu ce măsură măsori, cu aceea ți se va măsura. În măsura în care ești atent și primești la ceea ce îți vorbește El, tot așa va fi El față de tine. Să ne uităm la câteva exemple din Noul Testament în privința aceasta.
De exemplu, tânărul bogat. Un tânăr religios, împlinitor al Scripturilor, vine să stea de vorbă cu Isus despre viața veșnică. Discuția se dezvoltă, cine sunt și ce fac, și ce îmi lipsește, dar Cel care cunoaște inima omului, Cel care știe până unde pătrunde ascultarea în viața omului și dedicarea, îi spune despre lucrul care-i lipsește. Tânărul pleacă capul și se duce. Ce vrea să spună această întâmplare? Măsura ascultării e cunoscută de Dumnezeu, și în felul în care eu i-am răspuns odată îmi va răspunde El. Exact acestea sunt lucrurile pe care ni le spune Domnul Isus că se vor întâmpla în ziua judecății. Despre ele vorbește în Matei 25, în pilda cu oile și caprele. Cei care ajung în partea stângă intră în discuție contradictorie cu Isus: Când ai fost acolo, când ai fost sărac, când ai fost bolnav, când ți-a fost sete, și eu nu ți-am dat sau eu nu am venit la tine. Răspunsul Domnului este, când aceste lucruri nu le-ați făcut la acești neînsemnați frațiai Mei, Mie mi le-ați făcut. De răspunsul meu la lumina Lui depinde răspunsul Lui la respingerea mea. Cu ce măsură măsor cu aceiași măsură mi se va măsura. Lucrul pe care vreau să-l subliniez este următorul: Fiecare răspunde pentru el. Dacă mama a răspuns cu o măsură, dacă tata a răspuns cu o măsură, dacă fratele a răspuns cu o măsură, nu cu aceiași măsură mi se va măsura și mie, ci cu măsura cu care am măsurat eu. Fiecare dă socoteală cu viața lui, cu atitudinea lui, cu răspunsul lui, cu receptivitatea lui.
Să nu uităm că această serie de meditații din pildele Domnului Isus țintește spre cunoașterea căilor lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care citim pildele Mântuitorului, să vedem cum lucrează Dumnezeu între oameni, pentru ca văzând pe unde merge El să urmăm și noi calea Lui.
Lumina a venit. Ea nu depinde de obiceiurile și de regulile oamenilor, ci e pusă în sfeșnic să-i lumineze pe toți. Lumina nu o poate opri nimic, nimeni. De aceea, răspunsul fiecăruia este un răspuns la această venire de neoprit a luminii în viața lui, în jurul lui. Fiecare răspunde diferit. După cum răspunzi îți răspunde El.
La cel de al doilea lucru Mântuitorul spune așa: celui ce are i se va da, dar de la cel ce nu are i se ia și ce nu are. Dacă răspunsul meu la Evanghelie, la lumina lui Dumnezeu, este un răspuns primitor, bun, și îmi deschid inima, Dumnezeu continuă să-mi dea, peste măsura pe care am folosit-o El mai toarnă, El mai pune. Când îmi deschid inima la El, la ce a adus El, eu merg crescând, dar nu la fel se întâmplă atunci când îmi închid inima. Atunci și lumina de care am avut parte mi se ia. Dacă îmi deschid inima eu câștig, dacă îmi închid inima eu pierd. Dacă-mi deschid inima, nu tu câștigi, ci eu. Dacă îmi închid inima nu tu pierzi, ci eu. Dumnezeu se ocupă de fiecare personal, de aceea întotdeauna când citesc, când aud, trebuie să iau seama la ce se vorbește. Când se seamănă Cuvântul sunt multe păsări în jur care vor să-l ia, sunt multe burieni care vor să-l înece, bate soarele care vrea să-l usuce. Cuvântul are mulți dușmani. Depinde de mine să iau seama la el. Fii un om cu atenția puternică, pentru că de aceasta depinde creșterea ta sau pierzarea ta.
Acestea sunt lucrurile pe care vrea să le spună Domnul Isus în aceste pilde, în aceste ziceri. Toți au parte de lumină, nimeni nu o poate opri. Dacă o primesc, merg crescând, dacă o resping, merg pierzând. Lucrurile acestea depind de felul în care aud aceste pilde scurte, enigmatice. Ele mă învață cu privire la atitudinea pe care trebuie s-o am atunci când aud ceva. Cuvintele Mântuitorului sunt acestea; „Dacă are cineva urechi de auzit să audă.”

Tags: Isus, Marcu