Despre vindecări

Moartea și învierea lui Isus Cristos au un cuvânt decisiv pentru cel credincios când vorbim despre vindecări. Odată cu neascultarea primilor oameni, în lume au intrat moartea, suferința, dezastre naturale, diferite boli. Cristos a nimicit moartea înviind din morți, iar odată cu învierea lui Isus Cristos din morți în lume a țâșnit viața. Revărsarea harului care a venit prin Isus Cristos a dus la darurile Duhului care se văd prin felurite vindecări, scăpare din primejdii și răbdare în necazuri, iar adesea suferința este văzută ca o părtășie la suferințele lui Isus Cristos.
Lucrarea de vindecare a lui Isus Cristos arată spre voia lui Dumnezeu de a răscumpăra pe oameni. Atât lucrarea lui Isus Cristos, cât și cea a bisericii primare arată spre un model holistic al mântuirii, și rămâne ca un model pe care Dumnezeu îl arată în continuare în istorie. Astfel avem o așteptare pozitivă că Dumnezeu va face vindecări arătând în continuare aplicarea domniei sale răscumpărătoare inaugurate în Cristos.
Pe de altă parte, în Scripturi ni se arătă că Dumnezeu este mânios și aduce judecata asupra omenirii păcătoase, inclusiv asupra poporului său. Toți oamenii sunt muritori. A se vedea aici în special generația care moare în pustie, și ducerea în exilul babilonian, dărâmarea Ierusalimului și împrăștierea evreilor după anul 70 d. Cr. Textul cel mai complex din Scripturi în privința acestei situații este cel din Romani 8:10: „Dar dacă Cristos este în voi, trupul este mort datorită păcatului, iar Duhul este viață datorită dreptății.“ (traducere personală) Astfel, în Cristos fiind, creștinul experimentează simultan atât moartea cât și viața. Pe de o parte acceptăm slăbiciunile fizice, suferința, și moartea știind că după aceea urmează învierea, iar pe de altă parte așteptăm intervențiile miraculoase ale lui Dumnezeu pentru viață. Creștinul se află la suprapunerea dintre veacurile mântuirii: cel vechi încă n-a trecut, iar cel nou a fost inaugurat: „întunericul trece, iar lumina cea adevărată deja luminează“ (1 Ioan 2:8). (traducere personală)
Orice teologie a vindecării trebuie să recunoască atât diversitatea cât și complexitatea din veacul de acum a felului în care lucrează Dumnezeu. Uneori vindecă, alteori nu (a se vedea cazurile lui Pavel, Trofim, Timotei), fără a fi vorba de vreo modificare a spiritualității omului în cauză. Noi trebuie să așteptăm vindecări și să ne rugăm aprins pentru ele, dar ele nu sunt garantate. Astfel, avem nevoie de credință să discernem și să ne odihnim în voia lui Dumnezeu.
blog comments powered by Disqus