Dumnezeul cel adevărat - cuvântarea lui Pavel la Areopag

Aceasta este una dintre cuvântările din cartea Fapte, una dintre predicile care are răspunsul cel mai slab, dacă o comparați cu predica lui Petru din Fapte 2. La unul se pocăiesc trei mii, iar la celălalt câțiva. Ni se dau numele a două persoane. Nu știm de ce au stat lucrurile într-un fel la Ierusalim, și de ce au stat lucrurile în felul acesta la Atena. Ceea ce știm este că apostolul Pavel nu a avut un plan, o lucrare misionară, în Atena. Vedem, așa cum începe textul, că el a rămas în Atena să-i aștepte pe Sila și pe Timotei.

Atena și Areopagul

În timp ce-i aștepta ca să-și poată continua călătoria, stă de vorbă cu oamenii de acolo. Vedem că s-a dus în două locuri, s-a dus în sinagogă și s-a dus în piață. Nu ni se spune ce a vorbit în Sinagogă; e foarte puțin descris în versetul 17: „În sinagogă stătea de vorbă cu Iudeii, și cu oamenii temători de Dumnezeu.” Nu ni se spune ce le-a spus, sau ce i-au spus ei, dacă au primit cuvântul lui sau dacă l-au respins. În schimb avem o prezentare detaliată a ceea ce le-a spus bărbaților din Atena. Areopagul era un loc cunoscut, un consiliu al orașului pe dealul lui Marte, unde se aduceau în discuție sau în judecată diferite pricini. Din felul în care vedem că este descrisă această întâlnire, apostolul Pavel nu a fost dus la judecată în Areopag, ci a fost dus să le spună despre credința lui. Spune-ne și nouă ce vrea să zică ceea ce zici tu, se pare că vestești niște dumnezeii străini pentru cei din Atena. O replică ca și aceasta are aluzii foarte cunoscute. Poate cel mai cunoscut bărbat din Atena era Socrate. Când el a fost condamnat la moarte așa au început acuza împotriva lui, se pare că ce vestești tu sunt niște dumnezei străini. Deci, când citim acest fel de a prezenta ce i se întâmplă lui Pavel, ni se duce mintea în multe direcții. Ce urmează să se facă, pățește și el ce au pățit și alții sau nu? Vedem că atitudinea lor a fost binevoitoare și nu l-a condamnat nimeni la nimic.

Evanghelia pentru păgâni civilizați


Ceea ce este important pentru noi este următorul lucru: cum vestești Evanghelia la niște oameni care nu știu nimic de Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, de Dumnezeul proorocilor, de Tatăl Domnului nostru Isus Cristos? Vedem că este Sinagogă în Atena, dar când citim mai jos vedem că cei din Atena știau prea puțin despre credința evreilor, prea puțin despre așteptarea lui Mesia. Cu privire la înviere este mai greu de spus pentru că grecii nu credeau în înviere. Este ultimul lucru pe care și l-ar fi dorit; când sufletul este bun și trupul este rău, abia aștepți să moară trupul, să scapi de el, și să trăiești fără trup să poți contempla și să-l poți cunoaște pe Dumnezeu într-un mod liber neîngrădit. Acesta este motivul pentru care predica se întrerupe când a ajuns la înviere. Ei i-au spus, gata, despre aceasta te vom asculta altădată. Totuși, la urmă unul dintre cei din Areopag pe nume Dionisie a trecut de partea lui Pavel, și de asemenea una dintre femei a trecut de partea lui Pavel, Damaris. Pavel nu a putut începe cum a început Ștefan: Domnul a vorbit părinților noștri, lui Moise, lui Avraam. Nu a existat o astfel de punte între Pavel și cei de acolo. Cum începi? Care e punctul comun de unde să pornești, și ce le spui să priceapă?

Spațiul comun


Punctul lui de pornire a fost o observație ușor de făcut. Scriptura ne spune că Pavel a fost și a umblat prin Atena și a văzut peste tot temple și tot felul de statui. I s-a întărâtat duhul, adică s-a mâniat; o cetate plină de idoli. Dar nu a început predica lui așa, ci a spus: Atenieni, vă găsesc tare religioși! Acesta a fost punctul de pornire, interesul lor în cele spirituale. Și de aici apostolul Pavel caută să păstreze acest teren comun care este foarte firav, și de pe el să-i ducă în direcția cea bună. O misiune aproape imposibilă, pentru că nici unul dintre zeii pe care el îi vedea sculptat, nici unul nu era adevărat. Toți erau rodul închipuirilor lor așa cum apostolul Pavel le va scrie peste câțiva ani celor de la Corint. (Noi știm că un idol nu e nimic, nu are gură, nu vorbește, e mut, nu are viață.)

Dumnezeul cel adevărat


Apostolul Pavel în această cuvântare le vorbește celor din Atena despre Dumnezeul adevărat, și despre cum poți să intri în legătură cu El. Ca el să-i ajute pe cei din Atena să ajungă la Dumnezeul cel adevărat a trebuit să le spună mai întâi cum nu este Dumnezeul cel adevărat, unde nu-l găsești pe Dumnezeul cel adevărat. Apostolul le spune că Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâna omului. Această observație, în lumina Cuvântului, este foarte ușor de făcut. Când umbli prin cetate și vezi templul lui Zeus, sau templul Afroditei, sau alte temple, Pavel le spune că Dumnezeirea nu locuiește într-o casă pe care o face omul, cu atât mai mult Dumnezeul cel adevărat. Așa ceva mai spune Ștefan în cuvântarea lui înainte de moarte, Dumnezeul cerului și al pământului e prea mare ca să-l poată cuprinde un loc făcut de mâna omului. De ce este așa de importantă negația aceasta, Dumnezeu nu locuiește într-un loc făcut de om? Cu Dumnezeu nu este ca și cum El nu ar avea unde sta, și noi îi facem o casă, noi îl luăm de pe drum și îl aducem în casă. Dumnezeu nu are nevoie de așa ceva.
Următorul lucru pe care îl spune apostolul: „El nu este slujit de mâini omenești ca și când ar avea trebuință de ceva.” Dumnezeu nu depinde de mine. E așa de greu să cred aceasta într-un mod profund, pentru că de multe ori suntem ispitiți să credem că fără noi nu se poate. Dumnezeu nu are nevoie într-un mod vital de mine și de nici unul dintre noi. El ține lumea aceasta cu tot ce este în ea, inclusiv pe noi, nu noi pe El. Aici apostolul Pavel le spune unora care au stăpânit lumea (la momentul acela Roma stăpânea lumea, dar înainte de Roma imperiul grec a stăpânit lumea) că nu mai sunt stăpâni, nu mai sunt ce au fost odată, acum sunt alții. Dar de lucrul cu care te-ai învățat te lași greu, dacă odată ai fost stăpân nu uiți aceasta chiar dacă nu mai ești. Așa sunt oamenii aceștia de aici, de noi depinde tot, de noi atârnă tot. Apostolul Pavel le spune că nu e adevărat, totul atârnă de Dumnezeu. El nu locuiește în casa pe care i-o faci tu, El nu are nevoie de tine sau de la tine de ceva. Cu Dumnezeu nu e așa, Dumnezeu nu are nevoie de slujirea mea, să-L ajut să-Și facă anumite lucruri. Aceasta mai ales făcând trimitere la felul în care grecii aveau grijă de fiecare dintre zeitățile lor să nu se supere. Ares poate era cel mai favorizat zeu, el era zeul războiului, trebuie avut grijă să nu se supere ca să nu aducă războiul peste noi; și putem continua lista vorbind despre fiecare. Înainte ca grecul să meargă în călătorie pe mare se ducea la templul lui Poseidon, zeul mării, aducea jertfe să-l îmbuneze ca atunci când merge cu corabia pe mare să ajungă cu bine la destinație. Apostolul Pavel le spune că Dumnezeul cel adevărat nu are trebuință de lucrurile voastre, nu-i trebuie casa voastră, nu-i trebuie mâncarea voastră, nu-i trebuie ajutorul vostru. Cum reușim noi să captăm acest adevăr, pentru că, deși suntem creștini, ne paște aceeași ispită?
Apoi Pavel merge un pas și mai aproape de ei, și le spune: noi nu trebuie să credem că Dumnezeirea este asemenea aurului sau a argintului sau a pietrei cioplite cu meșteșigirea și iscusința omului. Pe Dumnezeu nu-l putem reprezenta. Nu putem face o statuie și să spunem acesta este Dumnezeu, sau cam așa arată Dumnezeu. Această observație lovește în unul dintre lucrurile cele mai importante din religia grecilor, fiecare zeu este descris într-un anumit fel. Noi astăzi vedem aceasta din muzee, cum arăta Zeus, cum arăta Apolo, și ceilalți. Fiecare era descris într-un anumilt fel, cioplit într-un anumit fel, și vine Pavel și spune că aceasta nu e adevărat, Dumnezeu nu e așa. Vă dați seama câte a demolat până acum, Dumnezeu nu stă în casa pe care o faci tu, Dumnezeu nu are nevoie de ajutorul tău, și Dumnezeu nu e așa cum îl descrii tu. Nu e de mirare că se termină predica abrupt, adică nimic din ce facem noi nu e bun, nimic.

Contextualizare contemporană


Vreau să cred că noi nu suntem în felul acesta, să avem în ceea ce credem despre Dumnezeu lucruri care nu sunt adevărate. Să le luăm pe acestea trei la rând. Dumnezeu nu locuiește în temple făcute de mâna omului. Dacă Dumnezeul cel adevărat este Dumnezeul cerului și al pământului, aceasta înseamnă că El este peste tot, și nu există loc în viața mea sau în ceea ce a creat El, unde El să nu fie. Aceasta are o implicație foarte importantă pentru închinarea mea. Noi credem în închinare de două feluri, în închinare individuală și în închinare comună, eu în cămăruța mea și noi toți laolaltă. Nu există diferență în ce privește accesul la Dumnezeu, calitatea rugăciunii, și a deschiderii inimii între închinarea individuală și închinarea comună. Așa cum te rogi pe drum, acasă, la spital, sau ori unde ai fi, tot așa te rogi când ești împreună cu noi. Dumnezeu este același. Această observație este foarte importantă, și vrea să spună că întreaga noastră viață oriunde am fi trebuie să fie o viață de închinare. Pe Dumnezeu nimeni nu-l poate închide în Biserică și să spuă, acum noi am terminat, Tu rămâi aici, iar noi plecăm și ne vedem duminică. Pe Dumnezeul adevărat nimeni nu-l poate închide niciunde, El mă vede oriunde aș fi, El este cu mine oriunde m-aș afla. De aceea, caută să-ți cercetezi fiecare gând fiecare clipă.
Cea de a treia observație a fost că Dumnezeu nu e ca piatra cioplită. Noi, în casele noastre, nu avem repezentări ale divinității. Desigur, aici deschid o paranteză, argumentul pentru icoane se bazează pe întrupare și spune așa: dacă Fiul veșnic al lui Dumnezeu a luat trup și noi l-am văzut, înseamnă că Dumnezeirea poate fi repezentată. La aceasta trebuie să răspundem în următorul fel: noi, aici în Fapte 17, suntem după întrupare și după înălțare, și și la acest moment este adevărat ceea ce i-a spus Domnul pe Sinai lui Moise: Să nu-ți faci chip cioplit! De ce e atât de importantă această poruncă? Dacă eu îmi fac o reprezentare a lui Dumnezeu, eu voi tinde să pun stăpânire pe El, să-L folosesc în propriul meu interes. Manipularea va fi o ispită puternică și în final va fi o minciună pentru că nu e posibilă manipularea aceasta.

Schimbarea minții


Care e leacul la toate aceste pericole? Care e soluția pe care o aduce Pavel unor oameni cu care a vorbit în contradictoriu în cele mai importante puncte din viața lor religioasă? El le spune așa: Dumnezeu nu ține seamă de vremurile de neștiință, ci poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască. Toate câte au fost spuse înainte, toate acelela sunt vremuri de neștiință. Dumnezeu nu ține seamă de vremurile de neștiință, ci vă cheamă la pocăință. Cum este pocăința soluția la corectarea acestor concepții greșite despre Dumnezeu? Noi tindem să explicăm pocăința într-un fel foarte limitat, și anume accentuăm numai părerea de rău a ei, plânsul, remușcarea. În ce privește pocăința avem și plâns, avem și părere de rău, dar nu aceasta este idea centrală a pocăinței, idea centrală a pocăinței este schimbarea minții. Văd cum m-am dus și văd că nu m-am dus bine, schimb drumul, îmi pare rău pentru ce a fost înainte și plâng, am remușcări, dar pocăința are putere numai și numai dacă se regăsește la nivelul unei minți schimbate. Deci, soluția este să-mi schimb concepția despre Dumnezeu. Aceasta le-a predicat Pavel la cei din Atena. Dumnezeul cel adevărat este Dumnezeul cerului și al pământului, este Dumnezeul care a pus vremi și a pus hotare oamenilor, este Dumnezeul care i-a înmulțit pe oameni din unul singur, este Dumnezeul din care noi avem viața, mișcarea și ființa, este Dumnezeul de care tu și eu depindem în întregime. Îl vezi tu așa pe Dumnezeu?
Avem nevoie în permanență de această corectare. Omul va încerca tot timpul să-l dea jos pe Dumnezeu și să-l aducă la nivelul lui. Nu te lăsa biruit de ispita aceasta. Lasă-l pe Dumnezeu la locul Lui, puternic, măreț, drept, iubitor, cu autoritate. Caută să-ți înnoiești în permanență mintea la cum îl vezi pe El. El nu e asemenea aurului, argintului sau pietrei cioplite. Pe El nu-l poți reprezenta și să spui, acesta este Dumnezeu. Scriptura spune că pe Dumezeu nu-l pot cuprinde cerurile și pământul. Motivul pentru care trebuie să-mi schimb concepția despre Dumnezeu este următorul: acest Dumnezeu, în autoritatea Lui, a hotărât o zi în care mă va cheama la judecată, iar cel care execută judecata este Fiul Său pe care l-a înviat din morți.
Aceasta este cuvântarea către cei din Atena, o predică ce pornește de la interesul lor în lucrurile religioase, iar de acolo vine și corectează tot. Lucrul care aduce bucurie este că au fost unii care au crezut și au trecut de partea lui Pavel, și s-a întemeiat Biserica. Când e de lăsat lucruri la o parte niciodată nu e ușor. Vedem ce zic oamenii aceștia care nu au crezut, despre așa ceva te vom asculta altădată.
Dumnezeu este lângă fiecare dintre noi, Dumnezeu este aproape, în urma credinței și a pocăinței, în urma credinței și a înnoirii minții, noi intrăm în legătură cu El. Cum se vede în viața mea că nu Dumnezeu depinde de mine, ci eu depind de El? Dacă văd legătura cu El ca o legătură de viață și moarte. Gândul, interesul, motivația, energia mea, tot ce sunt, sunt îndreptate spre El, pentru că de la El vine tot. Așa dovedim că prin El avem viața, mișcarea și ființa.
blog comments powered by Disqus